Ceauşescu atacat de propriul partid

La 22 septembrie 1989, Veronique Solue scria în Liberation (Paris) des­pre textul ajuns în Vest, din România, semnat de un grup disident necunoscut, din cadrul PCR, grup care se autointitula "Frontul Salvării Naţio­nale".

"Starea de decădere biologică şi inte­lec­tuală a lui Ceauşescu, pro­mi­siu­­nea sa cinică de a-şi continua poli­tica ca­tastrofală (...) dogmatismul său, gândirea afectată de scleroză şi mai ales absenţa oricărei perspective de de­păşire a tragediei noastre istorice", toate aceste motive fac obligatorie plecarea Conducătorului de la şefia partidului. Dacă se încăpăţânează, continuă textul, criza ar putea dege­nera într-o baie de sânge. "Românul este răb­dător, dar răbdarea sa nu e eter­nă!", încheie ameninţător sem­na­ta­rii.

Noul text care tocmai a ajuns în Vest nu provine de la opozanţi izolaţi. Du­pă toate propabilităţile, autorii, care se autointitulează "Frontul Sal­vă­rii Naţionale", provin din rândurile PCR. Din start ei îşi situează demersul în logica partidului "reprezentând tot poporul", iar anumite indicii su­gerează chiar că ar putea fi vorba de membri de elită din nomenclatură. Dacă această ipoteză s-ar verifica, această scrisoare ar fi primul semn al unui freamăt reformist în sânul PCR.

Acest text, adresat delegaţilor la cel de-al XIV-lea Congres al PCR care va avea loc la jumătatea lui noiembrie, la Bucureşti, se prezintă ca un lung şi minuţios rechizitoriu contra regimului. Într-un stil care s-a debarasat de limba de lemn, autorii denunţă incompetenţa conducerii, penuria de alimente, distrugerea culturii etc. Pasajul cel mai stufos este consacrat eşecului sistemului educativ, ceea ce dă de gândit că specialişti din domeniu figurează printre autori.

Evocând noul curent politic, "Frontul Salvării Naţionale" foloseşte un ton foarte gorbaciovian. El pledează pentru un "dialog autentic cu ţara" şi recurge la termeni în vogă: adevărul, dezbaterea. Părerea sa despre bilanţul po­litic al "Erei Ceauşescu" este ne­milos. Se acuză "dezgustătorul şi ex­trem de penibilul cult al per­sonalităţii", concentrarea puterii în mâinile unei singure familii, catastrofa politicii externe etc. Ca un ultim afront la adresa geniului din Carpaţi, semnatarii reclamă reconsiderarea "pla­nului de sistematizare rurală".

În partea cea mai surprinzătoare a scrisorii lor, autorii iau apărarea opo­zanţilor sau a altor "eretici" care au îndrăznit să critice deschis regimul Ceau­şescu şi dintre care, majoritatea se află în domiciliu forţat: comunistul Cons­tantin Pârvulescu (care s-a re­vol­tat în timpul celui de-al XI-lea Congres), şase foşti conducători din PCR, poe­ţii Mircea Dinescu şi Dan Deşliu şi pr­o­fesoara de franceză de la Cluj, Doi­na Cornea, apreciată drept "o femeie cu­rajoasă şi demnă, simbol al rezisten­­ţei româneşti împotriva dictaturii".

Există cu adevărat acest grup re­formist? Şi, în acest caz, câtă influe­nţă are el? Una redusă, e foarte probabil, dacă avem în vedere că aceşti comunişti au găsit doar acest mijloc pentru a se exprima. Este plauzibil, de altfel, ca membrii ai partidului să aibă o vizi­une atât de pesimistă. În schimb, este mult mai surprinzător că ei scriu în termeni atât de puţin ortodocşi.

Deocamdată, singura izbucnire înregistrată în sânul partidului aparţinea celor şase foşti conducători, au­tori ai unei scrisori deschise făcute publice în martie. Dar cei "şase" aveau o argumentaţie destul de slabă, de­nun­ţau un guvern "incapabil să re­zol­ve chestiuni  vitale precum încălzirea, curentul electric, mijloacele de transport în comun şi alimentaţia". Şi făceau acest lucru într-un stil destul de datat: "Să se salveze ideea de socia­lism pentru care au luptat". "Frontul Salvării Naţionale" ar demonstra, însă, că noul mod de gândire s-a infiltrat în rândurile partidului român şi că ar putea ameninţa, pe termen lung, stabilitatea familiei Ceauşescu.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, Secţia română
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu