În prima emisiune a lunii noiembrie 1989, postul Radio Europa Liberă dedica întreg spaţiul de 50 de minute al "Actualităţii Româneşti" disidentului ieşean Dan Petrescu, despre care Vestul tocmai aflase că fusese arestat. Redăm în continuare fragmente din acea emisiune.
"Suntem la începutul unei luni în care aniversăm doi ani de la demonstraţia muncitorească anti-ceauşistă de la Braşov. Peste decenii, revolta de acum doi ani a continuat-o, reactualizându-i semnificaţiile, pe cea din Piaţa Palatului de la Bucureşti, de la 8 noiembrie 1945. La 8 noiembrie 1945 la Bucureşti şi la 15 noiembrie 1987 la Braşov, societatea românească şi-a exprimat în stradă ostilitatea faţă de regimul dictatorial, anunţat prin represiune şi arbitrar în urmă cu peste patru decenii, menţinut prin represiune şi arbitrar în prezent. Noiembrie este şi luna celui mai problematic congres al PCR din deceniile de guvernare comunistă în România. Europa totalitară se năruieşte. Comunismul structurilor sociale şi de stat staliniste a dat faliment; faliment total la Budapesta şi Varşovia; faliment parţial la Moscova, Berlinul Răsăritean şi Sofia.
Starea de faliment există şi la Praga sau la Bucureşti, el încă n-a fost declarat. Liderii de la Bucureşti, în cea mai evidentă criză politică a ţării din era postbelică, au ales cartea, singura carte care se anunţă şi una a pierderii, cea a rezistenţei împotriva tuturor - propriul popor, capitalişti şi comunişti reformişti laolaltă - în numele socialismului ştiinţific real - în accepţia Bucureştiului, un conglomerat bizar de stalinism instituţional corupt, naţionalism folcloric şi nord-coreeanism utopic, în coordonaţele unei societăţi epuizate de foame, frig şi umilinţa morală a dublului limbaj totalitar care identifică la infinit mizeria cu triumful şi nenorocirea cu fericirea. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pregătit cu înverşunare, într-o desfăşurare de atacuri împotriva tuturor, de la imperialismul aşa-zis destabilizator - ca şi cum regimul de la Bucureşti n-ar fi primul factor destabilizator al societăţii româneşti şi propriul său factor destabilizator - la politica de înnoire de la Moscova, Varşovia şi Budapesta. Optând pentru cartea supărării definitive pe sat, regimul de la Bucureşti riscă să-şi asume consecinţele, în măsura în care această carte va pierde partida.
Este dovada celei mai crase lipse de flexibilitate tactică şi strategică a acestei echipe de guvernare, care odinioară - cine ar fi crezut atunci că se va ajunge aici? - se remarca tocmai prin mobilitatea cu care ştia să ocolească interdicţiile de fond ale dogmei, adaptându-se la contextele dinamice ale desfăşurărilor internaţionale, adaptându-şi preceptele ideologice la necesităţile de firesc şi normalitate ale societăţii. Acum reversul e adevărat.
"Actualitatea Românească" a acestui început de noiembrie va dura 50 de minute. E vorba despre o ediţie specială a emisiunii noastre, justificată de cel puţin două motive. La începutul acestei săptămâni a fost arestat la Iaşi scriitorul protestatar Dan Petrescu. Autor al unor eseuri şi texte de fină şi exactă analiză a ceea ce el însuşi numea "răul românesc", un strălucit reprezentant al intelectualilor din tânăra generaţie, un cetăţean exemplar al României demne şi neînfeudate ficţiunii totalitare, scriitorul Dan Petrescu este, alături de Doina Cornea şi Mircea Dinescu, unul dintre cei mai cunoscuţi protestatari români.
La 3 octombrie, Dan Petrescu declarase la Iaşi o grevă a foamei, pentru a protesta împotriva concedierii sale abuzive din postul de bibliotecar şi împotriva refuzului de a i se elibera o viză de călătorie în occident în vederea unui tratament medical absolut necesar. Tot la începutul acestei luni, Dan Petrescu a redactat o declaraţie de refuz a propunerii de realegere a lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR, declaraţie întru totul îndreptăţită din punct de vedere legal, semnată şi de Doina Cornea, Gina şi Dan Sîmpălean, Mariana Marin, Eugen Amarandei, Alexandru Tacu, Liviu Antonesei, Gabriela Iavolski, Filip Răduţ şi Luca Piţu. Declaraţia respectivă a fost publicată între timp în mai multe ziare şi reviste internaţionale.
Ulterior, la 10 octombrie, Dan Petrescu a acordat un interviu, de la Iaşi, postului nostru de radio şi colegilor de la Vocea Americii. Ştirea arestării sale a fost difuzată iniţial de ziarul francez Libération, în ediţia de marţi, pe baza unor informaţii demne de încredere de la Iaşi. Această ştire a fost reluată în cursul zilei de miercuri de marile agenţii internaţionale de presă. Ne lipsesc detaliile; suntem în aşteptarea lor. De ce, când anume, în ce condiţii a fost arestat Dan Petrescu? Optează acum, cumva, regimul pentru răfuieli de acest fel cu protestatarii?
Autorităţile represive ale statului par să fi uitat că orice ofensivă sau încercare de forţă pe fondul unei politici falimentare devine o circumstanţă agravantă în escaladarea propriului eşec. Recent, comandantul miliţiei din Berlinul Răsăritean şi-a cerut scuze public, într-o piaţă centrală a capitalei est-germane, în faţa a mii de oameni pentru brutalitatea şi inepţia organului pe care-l conduce, pentru intervenţiile arbitrare împotriva cetăţenilor care demonstrau paşnic cu doar câteva săptămâni în urmă pentru normalitate. Dan Petrescu este un demonstrant paşnic şi ferm în numele normalităţii de care este privată abuziv România. Arestarea sa dovedeşte în primul rând că el a avut dreptate. În al doilea rând, autorităţile represive ale regimului ar trebui eventual să-şi ia notiţe după discursul de scuze al comandantului miliţiei din Berlinul Răsăritean. Cine ştie, într-o zi s-ar putea ca ele să le fie folositoare."
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română