x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Virgil Popescu: „România este conectată la toate rutele de transport de gaze naturale”

Virgil Popescu: „România este conectată la toate rutele de transport de gaze naturale”

de Giulia Anghel    |    16 Feb 2023   •   15:00
Virgil Popescu: „România este conectată la toate rutele de transport de gaze naturale”

România se află, în acest moment, conectată la toate rutele de transport de gaze naturale, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei, la Conferinţa Naţională "Rute noi şi resurse sustenabile - ieşirea din criza gazelor", organizată de cotidianul național Jurnalul și Antena3CNN, în cadrul proiectului România Inteligentă.

Conductele de tranzit T1,T2,T3 fac parte acum din coridorul transbalcanic. Prima interconectare a României cu Bulgaria și Ucraina s-a realizat în 2021, așa că vom putea aduce gaze prin Turcia. 

"Au început discuțiile referitoare la conductele de tranzit T1, T2, T3, cum să le facem în așa fel încât contractul care era până în 2025, cu cei de la Gazprom, să se sfârșească și cei de la Transgaz să ia în proprietatea sa acele conducte, să intre în sistemul național de transport. Acest lucru s-a întâmplat în 2020. Transgaz și-a făcut treaba și acele conducte T1,T2,T3, în momentul  de față sunt parte a coridorului transbalcanic, având posibilitate de intrare și ieșire, atât la granița cu Bulgaria, cât și la granița cu Ucraina. La sfârșitul lui 2021 s-a realizat prima interconectare a României cu Bulgaria și Ucraina, putând mai departe să aducem gaze prin coridorul transbalcanic, prin Turcia. De la terminalele NLG sau din Azerbaidjan, prin Turcia, Bulgaria, România", explică demnitarul.

Totodată, a fost finalizat interconectorul dintre Grecia și Bulgaria în 2022, astfel că România are două posibilități de import de gaze. 

"Anul trecut s-a finalizat, în sfârșit, interconectorul  dintre Grecia și Bulgaria, care practic a operaționalizat coridorul vertical, putând aduce gaze iar din Azerbaidjan prin conducta TANAP-TAP și apoi acest interconector între Grecia și Bulgaria, și România prin Negru Vodă-Cardan sau pe la Giurgiu-Ruse. Avem în momentul de față două posibilități. Acest interconector a fost foarte important pentru realizarea celei de-a doua rute de transport. Și, să nu uităm, și aici este meritul exclusiv al Transgaz, printre puținele investiții realizate în timp și într-un ritm alert, conducta BRUA care a fost finalizată în termen. Cu ajutorul acestei conducte BRUA, care aduce gazul de la intrarea în România, de la Giurgiu-Ruse, până la ieșirea din România, la Arad-Csanádpalota, România este conectată, în momentul de față, la aproximativ toate rutele de transport de gaze naturale", mai spune Virgil Popescu. 

 

×
Subiecte în articol: virgil popescu gaze