x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Regimul reacţionează la valul de critici

0
21 Mar 2009 - 00:00

Într-un text redactat la 20 martie şi făcut public la 29 martie, Michael Shafir analiza reacţia regimului comunist la presiunile tot mai mari care veneau acum şi din interior (scrisorile deschise) nu numai din Vest, cum se întâmplase de la începutul anului.



"Se pare că regimul din România încearcă să lege recenta scrisoare de protest a celor şase ve­terani PCR dar, probabil, şi alte iniţia­tive de cri­tică făţişă, de descoperirea unui caz de «înaltă trădare» şi de spionaj al unei pu­teri străine. Această conexiune a mai fost folosită pentru a «aranja» mentalitatea societăţii şi pentru a găsi încă şi mai multe justificări pentru eşecurile economice. În ace­laşi timp, su­gestiile ca în România să se în­ceapă reforme precum cele lansate în alte părţi din Europa de Est au fost calificate ca fiind, în cel mai bun caz, un rezultat al «naivităţii» iar în cel mai rău caz, «trădare». În mare, totul se pretează la aso­cierea cu perioada stalinistă.

Intră oare în panică regimul preşedintelui român Nicolae Ceauşescu? Confruntat cu o cri­tică internă fără precedent şi cu o tot mai mare izolare internaţională, regimul pare că recurge la tactici ce amintesc de perioada stali­nistă. Se pare că se încearcă stabilirea unei legături între scrisoarea celor şase şi cazuri de spionaj.

Cazul Răceanu
La 14 martie, la scurt timp după ce con­ţinutul scrisoarii celor şase a fost cunoscut în Vest, presa oficială a publicat un comunicat, din partea biroului Procurorului General, în care se spunea că Securitatea a "descoperit un grav caz de trădare" a intereselor statului în care e implicat "Mircea Răceanu, fost angajat al corpului diplomatic şi care s-a pus în slujba unei puteri străine." S-a spus despre Ră­ceanu că "a fost prins asupra faptului" şi că a fost recrutat în 1974 când s-a lansat "într-o intensă activitate de trădare".
Din 1986, Răceanu a fost director adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe care se ocupa de relaţia cu America Centrală şi de Sud.

În anii '70 el a îndeplinit mai multe funcţii diplomatice în SUA. Delictul de care este acuzat implică închisoare pe termen lung sau pedeapsa cu moartea. Relaţia lui cu semnatarii scrisorii de protest adresată lui Ceauşescu este complexă. În ultima funcţie pe care a ocupat-o, el a fost superiorul unuia dintre semnatari, Gheorghe Apostol, care a fost ambasador în Brazilia până în mai 1988. Şi mai important este poate un alt semantar, Grigore (Ion) Răceanu, tatăl său adoptiv. Arestarea şi condamnarea lui Mircea Răceanu pare o tentativă a regimului de a crea o le­gătură între semnatarii scrisorii de protest şi acuzaţia de trădare şi de spionaj cu scopul de a-i discredita şi, eventual, de a pregăti terenul pentru alte acuzări. Ultima tentativă de acest gen s-a soldat cu execuţia lui Lucreţiu Pă­trăş­canu care a avut loc în 1954.

În acest caz, reacţia ar marca o schimbare semnificativă a modului în care Ceauşescu a tratat fosta conducere a partidului. În trecut, chiar când erau discreditaţi public, cum a fost Apostol în 1969, aceşti foşti oficiali erau tactic parţial reabilitaţi sau, cel puţin, se bucurau de o anumită siguranţă.

De exemplu, Apostol a fost ambasador în Argentina (1977-1983) şi în Brazilia (1983-1988). Dintre ceilalţi semnatari, nici unul, se pare, nu a suferit mai mult decât filaj perio­dic. Acest lucru este valabil chiar şi pentru Constantin Pârvulescu (care a cri­ticat deschis re­gimul la cel de-al XII-lea Congres al PCR în 1979), dar şi pentru Silviu Brucan (care a avertizat regimul în pri­vinţa consecinţelor represiunii protestelor de la Braşov din noiembrie 1987) şi pentru Alexandru Bârlădeanu.
Aşadar, regimul şi-ar putea schimba acum tactica; acest lucru ar sugera că este profund îngrijorat de consecinţele posibile ale scri­sorii.

Între timp, potrivit unor articole din presa vestică, Brucan a fost de două ori chemat la Securitate pentru declaraţii; potri­vit unei informaţii neconfirmate Alexandru Bârlă­deanu a fost reţinut.

Fiul lui Bârlădeanu a reuşit să îl sune pe tatăl său din Paris şi a aflat că a fost ameninţat de autorităţi cu condamnarea pentru speculă cu... casete video. Poetul dizident Dan Deşliu, care a protestat şi el împotriva politicii lui Ceauşescu, este ameninţat de o condamnare similară pentru trafic cu cafea boabe. Mai mult, la 17 martie, un articol ameninţător apărea în Scînteia. Respectarea legii, se scria, e obligatorie pentru toţi, şi oricine îi încalcă prevederile, "indiferent de cine este şi de ce poziţie ocupă" se face vinovat de "duşmănie faţă de so­cietate şi faţă de cauza dezvoltării şi ameliorării sistemului socialist."
Radio Europa Liberă (München) -Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr. M. Shafir.
Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Traducere de Eliza Dumitrescu

Citeşte mai multe despre:   regimul,   aici radio europa liberă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de