x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Radu Gănescu, președinte COPAC: "Nici pacienții, dar nici medicii, nu sunt interesați de prevenție"

Radu Gănescu, președinte COPAC: "Nici pacienții, dar nici medicii, nu sunt interesați de prevenție"

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2023   •   17:30
Radu Gănescu, președinte COPAC: "Nici pacienții, dar nici medicii, nu sunt interesați de prevenție"

Populația, dar și medicii, nu sunt interresați de prevenție, screening, diagnosticare precoce, spune Radu Gănescu, președinte COPAC, la Conferinţa Naţională "Ghidul campaniilor și programelor de sănătate 2023 - ajutor real pentru pacienții din Ilfov", organizată de cotidianul național Jurnalul și Antena 3 CNN.

"Din perspectiva pacientului, problemele de prevenție și de screening sunt foarte importante. Deocamdată prin proiecte europene am reușit să aducem în România astfel de programe și de câțtiva ani le derulăm la nivel național. 

Din perspectiva cetățeanului de rând nu este important. Vedem ce se întâmplă în realitatea de zi cu zi făcând proiecte de screening și de diagnostic precoce. Majoritatea oamenilor nu au cultura de a merge la medic atunci când sunt sănătoși. Și, din păcate, nici medicii nu țin să aducă în cabinetul lor persoanele care nu au nevoie de rețetă sau de servicii medicale. Și atunci există o lipsă de interes, de educare și informare. Noi nu știm ce înseamnă screening, diagnosticare precoce și prevenție", atrage atenția Radu Gănescu. 

Astfel că majoritatea bolnavilor de cancer ajung la medic în fazele avansate ale bolii, când este prea târziu. 

"În zona patologiei cancerului, diagnosticările sunt, în general, în fazele foarte avansate, faza III și IV, când nici medicii, și nici medicina nu poate face mare lucru. Nu reușim să găsim pacienți în faze incipiente și e foarte greu pentru sistem și pentru pacient. Abia atunci devenim conștienți cât de importante sunt astfel de programe și proiecte. 

Pe proiectul de screening de cancer colorectal, pe care îl derulăm împreună cu Spitalul Militar Central și în parteneriat cu  CJ Ilfov, în aproape 9 luni am testat 3.315 persoane. Un număr foarte mic, având în vedere că au fost înrolați în acest proiect 15 medici, doi medici deja și-au terminat contractele iar alți doi medici de familie vor intra acum în proiect. Trebuie să ne gândim că populația județului Ilfov este mare. Și vorbim de cancer colorectal, unde avem persoane între 50-74 de ani care se pot testa gratuit și pot merge, cei care au probleme de sănătate și apar rezultate pozitive, la Spitalul Militar pentru colonoscopii. S-au efectuat 29 de colonoscopii dar avem 32 de refuzuri. Deci populația, chiar dacă înțelege importanța screeningului, că poate avea o problemă de sănătate în viitor, pentru că așa a apărut în analize, nu înseamnă că este doritoare să beneficieze mai departe de servicii medicale sau să continue. 

Important este ca medicul să fie interesat să facă astfel de lucruri și pacientul să fie educat și informat. Nu trebuie să fugim de medici, de spitale sau de servicii medicale pentru că ne e frică de ace sau de anumite investigații.

Nu ne luptăm cu implementarea proiectelor, ne luptăm cu mentalitatea oamenilor. Se va schimba în timp dar sper că deschiderea și nivelul de  educație în privința sănătății să crească în rândul populației. Inclusiv a personalului medical, de a fi mult mai aplicat nu numai pe partea birocratică, de a înțelege, a discuta și a empatiza cu populația", spune președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

 

×