x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 26 iunie 1989

26 iunie 1989

de Lavinia Betea    |    26 Iun 2009   •   00:00

Luni, 26 iunie 1989, programul de primiri la Cabinetul 2 a început la 9:25 şi s-a încheiat la 18:40.



O listă lungă de demnitari a fost astfel înregistrată din anticamera biroului Elenei Ceauşescu. Mulţi dintre ei vor fi fost chemaţi în legătură cu regia şi scenariul Plenarei CC al PCR şi a şedinţei MAN din zilele următoare. Astfel poate fi înţeleasă prezenţa secretarilor CC Emil Bobu (de patru ori), Ion Stoian şi Constantin Olteanu (de câte două ori), a şefului Cancelariei CC, Silviu Curticeanu (de trei ori), şi a şefului Protocolului, Vasile Nicolcioiu (de două ori).  Au mai fost la Cabinetul 2 Ion Ungur (mi­nistrul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Inter­na­ţi­o­nale), N. Vlădescu şi, separat, Poliana Cristescu şi Nicu Cea­u­şes­cu (Poliana fiind reţinută mai mult decât fiul ei cel mic).   

Între orele 17:30-18:25, cu o pa­u­ză de cinci minute, s-au ţinut două şedinţe prezidate de Nicolae Cea­u­şescu. Prima dintre ele - proiectul-lege privind protecţia şi folosirea apei şi cealaltă pe tema planului pe 1990.

În "săliţa" cu o capacitate de 10-15 persoane, unde se ţineau ase­me­nea şedinţe restrânse, nu exista aer condiţionat. Aparate de aer con­diţionat nu existau nici la cabi­ne­tele 1 şi 2, nici în reşedinţele Cea­uşeştilor. Cu atât mai puţin în cele ale miniştrilor şi celorlalţi demnitari. Din spusele generalului (r) Ion Coman, secretar al CC cu probleme speciale în 1989, programul de austeritate energetică impus ţării se aplica şi în in­sti­tu­ţi­ile puterii. Periodic, iarna, Tovarăşa trimitea pe câte cineva în control inopinat să depisteze reşouri, radiatoare ori ventilatoare în sediul CC. Suferind de arterită, Ion Coman îşi instalase, cu fereală, un radiator. Iar se­cretara înştiinţată de colegi bine­vo­i­tori îl ascundea la control.

To­v­a­ră­şa însăşi, mai friguroasă, îşi pri­mea vizitatorii, purtând pe umeri cojocul în care-o prinsese şi moartea. Iar în canicula verii era şi mai rău.

Mesianismul Tovarăşilor anes­te­zi­ase însă şi simţurile şi judecata celor care împărtăşeau  plăcerile puterii cu ei.  

×
Subiecte în articol: agenda