Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 22 octombrie 1989, postul Radio Europa Liberă difuza o analiză a structurii militare din Est comparativ cu structura armatei vestice şi o scrisoare venită din ţară, anonimă, care exprima amărăciunea unui privilegiat al regimului faţă de situaţia în care se afla România.
O comparaţie a politicilor de înrolare din statele membre NATO şi a celor din ţările membre ale Pactului de la Varşovia releva câteva diferenţe semnificative. Anumiţi factori economici, politici şi sociali din Est ar putea aduce schimbări care ar mai diminua diferenţele.
În cadrul forţelor armate din Pactul de la Varşovia, cu greu este de găsit un voluntar. Majoritatea bărbaţilor din armată efectuează serviciul militar obligatoriu. În armata Pactului de la Varşovia militarii petrec în armată mai mult timp decât colegii lor din cadrul NATO. Serviciul militar voluntar a devenit o chestiune socială, economică şi politică atât în Est, cât şi în Vest.
De exemplu, un soldat din armata bulgară petrece în marină 24 de luni, la aviaţie tot pe atâta spre deosebire de un soldat belgian care petrece aici câte 12 luni. Un soldat român trebuie să se aştepte la 16 luni de armată, la 24 de luni dacă face armata la marină şi la 16 luni, la aviaţie. Un spaniol este înrolat doar câte 12 luni în oricare dintre aceste arme.
În vreme ce patru ţări membre NATO - Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada şi Luxemburg - nu au deloc sistemul serviciului militar obligatoriu, fiecare membru al Pactului de la Varşovia se bazează pe bărbaţii ţării pentru a le completa forţa militară. Uniunea Sovietică, Bulgaria, Cehoslovacia şi Polonia, de exemplu, cer ca tinerii bărbaţi să-şi servească patria vreme de doi ani.
DOMENIUL ABSURDULUI
În peisajul dezolant al României de azi, în care funcţionează în mod deosebit dezeuropenizarea premeditată, numeroase aspecte sunt în atenţia comentatorilor şi a observatorilor fenomenului est-european. Deseori însă se face eroarea de a include şi România în acest fenomen, când în realitate în ţara noastră este ceea ce se numeşte spirit accidental şi de aceea pretinzând caractere cu totul specifice şi mai ales dramatice.
Comentatorii străini ai realităţilor româneşti - realităţi din păcate foarte greu de cunoscut şi de înţeles pentru un om al lumii normale, chiar intelectual fiind el - compară ceea ce văd sau aud cunoscutelor metafore deja depăşite: lume kafkiană sau orwelliană, sau ubuescă, epuizând toate deja clasicele universuri absurde sau suprarealiste.
Părerea mea, poate puţin prezumţioasă, este că tot ce se petrece în România e bine gândit, e preconceput (stricto sensu), e "planificat", e mai ales bine condus spre scenariul final, desfiinţarea deplină a normalităţii, a individului, a demnităţii clasice.
Aparentele măsuri contradictorii sunt - cred eu - intenţionat ondulatorii, pentru derutare, o acoperire de moment a unor lacune, pentru obnubilarea opiniei publice (externe, căci de cei interni nu se poate vorbi), intoxicarea gândirii interne şi externe.
Nu mai există nici măcar decenţa sau puţina demnitate, doar disperare şi egoism familial, ştiind că prin îngroşarea rândurilor partidului, bineînţeles nu mai trebuie numit, există numai unul, imensa majoritate a colegilor mei nu fac decât să participe la subscrierea anonimă la rău. Uluitor, chiar şi în aceste momente când mizeria, minciuna şi represiunea au devenit făţişe.
O viaţă obscură, banală, o viaţă de filistin ce nu se evidenţiază prin idealuri, nici prin pasiuni adevărate, o viaţă caldă, comodă şi infinit scumpă. Dar nu e pentru mine nici caldă, nici comodă şi nici măcar atât de scumpă, chiar dacă am un salariu de peste 4.000 de lei şi o poziţie socială oarecum privilegiată. Nu poate fi atât timp cât trăiesc o viaţă care este a altuia, nevoit să mint şi să mă mint, blestemat să-mi trăiesc propriile minciuni, până la anularea definitivă a adevărului.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba engleza de Eliza Dumitrescu
