x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 16 iunie 1989

16 iunie 1989

de Lavinia Betea    |    16 Iun 2009   •   00:00

A fost o zi foarte încărcată în agenda Cabinetului 2. Se ţinuse şedinţa CPEx (10:30 - 11:55). Apoi altă şedinţă "la săliţă" cu Nicolae Ceauşescu pe pro­bleme agrare (12:35 - 12:50). Iar după-amiaza o "vizionare pe pa­sa­relă" a machetelor viitoarelor magazine de pe Calea Socialismului.



Altfel, între orele 9:25 şi 17:55, din anticamera Cabinetului 2 au fost în­re­gis­traţi nu mai puţin de 23 de vizitatori. Agitaţia nu putuse fi fără legătură cu Budapesta. Cine ştie ce-şi vor fi amintit, între patru ochi, Nicolae şi Ele­­na Ceauşescu despre "contra-revo­lu­­ţia" maghiară din 1956. Ajunseseră să trăiască momentul când Imre Nagy şi ceilalţi executaţi pentru "trădarea în slujba imperialismului" erau vene­raţi ca eroi. Ca foşti ilegalişti fără şcoli so­vietice de instruire în munca de cons­pirativi­ta­te, se pare că soţii Ceau­şescu în­căl­cau regulile de a nu discuta proble­mele partidului în exteriorul cadrului prestabilit. Când Gheor-ghiu-Dej îl în­r­egistrase o dată în bi­roul lui pe Ceau­şescu cu "tehnica" nouă de la Se­cu­ritate, Ceauşescu nu gus­tase gluma deloc. Dacă-l ascultau, oare, fără ştirea lui şi în altă parte?

În "comandamentul general" - creat la Bucureşti în 1956 pentru mo­nitorizarea crizei din Ungaria şi prevenirea tulburărilor în România - fu­sese şi Ceauşescu, din partea Armatei, şi Drăghici, din partea Securităţii. Între prietenele bune pe-atunci, Marta Drăghici şi Lenuţa Ceauşescu se vor fi schimbat multe păreri despre complicatele treburi ale bărbaţilor.

Mai în miezul evenimentelor din 1956, pe relaţia Moscova - Bucureşti - Bu­dapesta fusese atunci Valter Ro­man. Fiul acestuia, Petre Roman, i-a dat apoi multe bătăi de cap Elenei Ceau­şescu, căci ea nu-l dorise de gi­nere. Ul­terior despre soluţionarea aces­tor ne­cazuri, Ion Stănescu, fostul pre­şedinte al Consiliului Securităţii Sta­tului (1968-1972), a povestit astfel: "Eram plecat în Polonia, într-o vizită, şi când m-am întors, primul vi­ce­pre­şedinte, ge­neralul Răduică, îmi spune: «M-a che­mat tovarăşa Elena Ceau­şescu şi m-a rugat să găsim o soluţie ca Petre R­o­man să plece undeva, să nu mai stea în România». Ca să-i des­par­tă. Asta a coincis şi cu dorinţa tatălui ca să-l trimită undeva la studii. Aşa l-au trimis bursier la Toulouse. A stat trei ani acolo. Îi scria scrisori lui Zoe. Idi­la a continuat. Se găsesc documente. Am şi publicat. (...) Mai mult el îi scria. Aproape săptămânal el îi trimi­tea câte o scrisorică de mare dra­goste".

În alchimia revoluţionară de la finele anului, frustrarea lui Roman a fost probabil echivalată în "disidenţă" de către aceia care-i monitorizau de ani buni ambiţiile şi perspectivele politice.

×
Subiecte în articol: agenda