Viena, 19 septembrie (AP) - Delegaţii la congresul viitor al Partidului Comunist Român, de la sfârşitul acestui an, au primit un apel în care li se cere să îl acuze public pe preşedintele Nicolae Ceauşescu de cult al personalităţii şi de incompetenţă şi să-l dea jos din funcţia de conducător al partidului.
Apelul, nesemnat, din care o copie a ajuns la Associated Press marţi, aparţine unui grup nou format şi care se autodenumeşte Frontul Salvării Naţionale. "Îndepărtarea lui Ceauşescu este poate singura şansă ca să se evite un conflict social major şi o baie de sânge la care disperarea conduce aproape întotdeauna", se scrie în apel.
"Sunt motive destul de mari să bănuim că grupul care a scris apelul provine din interiorul partidului comunist", afirma marţi un analist vestic. "Este pentru prima dată când un astfel de apel către îndepărtarea lui Ceauşescu din funcţia sa de secretar general al partidului este făcut public şi trimis în Vest", continuă analistul, care a cerut să rămână anonim, conform AP.
Ceauşescu, care a devenit şeful partidului în 1965, a fost "unanim" propus de către partid spre a fi reales la congresul care va avea loc la Bucureşti la 20 şi 25 noiembrie. La ultimele două congrese, cel din 1974 şi cel din 1984, Ceauşescu a mai fost propus ca unic candidat pentru această funcţie supremă în partid.
"Credem că am ajuns în ceasul al doisprezecelea cu acest tragic impas al istoriei româneşti", spune apelul. "Întreaga viaţă economică este profund afectată de oportunism şi de incompetenţă, situaţie reflectată de falimentul economic condus aproape în exclusivitate de Ceauşescu şi de familia lui." Ceauşescu, 71 de ani, care face ţinta unui puternic cult al personalităţii, şi-a instalat rude apropiate - inclusiv soţia, fiul şi fraţii - în poziţii importante. "Un dezgustător şi nociv cult al personalităţii a fost creat depăşindu-l chiar şi pe Stalin, care a plasat viaţa politică sub semnul misticismului şi al idolatriei", se scrie în apel. "Toate acestea au dus la dezintegrarea partidului, care se reduce la Ceauşescu şi la familia lui.
Ceilalţi peste trei milioane de membri de partid au fost reduşi la condiţia de simpli plătitori de cotizaţii, unii care au obligaţia de a aproba, îndrăgi şi preţui oricare ar fi decizia luată de secretarul general, indiferent dacă este bună sau rea..." Ceauşescu, despre care de câţiva ani se spune că ar suferi de o formă de cancer de prostată, a muşamalizat acţiunea de protest înainte ca aceasta să aibă şansa de a se răspândi printre alţi membri de partid. "Lipsa produselor de bază, a căldurii şi a curentului electric, a unor produse de strictă necesitate - de la pastă de dinţi până la lame de ras - şi nivelul deplorabil al sistemului de asistenţă medicală au dus la o creştere serioasă a ratei mortalităţii şi a recrudescenţei unor boli precum sifilisul, tuberculoza şi râia, care fuseseră eradicate acum 20 de ani", se mai menţionează în apel. Adresându-se audienţei, în plenara partidului, în iunie, Ceauşescu, care a respins total nevoia de schimbare adoptată în alte ţări ale Pactului de la Varşovia, a promis că, dacă va fi reales, "va lucra la fel ca înainte, din toate puterile, pentru a realiza implementarea programului partidului".
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
Citește pe Antena3.ro