x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Ion Sterian, Transgaz: "România este al doilea producător de gaze din UE"

Ion Sterian, Transgaz: "România este al doilea producător de gaze din UE"

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2023   •   17:00
Ion Sterian, Transgaz: "România este al doilea producător de gaze din UE"

România este al doilea producător de gaze din UE iar dependența de importuri a fost în acest an de sub 5%, spune Ion Sterian, directorul general Transgaz, la Conferinţa Naţională "Rute noi şi resurse sustenabile - ieşirea din criza gazelor", organizată de cotidianul național Jurnalul și Antena3CNN, în cadrul proiectului România Inteligentă.

Totodată, consumatorii au redus consumul, în această iarnă cu circa 10%. 

"Astăzi, avem înmagazinați cu 638 de milioane de metri cubi mai mult față de aceeași dată a anului trecut, ceea ce ne va permite și un stoc de 1,6 milioane mc, iar la sfârșitul ciclului de înmagazinare vom avea 1,1 miliarde mc de gaze.  România este al doilea producător de gaze din UE. Dependența anul acesta a fost sub 5%. În situația în care nu s-ar putea importa nicio moleculă de gaze din nicio parte, nici din zona Azerbaidjanului, nici prin terminalele NLG din Turcia, Grecia, România are, la consum existent astăzi, suficient. 
Avem o producție de circa 24 de milioane mc de gaze. Azi se consumă undeva la 46 de milioane mc de gaze. Când au fost temperaturile cele mai scăzute, săptămâna trecută, vârful de consum a fost de circa 54,5 de milioane mc de gaze, săptămâna trecută.

Discutând cu furnizorii, se vede și la populație, la aceleași temperaturi, și-au luat măsuri de reducere a consumului prin eficiență energetică a locuințelor, cu circa 10%.

Sunt 120 de zile, începând de la 1 aprilie până la 30 octombrie, de înmagazinare de gaze. Consumul României pe timp de primăvară-vară e undeva la 12-13 miliarde mc, vom avea posibilitatea de a înmagazina din producția internă, dacă luăm 120 de zile cu 12 milioane mc din producția internă, sunt undeva la 1,4 miliarde mc, și cu circa 1,2 miliarde mc înmagazinați am putea trece iarna în condiții extreme", explică acesta.

Întrucât nu avem terminale GNL, România vrea să stocheze gaze lichefiate în Turcia și Grecia. 

"În zona Izmir sunt două terminale NLG de către 10 miliarde mc, în zona Marmara încă două miliarde, la Iskanderun încă un terminal dar este afectat de cutremure, și încă un terminal în golful Soros, a fost pus în exploatare. Deci Turcia are o capacitate de 50 de miliarde mc de gaze lichefiate, din aceasta folosește circa 15 miliarde mc anual. În urma discuțiilor la nivel de miniștri, și-au deschis piața. 

Sunt terminalele de gaze din Grecia, Levitusa și-a mărit capacitatea, Alexandropolois, cu o capacitate de 10 miliarde mc, care intră în funcțiune în ianuarie 2024. Avem garanții că vom avea acces, suntem în discuții, ca operator de transport. 

România este, astăzi, un hub de infrastructură de gaze. Pe data de 3 martie voi avea la București întâlniri cu reprezentanții operatorilor dtransport din Slovacia, Ungaria, Bulgaria pentru a începe rezervarea de capacitate neangajantă. Suntem în discuții cu Polonia, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria, care să vină pe coridorul nou creat din zona Mării Caspice. Apoi trecem la etapa angajantă. SUnt 3,5 miliarde sunt acum capacitate pe coridorul transbalcanic și 1,5 miliarde mc pe Ruse-Giurgiu care putea fi de 14-15 miliarde mc dar s-a creat o congestie în Bulgaria", concluzionează Ion Stelian. 

×
Subiecte în articol: transgaz ion sterian gaze inmagazinare