x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu Agenda Elenei Ceauşescu: 6 februarie 1989

Agenda Elenei Ceauşescu: 6 februarie 1989

de Lavinia Betea    |    06 Feb 2009   •   00:00

În urma îndelungilor consultări din ultima perioadă cu Bobu şi cu Gheorghe Tănase, Elena Ceauşescu începuse mişcările de rotire a cadrelor. În şedinţa CPEx de vineri, 3 februarie, fusese anunţată şi aprobată în unanimitate "trecerea" lui Constantin Radu din funcţia de prim-secretar al Comitetului mu­nicipal de partid Bucureşti (şi din funcţia complementară pe linie de stat de primar al Capitalei) în cea de secretar al CC al PCR.



Cu vizita noului promovat se deschide lista în­trevederilor de luni ale Elenei Ceauşescu. Născut în 1926 la Adjud (Vrancea), din mecanicul de locomotivă ce fusese în 1952, Radu făcuse drum lung, poposind în vreo trei duzini de halte şi staţii din ţară. De la şef al sectorului transporturi din Gugeşti la a fi lector la şcoala de partid din Galaţi ori de la funcţia de prim-se­cretar al ora­şului Brăila la aceea de şef de secţie în Securitate, se putea spune cu adevărat că adunase "experienţă bogată" de activist al partidului.

Doar cinci minute a durat vizita lui Radu la Cabinetul 2. După care au intrat împreună doi viitori "re­trogradaţi" – finanţiştii Nicolae Ibănescu şi Gheorghe Paraschiv. Ibănescu (care va mai fi chemat de două ori în biroul Elenei Ceauşescu în acea zi) era preşedintele Consi­liului Financiar Bancar. Va fi "zburat" în acea primăvară vice­pr­e­şe­dinte la Consiliul Popular Judeţean Hunedoara. Paraschiv era ministru al Finanţelor şi – încă înaintea lui Ibănescu – va fi trimis într-o func­ţie de mai mică răspundere (director de bancă) în Timişoara.  

Cu I.M. Nicolae (10:40-11:00) vor fi fost discuţii de resortul energeticii, iar cu Suzana Gâdea (de profesie inginer chimist) discuţii despre sectorul culturii. Căci prin­tre funcţiile multe pe care le avea, mai înalte erau acelea de pre­şe­dinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (din 1979!) şi membru al CPEx. Cu Suzana Gâdea a avut Elena Ceauşescu cea mai lungă întrevedere din acea zi (11:55-12:35). Douăzeci de minute (11:30-11:50) a durat şi şedinţa îndelung pregătită pe tema datoriei externe, prezidată de Nicolae Ceauşescu.

×
Subiecte în articol: agenda