Cercetătoarea mărilor

Cine se naşte în preajma unui mare fluviu rămâne, se zice, pentru totdeauna fiul credincios al apei. În ceea ce o priveşte pe Cornelia Maxim, lucrurile s-au dovedit pe deplin adevărate: imediat ce a terminat Institutul Politehnic din Galaţi a venit la Constanţa, spre a cerceta fauna marină. Şi n-a venit singură, ci cu soţul său, Constantin Maxim, coleg de facultate, de an, de grupă şi... de viaţă. Vasăzică, tânăra familie era decisă să se dedice studierii resurselor piscicole ale Mării Negre şi ale oceanului planetar în Institutul Român de Cercetări Marine, proaspăt înfiinţat şi el. De atunci au curs, pe firul timpului, anişori buni, mările devenind, cum se spune, pentru Cornelia Maxim "terenul" său unic de investigaţie ştiinţifică. "De la început, zice, m-a pasio­nat acest tărâm miraculos al planetei, institutul nostru având un profil multidisciplinar, care îmbracă aspecte legate de cercetări privind resursele pescăreşti din mări şi oceane, probleme referitoare la perfecţionarea uneltelor de pescuit, a tehnologiilor de prelucrare a peştelui. Ne preocupă, de asemenea, problemele de protecţie a mediului, de hidrologie şi morfodina­mică, de acvacultură marină, de valorificare superioară a materiilor prime pescăreşti, probleme de biochimie şi de inginerie marină. În ceea ce ne priveşte pe mine şi pe soţul meu, lucrăm în laboratorul de resurse pescăreşti ocea­nice, eu fiind şefa acestui important compartiment. Beneficiarul nostru direct: Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea."

Adevărul este că majoritatea specialiştilor este reprezentată de bărbaţi. Dar nici numărul femeilor nu este mic. Ca să nu mai vorbim de valoarea deosebită a contribuţiei pe care o aduc. Uşor nu este, însă, şi numai datorită faptului că, cel puţin patru luni pe an, trebuie să te afli pe mare. "Suntem nişte romantici, zice, şi viaţa e frumoasă. Sigur că da, suntem născuţi pe uscat şi pentru imensitatea de apă pe care plutim, «cojile» acelea de metal par nişte jucării, în ele suntem însă noi, oamenii, pescari, cercetători, ingineri, aproape toate meseriile legate de studiul, pescuitul şi exploatarea peştelui. Ce studiem noi, în primul rând? Mai întâi dorim să realizăm o bună cunoaştere a resurselor de peşte - specii, calităţi, prognoze cantitative - din zonele în care se pescuieşte şi în care dorim să pescuim. Încercăm să fim utili, în primul rând flotilei noastre de pescuit oceanic. Avem o bună colaborare cu ei; când prind din belşug peşte... este meritul lor, când nu prind... este vina noastră, n-am făcut prognoza bună!"

Are o fire plăcută, sociabilă, cu o extraordinară vatră de bucurie de viaţă: "Trebuie să convieţuim în colective mici, uneori în condiţii grele. Este deosebit de important să fii calm, vesel, încrezător în tine şi în ceilalţi. Altfel este greu de rezistat şi pe uscat". Uscat pe care cercetătoarea mărilor aproape că nici nu-l mai sesizează. "Tot timpul am în gând, în suflet apa. De altfel, şi casa o am tot pe malul mării, sus, pe faleză, la Soveja, într-un bloc nou. Mă culc în «cântec» de vapoare, când privesc dimineaţa pe geam, văd marea, vapoarele. Aceasta îmi este viaţa." N-o regretă. Nici n-are de ce, a găsit tărâmul în care s-a împli­nit cu adevărat ca om şi ca specialist. A efectuat numeroase cercetări, a publicat aproape 40 de lucrări ştiinţifice şi două cărţi. Şi-a dat doctoratul având ca temă studiul cefalopodelor, sau mai precis "Principalele caracteristici biologice ale calmarului Illes Ilecebrosus şi posibilităţile de pescuit ale flotei româneşti de traule în zona Oceanului Atlantic de Nord-Vest". După cum vedeţi, un studiu - publicat şi el - cu vădite virtuţi aplicative. Acum vor­beş­te, ca despre o mare realizare a colectivului, despre elaborarea unor hărţi de pescuit pentru două zone de  activitate - deosebit de bine primite de flotila pescadoarelor - şi despre cartea: "Principalele specii de peşti şi ce­fa­lo­po­de din Oceanul Indian de Vest" - un determinator extrem de valoros, reali­zat împreună cu inginerul V. Dumitrescu. Conduce un compartiment important, efectuează cercetări personale, este şi vicepreşedinte al filialei judeţene a oamenilor de ştiinţă şi secretar al părţii române în cadrul Acordului de pescuit marin al ţărilor socialiste. Treabă până peste cap. "Eu sunt, însă, fericită, fiindcă lucrez într-un domeniu care mă pasionează şi în care simt că sunt utilă ţării. Iată simţământul tonic, care n-ar cum să nu-ţi aureoleze viaţa. Cât despre Aurora Polară, da, a văzut-o, e o adevărată feerie cromatică, în continuă prefigurare. Rău de mare? Nu, n-are rău de mare, în timpul marilor furtuni nu poate scăpa, însă de o panică rea, ce-i pune stăpânire pe întreaga fiinţă: "Suntem oameni de uscat. Tot pe el ne simţim în siguranţă". Şi încă ceva: nu i-a plăcut niciodată, ca hrană, peştele. Îi place doar să-l studieze. Şi-o face la nivelul cel mai înalt.
Tina Livescu - Femeia, nr. 10/1989