Chipul înfloritor al unor străvechi plaiuri româneşti

Someşul este, de fapt, rezultatul unirii, în acelaşi căuş de apă, a trei fraţi: Someşul Mare, Someşul Mic şi Someşul Rece. Primul vine dinspre răsărit, trăgându-i obârşia de sub Suhard, amsiv aflat în nordul Carpaţilor Orientali, îşi croieşte valea între munţii Rodnei şi cei ai Bârgăului şi, săltând peste podiş, trece prin Sângeorz-Băi, Năsăud şi Beclean, întâlnindu-se cu fraţii mai mici ce vin dinspre sud, la Dej.

De aici, formând un singur trup, sub unic nume, Someşul face o acoladă largă, pornind parcă decis spre Zalău, la Jibou se răzgândeşte, însă, şi o coteşte în sus, sper capitala Maramureşului, unde nu ajunge, fiindcă iar îşi schimbă direcţia, tăind-o spre vest, direct prin Satu Mare. Ce ne-ar putea spune apele lui daca ar putea grăi?

O întreagă istorie, desigur, din care noi o să desprindem doar câteva file ale ultimilor 24 de ani. Şi o să începem cu Bistriţa-Năsăud, tărâmul din care izvorăşte fratele cel mai mare dintre Somepuri. "Salva Parva Nepos Romuli" - fiecare cuvânt din acest omagiu rostit în latină a devenit, în timp, numele unor aşezări cu aură de legendă pe aceste meleaguri. Năsăudul, tărâmul de suflet al lui Coşbuc şi Rebreanu, e apropiat, prin tot ce reprezintă el, spiritual, de sufletul românului.

Dar ca înfăţişare şi ca bogăţie ce însemna el? Un târguşor patriarhal "uitat" de vreme într-o încrmenire din care nu mai părea să iasă. Priviţi acum oraşul - mai seamănă cu ce a fost? Someşul, oglindă modernă, arată mereu prezentul şi lasă. Pentru memoria hârtiei şi a peliculei, ca să nu mai vorbim de cea a oamenilor, trecutul. El oglindeşte astăzi un oraş cochet, înfloritor, aşa cum noi şi moderne se arată astăzi Becleanul, Sângeorz-Băi - staţiune cu faimă europeană - Prundul Bârgăului, Lechiniţa, Rodna. Acest salt a fost posibil - ca în întreaga ţară - datorită industrializării, dezvoltării forţelor de producţie pe întregul teritoriu al patriei.

Iată ce cuvinte extraordinare rostea secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la adunarea populară care a avut loc în capitala judeţului, în octombrie 1974. "Bistriţa va creşte, din punct de vedere industrial, asemeni lui Făt-Frumos, care creştea într-o lună cât alţii într-un an. Numai că, aşa cum se spunea în poveste, încă de mic Făt-Frumos se lua la trântă cu urşii şi ieşea victorios. Şi cei din Bistriţa, dacă vor să crească în acest ritm, trebuie să se ia serios la trântă cu greutăţile să le învingă şi să obţină victoria."

Şi locuitorii Bistriţei şi Năsăudului s-au luat cu voinicie la trântă cu greutăţile, au construit cetăţi ale industriei şi au învăţat sute de meserii noi, transformând radical realităţile economice şi sociale ale mândrului lor ţinut. În ultimii 24 de ani - anii de înscriere vertiginoasă a judeţului pe spirala dezvoltării socialiste - potenţialul economic a crescut, la ora aceasta producându-se în 23 de zile tot ce se producea în urmă cu două decenii într-un an.

Imaginea cea mai edificatoare o reprezintă municipiul Bistriţa însuşi, oraş străjuit de Munţii Rodnei şi Călimanului, a cărui populaţie de circa 80.000 de locuitori, are o vârstă medie de 29 de ani şi 4 luni. Dacă în 1968 zestrea edilitară a oraşului număra 12 (aţi citit bine, douăsprezece) apartamente noi, azi, numărul acestora depăşeşte 21.000, la care se adaugă miile de locuinţe construite de cetăţeni,
Chipul modern al acestui oraş tânăr, dar atât de vechi totuşi, în a cărui ambianţă nouă au fost încorporate cu talent şi grijă, toate edificiile cu valoare arhitectonică ori istorică este continuu împlinit, el vorbind elocvent de noua condiţie a cetăţenilor săi. De unde îşi trage puterea? Din noua sa industrie, ridicată toată în ultimii 20 de ani, cu o platformă unde se află 15 întreprinderi numai de interes republican. Dacă în 1965 nu exista în oraş un singur strungar, în prezent numai în industria construcţiilor de maşini îşi desfăşoară activitatea peste 10.000 de specialişti.




Străbătând cu admiraţie aceste meleaguri cu înfăţişare nouă, putem exclama şi noi, parafrazând omagiul latin: "Slavă ţie reînnoită şi fermecătoare Bistriţă a României socialiste".

Urmăm mai departe firul apei şi păşim pe un alt tărâm cu veche istorie şi simţire românească: Sălajul. Şi aici începem călătoria rememorând cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu, rostite în mai 1986: "Sălajul se numără printre acele judeţe care, de la reorganizarea teritorial-administrativă din 1967-1968, au cunoscut o dezvoltare foarte puternică. Vă reamintiţi, cei care sunteţi de prin aceste locuri cum se prezentau, în trecut, Zalăul şi alte localităţi, ce industrie exista aici.

Astăzi, Zalăul a devenit într-adevăr un oraş modern, rezultat al construcţiei socialiste. Toate unităţile industriale de bază ale Sălajului sunt, de asemenea, construite în ultimii 20 de ani". La acest succint portret al judeţului mai adăugăm că industria sălăjeană fabrică astăzi doar în 16 zile întreaga producţie din 1965, şi faptul edificator că, pentru dezvoltarea sa, au fost investite, în "Epoca Nicolae Ceauşescu", aproape 30 miliarde de lei. În judeţ s-au construit peste 23.000 de apartamente, Zalăul fiind, practic, un oraş nou, ivit, cum se zice, din cupă de cavator, crescând de la 15.000 la 65.000 de locuitori.

Iată-ne ajunşi, o dată cu Someşul, pe plaiurile Satului Mare, străveche vatră de cultură şi conştiinţă românească, în care s-au plămădit, de-a lungul veacurilor, valoroase creaţii materiale şi spirituale, în care istoria a încrustat adând semnele luptei necurmate pentru apărarea fiinţei patriei, împotriva cotropitorilor fascişti. Alături de celelalte zone ale ţării, judeţul Satu-Mare a cunoscut, în anii de după Congresul al IX-lea al partidului, o dezvoltare fără precedent.

Dispunând în această perioadă de un fond de investiţii de peste 32 miliarde de lei, s-a pus în funcţiune un număr important de unităţi industriale şi capacităţi de producţie noi, în reşedinţa de judeţ, la Carei, Negreşti-Oaş, Tăşnad, Abrud, Berveni şi Poiana Codrului, numai în municipiu există astăzi peste 30 de întreprinderi importante, între care 23 de nivel republican, valoarea producţiei industriale fiind de zece ori mai mare ca în 1965.

S-au realizat edificii emblematice pentru epoca pe care o trăim - peste 35.000 de apartamente şi 20.000 de locuinţe, noul centru al oraşului Satu-Mare reprezentând o perlă urbanistică a ţării.

Dar Someşul? El împarte oraşul în două, azi poduri zvelte se arcuiesc peste malurile sale îndiguite, legând noile cartiere între ele. Apa curge molcom, oprindu-se parcă în loc, înainte de a oglindi ultimele imagini ale urbei, apoi se îndreaptă, tăcută, spre Tisa, urmându-şi destinul său de apă curgătoare. Un râu drag, ce scaldă aproape un sfert de ţară, şi care poartă pe unde de dor frumuseţea şi nostalgia plaiurilor pe care le-a străbătut. Minunate şi înfloritoare plaiuri româneşti.
• Vasile Tincu, Femeia, nr. 7/1989