Criza de electricitate a început prin dezechilibrul dintre cerere și oferă din vara anului trecut.
"Majoritatea măsurilor care s-au propus, sau chiar s-au luat, la nivelul Comisiei Europene sunt măsuri de sprijin al consumatorilor, în primul rând, și modificările structurale ale mecanismelor de piață din Europa, încă există o reținere să-și asume. Dar direcția este destul de clară, având în vedere că această criză, până la urmă, a fost pornită în vara anului trecut de un dezechilibru dintre cerere și ofertă, după care s-a agravat din cauza prețului la gaze și a războiului. Dar la baza acestei crize este un dezechilibru între cerere și ofertă, care poate fi redresată prin două moduri.
Ori crești oferta, ori scazi cererea. Bineînțeles, există și a treia, combinația între cele două. Te preocupă și consumul, și iei niște măsuri de eficiență energetică pe termen mediu și lung, care pot fi măsuri implementate relativ repede. Sau iei și măsuri de impact pe termen mediu și lung, investiții în noi capacități regenerabile", explică acesta.
Europa nu are resurse de energie în afară de cea verde.
"Dacă vrem să fim realiști, trebuie să recunoaștem că Europa, în afară de regenerabile, nu are ale surse primare de energie. Importăm țiței, importăm gaz, 70-80% din consumul de țiței și gaze al Europei este important, este o dependență foarte mare. Și cred că Europa și-a dat seama în urmă cu 20 de ani că singura soluție pentru a reduce dependența și a diversifica sursele este calea regenerabilelor", spune ZOltan Nagy.
Oficialul ANRE atrage atenția asupra diferențelor dintre modul de construire a parcurilor eoliene onshore și cel offshore.
"În România am văzut, în urmă cu 10-12 ani, când a început primul val de regenerabile, cât de complicat și de nou este față de sursele convenționale cu care eram obișnuiți și ANRE, am învățat împreună cu sectorul, cum trebuie adaptată legislația primară, respectiv legislația secundară, pentru ca aceste centrale, noi surse de energie să fie integrate în sistemul energetic.
Nu va fi diverit nici cu offshore. Cu toate că unii au impresia că tot energie eoliană este, e puțin diferit față de investițiile onshore. Cum se fac investițiile într-o centrală eoliană onshore? Se caută niște terenuri, există privați de la care se cumpără, se închiriază, se asigura superficia, se obțin autorizații de construcție de la autoritățile locale. Există rețelele publice de transport și distribuție a energiei electrice la care se face racordare. Toate acestea lipsesc în cazul offshore. Nu avem terenuri private, nu avem rețele publice, nu avem autoritate locală care să ne dea autorizație de construcții. Este o noutate, nu doar pentru autorități, ci și pentru investitori.
Este foarte important să avem discuții cu investitori cu experiență în alte state și să nu reinventăm noi nimic. Pentru că totul s-a inventat, s-a implementat, de 10 ani, cel puțin. În vestul Europei se folosește cu succes. Este o sursă de energie pe care te poți baza, este mult mai stabilă decât producția de energie onshore. S-au făcut studii și în cazul Mării Negre și ne putem baza pe o energie mult mai stabilă decât centralele onshore din zona Dobrogei. Nu trebuie să comparăm cu Cernavodă, nu va fi niciodată o producție gen Cernavodă dar poate să însemne o producție stabilă".
Deși consumul de energie a scăzut în România, există potențial mare de export.
"Am văzut în ultima perioadă, din fericire sunt minoritari acei potențiali investitori care critică România ca loc de investiții din punct de vedere al consumului. Vedem că în ultimii ani consumul a scăzut, din cauza pandemiei, crizei, prețurilor, unii consumatori industriali nu și-au asumat aceste prețuri pe care le oferă piața. Cred că trebuie să ieșim din această gândire. România în ultimii 15 ani și-a integrat nu numai rețelele fizic, dar și comercial, piața de energie într-o piață europeană. Suntem conectați cu absolut toți vecinii din jurul nostru și există potențial și peste consumul României.
Dacă România are acest potențial de a produce energie eoliană offshore, energie nucleară, energie fotovoltaică nu trebuie să ne plafonăm în a evalua potențialul României din punct de vedere al consumului. Energia se va produce și există piață și peste graniță", precizează oficialul ANRE.