Poetul Mircea Dinescu deplânge tragedia culturală din România

Încă o scrisoare adresată de Mircea Dinescu lui Dumitru Radu Popescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a ajuns şi în Vest. Este a doua trimisă de poet de când a fost dat afară din partid, pus pe lista neagră ca scriitor şi demis după ce a criticat politica lui Ceauşescu într-un interviu din cotidianul francez Libération.

Dinescu a acuzat regimul comunist din România de  "recurs la crimă (şi) de onorarea vocaţiei sale iniţiale de terorism ideologic de stat". El a acuzat autorităţile pentru greşelile lor, de încălcarea legii, de risipă, de devastarea culturii României prin intermediul cenzurii.

Dinescu a mai condamnat conducerea USR pentru obedienţa sa şi pentru că face jocul puterii. El a mai spus că ordinul dat "cu seninătate" de a-i şterge pe anumiţi scriitori moderni români din lite­ratură a fost "o adevărată tragedie culturală pentru care se va răspunde în viitor".

El a acuzat conducerea USR de "neruşinare", pentru că a scris despre "abuzurile, atrocităţile şi crimele din anii 1950" - greşelile fostei conduceri a partidului - în vreme ce e "direct respon­sabilă de cenzură, intimidare, izolare şi eli­minarea din viaţa culturală şi socială a anumitor scriitori membri". Dinescu a sugerat că "anii dogmatici" denunţaţi de conducerea USR ca o perioadă de persecutare neruşinată a figurilor culturale seamănă teribil cu ceea ce se întâmplă în prezent.

La începutul scrisorii sale, Dinescu a făcut o paralelă asemănătoare între liderii USR şi cei din clerul României, sugerând că şi unii, şi ceilalţi au devenit instrumentele regimului. Dinescu a spus că în vreme ce "liderii reprezentativi ai Bisericii din România bine­cu­vântează distrugerea satelor, inclusiv a bisericilor", preşedintele USR a binecuvântat "demolarea membrilor organizaţiei sale". Dinescu a dat o listă a intelectualilor români care au suferit din cauza părerilor lor critice: Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Alexandru Paleologu, Dan Hăulică, Octavian Paler, Mihai Şora, Dan Deşliu, Aurel Dragoş Munteanu, Dan Petrescu, Alexandru Călinescu şi Doina Cornea (pe care el a descri­s-o ca pe o intelectuală de "o nobilă puritate").

În plus, el a spus că opera filozofului Constantin Noica şi a unor scriitori exilaţi, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Emil Cioran a fost de curând declarată din nou "indezirabilă". Dinescu a spus că hărţuirea permanentă a in­telectualilor români este opusul reformelor în curs de derulare în ţările comuniste vecine, unde oamenii au redescoperit "cum e să nu-ţi fie frică să spui ce gândeşti".

Dinescu s-ar putea să se gândească la faptul că, făcându-şi publice ideile, ar putea dobândi o anume protecţie. Dinescu a fost în arest la domiciliu pentru mai mult de 100 de zile şi a spus că scrisorile sale, apelurile telefonice, prietenii şi contactele personale fac obiectul unei permanente supravegheri. Singura sa legătură cu lumea, a spus el, a constat într-o "vulgară şi anonimă ameninţare cu moartea". Dinescu a arătat că acum are dificultăţi de a-şi întreţine familia (are doi copii) din cauză că soţia lui, traducător, şi-a pierdut şi ea sursa de venit: publicarea traducerii sale din Boris Pasternak la Editura Universul a fost anulată.

Dinescu a spus că "gloria postumă de un anumit tip se poate împlini" într-o ţară în care un interviu poate schimba destinul cuiva într-un mod atât de "violent", unde "unii scriitori sunt păziţi chiar mai rău decât hoţii şi criminalii comuni care sunt eli­beraţi înainte de vreme" (referire la amnistierea din 1988), şi în care "un regim răspunde la arsenalul poeţilor cu arme reale". Unele fragmente din scrisoarea lui Dinescu arată că acesta se teme pentru propria viaţă. Aluzia la ameninţarea cu moartea şi fraza că "vrea să mai trăiască" şi că apreciază că "sinuciderea este o formă ineficace de protest" sugerează că, în cazul în care va muri, regimul trebuie văzut ca fiind răspunzător.

După o petrioadă de tăcere relativ îndelungată, disidenţii intelectuali au început să se facă din nou auziţi, de curând, în România. Ei au o atitudine aproape identică faţă de poli­tica regimului. Individual sau în grup, au trimis mai multe scrisori către autorităţile statului şi către instituţii, criticând politica regimului, violarea Constituţiei şi persecutarea unor scriitori importanţi. Mulţi dintre semnatarii acestor scrisori au dispărut ulterior din paginile periodicelor şi din planurile de publicare. Literatura, care obişnuia să fie privită de români ca o alternativă la libertate, a devenit subiectul unei cenzuri acute. Cenzura din România nu mai este un simplu instrument de prevenţie; s-a transformat în instrument de represiune.

În 1932, scriitorul şi criticul rus Vladislav Kodasevici a scris un scurt eseu intitulat "Carne crudă" în care a spus: "Într-un anumit sens, istoria literaturii ruse ar putea fi numită istoria distrugerii scriitorilor ruşi". Poate aceeaşi remarcă ar putea fi făcută despre literatura română modernă.
Crisula Ştefănescu
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare,
condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu