Agenda Elenei Ceauşescu: 3 martie 1989

Între orele 9:00 şi 14:40, la Sala Plenarelor, s-a ţinut  "Cons­fă­tu­i­rea de lucru". În agenda de la Cabinetul 2 nu sunt menţionaţi nici participanţii, nici ordinea de zi. La Telejurnalul de seară şi din Scîn­teia, oamenii vor afla de "dezba­te­re". Nici un alt participant la "dis­cu­ţii", cu excepţia lui Nicolae Cea­u­şes­cu, nu va fi nominalizat.

Din agendă reiese că Elena Cea­u­şes­cu mai "ieşea" din şedinţe. Astfel, câteva minute (9:51-9:59), în bi­ro­ul ei este menţionat V. Bum­bă­cea. Du­pă pauza de masă, primul solicitat de Cabinetul 2 a fost ge­ne­ralul Marin Neagoe, şeful Di­rec­ţiei a V-a (16:20-16:29). A convorbit du­pă aceea în­de­lung cu şeful Can­cela­riei CC al PCR, Silviu Curti­ceanu (16:30-18:05). În pre­zenţa lui Curti­ceanu, au fost chemaţi Gh. Oprea, I. M. Nicolae şi Gh. Dima.

Un neobişnuit punct al agendei este "Vizionare pe pasarelă – Statuia Libertăţii de Marius Butunoiu"  (18:10-18:25). Să-ţi ajungă opera  la ni­velul interesului "de partid şi de stat" al Elenei Ceauşescu era vârful performanţei... artei angajate!

Cariera sculptorului Butunoiu debutase, de altfel, sub semnul "ple­narei an­ga­jări". Pe vremea când Stalin era "Le­nin de-acum", se pla­sase cu bustul "părintelui po­poa­relor" prin­­tre plasticienii apreciaţi de UAP, critică şi pre­să. A trecut lin, la vremea po­tri­vi­t­ă, în avan­garda ar­tis­tică a naţio­na­­lismului comunist. Într-un posibil cla­sament al sculpturilor mo­numentale din "epoca Cea­u­şes­cu", Bu­tu­noiu ar fi, probabil, ca­pul de lis­tă.

Când îi viziona ultima cre­a­ţie, ştia, oare, Elena Cea­u­şescu că Bu­tu­no­iu făcea "cultul personalităţii" ge­ne­ra­lului Victor Atanasie Stăn­cu­lescu? Lu­cra­rea în bronz de cea mai bună ca­litate avea, după des­cri­erea mode­lu­lui, 80-90 kg. Bu­tu­no­iu îl ne­mu­ri­se pe general în 1988. La în­ce­putul lui '89 i-a dăruit, "erou­lui", statuia. Stăn­cu­lescu o "am­pla­sase" în propria-i casă, fe­rind-o de ochi ne­dor­iţi. A "dez­veli­t-o" abia în 27 septembrie 2005, în prezenţa lui Andrei Pă­u­nes­cu, pri­lej cu care i-a mărturisit aces­tuia: "Marius Bu­tu­noiu mi-a făcut-o din prietenie pentru mine, că l-am aju­tat să facă toate monumentele alea de la Bucureşti, Ora­dea, Arad şi aşa mai departe, că eram şeful De­par­ta­mentului de în­zes­trare a Ar­ma­tei. I-am pus la dispoziţie bronz, asta am făcut, nu alt ajutor". Şi-l lă­u­­da­se, probabil, Ele­nei Cea­u­şes­cu, aten­tă la simpatiile şi capriciile ge­ne­ralului preferat. După "vizi­o­na­re", un singur mi­nut (18:26-18:27) – cât să aducă sau să ia ceva –, în biroul Elenei Cea­u­şes­cu a intrat generalul Iulian Vlad. Gene­ra­­lul Constantin Olteanu, cu funcţia de secretar al CC, a fost ultimul che­mat (18:27-18:30).

Se pare că-i plăcea Elenei Cea­u­şes­cu să cheme la raport generali pro­movaţi în funcţii de partid şi guvernamentale. Şopteau, de altfel, şi neamurile bărbatului că apreciase de­o­se­bit militarii şi-n vremea când o ştiau de Lenuţa Petrescu.