x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Comoara

0
01 Iul 2009 - 00:00

În mai puţin de două ceasuri ţi se dezvăluie, surprinzător, viaţa şi obiceiurile unor oameni care par a nu se fi lăsat luaţi de iureşul secolului vitezei. E o primă impresie, se înţelege, comuna Dorna Arinii din judeţul Suceava nelipsindu-se de nimic din ceea ce a dat lumii confortul civilizaţiei.



Numai că, atunci când bună parte din suflarea obştii - şi, veţi vedea, nu este o exagerare - urcă pe scena căminului cultural, straiele, jocurile şi obiceiurile străbunilor sunt la fel de vii ca şi atunci, pe la anul 1600, când Dorna Arinii era atestată documentar drept cea mai veche aşezare a Bazinului Vatra Dornei.

"Se intră cu un pas lent, e hora moldovenească ce se continuă cu o sârbă jucăuşă, se merge apoi cu un «arcan» şi se iese cu o «plesnită» şi o «bătută măruntă»". Explicaţiile primarului comunei, Chiriţă Filaret, îţi sunt oferite neapărat înaintea spectacolului, rămânând să descifrezi singur ceea ce vor să dezvăluie artiştii amatori. Pe primar ai să îl recunoşti în mulţimea formaţiei "ălor bătrâni", jucând cu plăcere şi bucurie alături de prieteni, vecini şi familie. Urmează fluieraşii, cu bătrânul Gavril Roşu în frunte, soliştii vocali cu vechi cântece ale locului şi neuitatele obiceiuri, "adunătura" tinerilor cu vesela clacă şi "măsurişul oilor", treaba celor maturi, amintind de străvechea ocupaţie a locuitorilor moştenită din tată în fiu.

Portul, neatins din fericire de sclipiciul paietelor, pare - şi de multe ori este - scos din vechi lăzi de zestre, vorbind într-un limbaj cunoscut de toată suflarea comunei, de starea materială a celui care-l poartă ori de vârstă. După catrinţă, omul ştie fără greş dacă purtătoarea ei este fată de măritat ori femeie la casa ei, cu bărbat şi copii. Râurile de pe cămaşă, în culori sobre, dezvăluie priceperea celei care a cusut-o. "Pielicelele de miel" pe care se face lucrătura cu igliţa îţi spun şi ele ceva despre cât de bogată e turma gospodarului. Şi, sigur, ar mai fi multe de descifrat, dacă jocul plin de dăruire al copiilor - joc în care pun toată maturitatea de care sunt capabili, nu te-ar lua, parcă, pe sus. Dansul celor mici este răsplătit mereu, ori de câte ori s-ar repeta, cu ropote de aplauze. Spectacolul venit de aiurea îi aplaudă pentru talentul şi drăgălăşenia lor. Oameniii comunei mai au un motiv, bine întemeiat. "De dragul copilaşilor ăstora ne-am apucat, iată, de joc", mărturiseşte primarul. Oricât ar fi de surprinzător, acesta este adevărul: copiii din Dorna Arinii au clădit un ansamblu impresionant, format acum din trei generaţii. Existaseră odată, demult, un cor şi o formaţie de dansuri în comună care, aproape nici nu se mai ştie de ce, s-au pierdut încetul cu încetul. Uitate că ar fi fost şi jocul, şi portul, şi obiceiurile vechi, dacă nu s-ar fi născut generosul cadrul al Festivalului naţional "Cântarea României"; şcolarii din Dorna Arinii au dorit să arate celor de-o vârstă cu ei, într-o superbă întrecere, ce sunt în stare. Cu ce puteau veni mai frumos şi mai interesant decât tradiţiile bătrânilor lor? S-au apucat, cu sârg, de treabă şi este locul aici să amintim minunata dăruire şi dragoste pentru locurile natale ale învăţătorului lor, Florin Lateş, umblat pe la şcoli şi întors, apoi, acasă. Copiii din clasele I-IV, îndemnaţi de învăţător, au început să-şi descoasă bătrânii, scoţând la lumină ceea ce ameninţa să se piardă: comoara tradiţiei satului. S-a înfiripat prima formaţie, a elevilor, iar roadele s-au şi arătat: Premiul I pe ţară la a VI-a ediţie a Festivalului naţional "Cântarea României". Cei maturi, "de dragul copilaşilor", cum zice primarul, sau, poate, dintr-o stânjeneală (cei mici descoperă ceea ce ar fi trebuit să păstreze şi să ducă ei mai departe), s-au alăturat micilor artişti amatori; mai întâi tinerii. Părinţii şi-au urmat copiii. Cei doi prichindei ai familiei Roşi Vasile vin astăzi la repetiţie cu mama şi cu tata; Ilie Firdea s-a avântat în joc alături de nevastă şi copii, ca şi primul gospodar al satului, de altfel, Chiriţă Filaret, bătrânii, iscodiţi în a-şi aminti din cele ce le povesteau uncheşii lor, au venit mai întâi cu sfatul, urcând apoi, după puteri, pe scenă, spre a zice un cântec din fluier ori a ne arăta cum se făcea "măsurişul oilor". Aproape 100 de bărbaţi, femei şi copii reînvie azi tradiţia dăinuind de sute şi sute de ani pe această palmă de pământ românesc. Succesul şi premiile nu s-au lăsat aşteptate. Toate cele trei generaţii se mândresc azi cu Premiul I pe ţară la Festivalul muncii şi al creaţiei.

Ceea ce pare o savantă punere în scenă este, de fapt, alăturarea unor minunate cântece, jocuri şi obiceiuri ai căror regizori, compozitori şi coregrafi sunt acei mulţi talentaţi anonimi, trăitori pe meleagurile Dornei în vremuri de demult.

Marele merit al Ansamblului din Dorna Arinii de astăzi este redescoperirea acestei comori de cultură şi civilizaţie românească.

Liana Molnar - Flacăra, nr. 26/1989

Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Serviciul de email marketing furnizat de