Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O nouă direcţie în problema naţiunilor, bazată pe revizuirea conceptului de regionalism, a văzut lumina după o serie de întâlniri ţinute de curând în Asia Centrală, ale cărei republici vor servi evident drept test pentru inovaţie.
Ultima şi cea mai importantă dintre aceste întâlniri a fost o conferinţă "regională practico-ştiinţifică" care s-a deschis la Taşkent la 23 februarie, şi care a avut ca scop "perfecţionarea" realţiilor interetnice din regiune. Implicaţiile conferinţei de la Taşchent, şi ale regionalizării central asiatice, pentru alte părţi ale ţării nu au fost formulate, dar relevanţa lor e sugerată de prezentarea conferinţei ca prima dintr-o serie de colocvii regionale în pregătire pentru această vară, în plenul CPSU Comitetul Central despre naţionalităţi. Girul sovietic este semnalat prin prezenţa şi participarea oficialilor de la Moscova.
În timp ce integrarea economică este un aspect important al regionalizării, în mare parte, conferinţele de la Taşkent s-au axat pe aspecte culturale, un reflex al preocupării actuale a liderilor pentru diferenţele culturale drept element care blochează armonia etnică. O consecinţă a noului interes pentru regionalism, una care deja a fost anunţată ca subiect de discuţie la apropiatul plen al naţionalităţilor, este un efort sistematic de a veni în întâmpinarea nevoilor naţionalităţilor mai mici sau risipite care actualmente se confruntă cu lipsuri culturale, dar şi de altă natură. Această problemă a fost ridicată de Gorbaciov în ianuarie, când a declarat că "nici chiar limba celor mai mici popoare nu ar trebui pierdută" iar mai recent, el a făcut referire, într-un speech de la Kiev, la o posibilă înfiinţare a "unor noi districte naţionale şi consilii naţionale", care să împrospăteze aranjamentele instituţionale din 1920 care au fost înfiinţate de Stalin.
Trendul către regionalizare este o parte a răspunsului la o nevoie reală de a corecta existenţa îndelungată a unor legături de jos în sus, între republici şi Moscova, care inhibă o dezvoltare echilibrată şi cooperarea la nivel interrepublican. Regionalizarea trebuie, de asemenea, să ajute la reducerea tensiunilor între naţionalităţile Central Asiatice, precum cele existente astăzi între uzbeci şi tadjici. Ar putea, de asemenea, calma acele grupuri mai mici care trăiesc în afara unui teritoriu care să amintească prin denumire de naţionalitatea lor, sau cărora le lipseşte unitatea. Asemenea grupuri au fost dezavantajate până acum de un sistem care a favorizat nevoile culturale ale cetăţenilor care s-a întâmplat să trăiască pe teritoriul unei republici anume.
În acelaşi timp, adoptarea de către Moscova a regionalizării sugerează că aceasta ar putea fi o unealtă politică subtilă de împlinire a unui scop subsidiar. Aşa cum regionalizarea a fost privită, sub Hruşciov, ca o modalitate de a limita puterea individuală a republicilor, aşa ar trebui să fie văzută şi azi, ca o cale de a elimina vestigiile cultului primilor secretari de partid care s-au afirmat ca oameni cu mână de fier sub Brejnev.
Totuşi, regionalizarea central asiatică reprezintă o ameninţare pentru centru. Pe scurt, regionalizarea ar putea ajuta să se păstreze republicile individuale - şi elitele lor - dar pe termen lung, interesele regionale ar putea intra in coflict cu cele ale Moscovei şi ar putea ajunge, în cele de urmă, mai greu de dirijat. O Asie Centrală unificată ar avea o populaţie aproape cât a Ucrainei, şi de şase ori mai mult teritoriu decât aceasta. Potenţialul de a se crea o opoziţie unită faţă de centru este deosebit de mare în această regiune în care naţionalităţile indigene - în esenţă o creaţie a perioadei sovietice - au o afinitate tradiţională pentru "destinul comun": o moştenire islamică lingvistică şi culturală împărtăşită de secole.
Regionalizarea a fost încercată la o scară semnificativă în 1962, către sfârşitul conducerii lui Hruşciov, ca o modalitate de întări controlul Moscovei asupra republicilor individuale din zonă. Cele mai importante forme instituţionale ale sale au fost Biroul Comitetului Central Asiatic şi un consiliu economic regional. Coincidenţa că "superorgane" asemănătoare au fost create în acelaşi timp în republicile transcaucaziene sugerează că, dacă prezentul experiment funcţionează, liderii de la Moscova s-ar putea gândi la posibilitatea de a-l extinde în Transcaucazia: o structură regională care ar putea ajuta la controlul conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan, dar şi la reglarea altor tensiuni. La fel, în republicile baltice, regionalizarea ar putea dilua puterea lituanienilor, letonilor, estonilor în propriile lor republici, întărind poziţia ruşilor, bieloruşilor şi a altor minorităţi.
În general, în istoria sovietică, regionalismul central asiatic a fost văzut de Moscova mai mult ca o gogoriţă, decât ca o binecuvântare.
James Critchlow
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu
Citește pe Antena3.ro
