x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doi tineri de la Dunărea albastră

0
10 Aug 2009 - 00:00
Se exprimă mai mult prin tăceri, răspunde la multele noastre întrebări afirmativ sau ne­gând doar printr-o mişcare. Şi trebuie să te strădui s-o tot întrebi pentru a-i reface firul vieţii, în­cepută cândva, într-o iarnă geroasă din acel an al Eliberării. S-a născut sub un cer pe care zburau avioane încărcate cu bombe, a stat în adăpost în braţele ma­mei, încă din scutece. Şi a deschis ochii spre lume când începea o viaţă nouă acolo, într-un Galaţi ruinat, cu răni fumegânde, în care doar teii şi Dunărea albastră erau aceiaşi. Şi-a cunoscut tatăl, in­valid, rănit în luptele din Munţii Tatra. Micuţa Ileana a  început să scrie literele şi cifrele pe tăbliţa de care atârna un burete. Cum au să înţeleagă copiii de astăzi, pentru care intrarea la şcoală este un eveniment de o emoţie inegalabilă, faptul că acum 45 de ani, copiii nu aveau uniforme, nu aveau abecedare şi nici nu ştiau ce e acela un ghiozdan nou?

Şansa Ilenei Oancea a fost cea a întregii generaţii, a tuturor celor care aveau încă ani tineri în epoca de după Eliberare, pentru a urca trepte ale afirmării necunoscute niciodată în istoria pământului acesta. A urmat deci şcoala primară, Liceul "Alexandru Ioan Cuza", fiind la absolvire printre cele mai bune eleve din clasă. A dat examen la facultate în oraşul în care crescuse şi începuse să se refacă o dată cu creşterea ei, în unul din cele mai tinere institute politehnice din ţară, cel înfiinţat în 1953, la Galaţi. Erau doar şapte fete la admitere, în rest, până la 120 de studenţi, doar băieţi. Fetele încă nu se încumetau spre teh­nică. Ileana a intrat prima în ordinea mediilor! Şi asta a uimit profesorii şi colegii atunci.

Viaţa îşi are frumuseţile şi tai­nele ei şi, privită de la înălţimea celor 45 de ani ai Ilenei Oancea, se poate deconspira cu duioşie, cu fru­museţea amintirilor. S-a în­dră­gostit în ultimul an de liceu de un coleg de clasă. Erau teii, erau fluviul şi plimbările lor lungi în care-şi făureau planuri de viitor, care erau altele decât ale părin­ţilor lor. Au absolvit amândoi TCM-ul gălăţean din Institutul Politehnic, amândoi de această dată printre primii 10 din pro­moţie, s-au căsătorit şi vieţile lor s-au înscris într-un fel pe traiectorii diferite. Ileana, încă de la 23 de ani, din 1967, a început să viseze şi să lucreze pe cea mai mare platformă siderurgică ce se contura în ţară, iar tânărul ei soţ a îmbră­ţişat o carieră universitară la acelaşi institut politehnic în care au învăţat.
Anul acesta, amândoi au ani­versat 45 de ani şi, asemenea altora din generaţia lor, au o viaţă împlinită pe toate planurile şi, în primul rând, o carieră profesio­nală excepţională. Ileana este specialist de prestigiu, autor de invenţii şi implicată în cele mai noi şi moderne probleme ale la­mi­no­rului de benzi la cald, lucrând în Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Produse Plate şi Acoperiri Metalice pe platformă, iar el, fiul unui modest CFR-ist, este în prezent confe­ren­ţiar universitar, doctor în domeniul construcţiilor de maşini, şef de catedră la Institutul Politehnic gălăţean.

Victor, băiatul lor, vine să continue ceea ce în familia Oancea începe să se cheme tradiţie, preocuparea pentru tehnică, fiind student în anul al II-lea al aceluiaşi institut, obţinând până acum doar note de 10. În serile când cei doi stau de vorbă, subiectul este acelaşi, noutăţile pe plan mondial în acest domeniu vital pentru România, oţelul, discuţii care nu sunt deloc teoretice, pentru că Ileana proiectează sute de utilaje, dar nici la facultate nu se mai poate vorbi doar de o teorie în sine, ci de staţie pilot şi microproducţie şi în această cetate universitară gălăţeană. Şi, de cele mai multe ori, ele au loc sub foşnetul teilor, în lungile lor plimbări, pe aceleaşi drumuri ca şi ale tinereţii, sau pe faleza de pe malul Danu­biului, care-şi duce ca întotdeauna apele spre mare, doar că în ulti­mele două decenii şi jumătate ora­şul de pe malul său este unul nou şi poate, unul din cele mai frumoase ale României.
Aneta Popescu - Femeia, nr. 8/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Serviciul de email marketing furnizat de