Aplauze, dar şi lacrimi

Chiar dacă nu este momentul de vârf al medalionului Ludmila Gurcenko, "Aplauze, aplauze" (regia Viktor Buturlin) are meritul de a schiţa biografia artistică a acestei stele a cinematografului sovietic. Povestea interpretei de la un teatru de revistă, care se zbate şi până la urmă reuşeşte să obţină un rol com­plex şi dramatic într-un film, conţine evidente trimiteri la cariera acestei ac­triţe, calificată chiar de criticii zgârciţi cu epitetul "extraordinară".

Folosind pre­textul unui număr din spectacol, pelicula include o secvenţă din comedia lui Eldar Riazanov, "Noapte de carnaval" (1956), prima apariţie pe ecran a celei care "poate uimi Hollywoodul", cum scria D.I. Suchianu.

Prezent în medalionul de la Cinematecă, acest musical spiritual şi alert punea în va­loare calităţile tinerei Ludmila Gurcenko, semnalate entuziast tot de D.I. Suchianu: "Este de o graţie infinită, este o fiinţă suavă, cu talie de albină, cu ochi de copil în­tre­bă­tor, cu iuţeală de veveriţă, cu o imensă poftă de a şti şi de a trăi, cu un glas ce­lest".

"Aplauze, aplauze" prilejuieşte confruntarea dintre această imagine ju­venilă şi ipostaza matură a actriţei (filmul a fost realizat după aproape trei de­cenii, în 1984), dovadă a conservării intacte a darurilor pentru care a fost re­marcată la început.

Frumuseţea, vitalitatea, talentul de a cânta şi de a dansa sunt argumente ale distribuirii şi în "Fata cu chitara", "Îmblânzitorii de biciclete", "Vila noastră de vacanţă", dar şi în coproducţia româno-sovietică "Ma-ma", regizată de Elisabeta Bostan, din păcate peliculă absentă din medalion. Ca şi eroina din "Aplauze, aplauze", Ludmila Gurcenko a ţinut să evadeze dintr-o tipologie limitată, chiar dacă de succes sigur.

Regizori ca Andrei Mihalkov Koncealovski sau Piotr Todorovski au reuşit să des­copere feţe necunoscute ale talentului ei. Actriţa are o uimitoare capacitate de metamorfoză. O do­vedeşte în "Cinci seri" (regia Nikita Mihalkov), unde joa­că o femeie între două vârste, însingurată şi delăsată, posacă şi acrită, care începe însă să strălucească de frumuseţe şi spe­ranţă atunci când iubirea luminează din nou cenuşia sa viaţă.

O formidabilă transformare i se întâmplă "sub ochii noştri" şi eroinei din "Gară pentru doi" , ospătăriţă gureşă, nostimă, şmecheră şi puţin vulgară, la impactul inter­sectării destinului ei cu al pianistului ghi­nionist, condamnat pentru că a luat asupră-i accidentul de maşină săvârşit de superficiala lui ne­vastă.

Ignorând grotescul unor păţanii petrecute în forfota gării unde debutează, departe de romantism, idila lor, chelneriţa se dedică trup şi suflet acestei iubiri plasate dintru început sub semnul sacrificiului şi dovedeşte formidabile resurse de omenie şi nobleţe. De la flecăreală la replica monosila­bică sugrumată de emoţie, de la fluieratul nepăsător la surâsul printre lacrimi, actriţa sugerează cu remarcabil simţ al nuanţelor dificilul traseu sufletesc al eroinei.

Din aceeaşi familie de perso­naje face parte şi fotografa din "Logodnica mecanicului Gavrilov" (regia Piotr Todorovski), o femeie arătoasă şi încă tânără (deşi are 40 de ani şi o fetiţă adolescentă), hotărâtă "să-şi refacă viaţa". Numai că alesul inimii nu vine la ora programată la "Starea civilă", făcând-o să se simtă îngrijorată, umilită, trasă (a câta oară?) pe sfoară, disperată, şi apoi iar plină de speranţă că el va apărea. Gurcenko schiţează admirabil portretul acestei contemporane care, în ciuda ghinioanelor, a ofenselor şi a dezamăgirilor trăite îşi păstrează intacte demnitatea şi năzuinţa (până la urmă împlinită) de a nu se mulţumi cu jumătăţi de măsură. Numai Shirlei McLaine mai izbuteşte acest tip de ghinionistă ataşantă, cu o extraordinară putere de a o lua de la capăt.
Dana Duma - Cinema, nr. 9/1989