x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Dulce mamă…"

0
09 Mar 2009 - 00:00

Primăvara, când noile seve îşi încep ofensiva suavă, laboriosul circuit migrând în vlăstarele care îşi antrenează puterea rodului, se cu­vine să ne reamintim propria co­pilărie. Adică să rememorăm traseul dintre floare şi fructul alimentat până la strălucitoarea-i ma­turare de ramura devotată care-i e sprijin zămislitor.



Nu ştiu dacă substantivul ramură e de genul feminin în toate graiurile, supuse tabù-urilor gramaticale. Ştiu însă că maternitatea se declină la feminin în toate regnurile, cu robusteţe şi fragilitate, dar cu egală bucurie a perpetuării acestui miracol peren, inepuizabil, care e viaţa. Viaţa fiecărei forme începe prin conştiinţa unui adevăr de proporţii cosmice: că are o mamă.

Da, mama este primul reper cosmic, fiindcă prin naştere ea se pro­iectează în univers, vecină şi egală cu astrele dătătoare de lumină.

Suprem reper poetic, Dânsa e mamă, dulce mamă din negură de vremi, din depărtarea copilăriei eminesciene, dar şi din depărtările atemporale ale genezelor; e mama care veghează întoarcerea fiului în elegiacul cadru al naturii coş­bu­ciene. E maica argheziană şi mă­muca evocată în cel mai duios rând al Amintirilor în care, copii universali, ne regăsim cu toţii: "Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii...". Plină de mi­nu­năţii, încărcată de miracolul poeziei ca tânăra Magda Isanos, marea stihuitoare care, în ultimele sale creaţii, a vorbit, testamentar, fetiţei sale... Mama etern-tânără din versurile etern-adolescentului Labiş, mama-durată şi permanenţă din calendarul sufletesc al fiecăruia dintre noi.

În clipa de adâncă şi reculeasă sinceritate, ne regăsim cu darurile şi cu scăderile noastre, îmbucurător şi întristător omeneşti, amintindu-ne fiecare că fiecare suntem creaţii im­perfecte, dar perfectibile, că ne înnobilăm prin adevăr şi proba suferinţei căci, după spusa unui mare poet român contemporan, a fi om e o rană a zeului.

Nichita Stănescu e cel care a rostit, cu simplitatea la care ajung doar marii iniţiaţi ai cuvântului, amă­nuntul esenţial al condiţiei noastre limitate biologic: "Află despre mine că mama mea este încă în viaţă". Aşadar, cât acest reper cosmic tră­ieşte, fiinţa noastră e invulnerabilă, capabilă să reziste oricărei adversităţi. Ramura de care suntem suspendaţi ne alimentează încă, seva ei devotată pompează în arterele noastre viaţa, sinonim al plenitudinii şi bucuriei curate de a fi rod, la rându-i purtător de seminţe.

Cât mamele noastre sunt în viaţă, universul e armonios şi benefic, toate-şi văd de rostul şi alcătuirea lor firească. Cât mamele noastre sunt în viaţă, sensul nostru în lume e încurajat de cel mai credincios surâs şi cea mai îndrăgostită privire, iar pri­măvara are o tandreţe copleşitoare, reamintind drumul nostru dintre mugur şi fruct, dintre braţele fragede ale mamei purtătoare şi soarele în lumina căruia firea noastră s-a copt şi îmblânzit, devenind cunoscătoare şi recunoscătoare.
Recunoscătoare, de la re­cu­noş­tinţă...
Smaranda COSMIN - Scînteia, nr. 14.479/1989


Vibrând ca inima
Toate râurile noastre sunt prin ţară
Zvon etern de dor şi primăvară
Şi vibrând ca inima, la raza strunii
Munţii noştri rouă pun pe fruntea lunii
Lin Izvoarele se-aud fântânile urcând
Cu poemul muncii dinspre inimă şi gând
Rosturile ni-s grădini şi aripi în cetate
Din amiază, rodnicia ceasul ei şi-l bate.
Omul Muncii şi al Mulţimii e lumină
Dăruindu-şi tinereţea lui înaltă
şi deplină
Omul – Ceauşescu – glas de rod şi ţară
Grai de omenie între lumi, aleasă
Primăvară
Lângă fruntea lui, Elena Ceauşescu ştie
Parte şi lumină, gând curat să-i fie
Din iubire, sufletul ştiind să-şi deie
României, este rază şi femeie.
Iată, gândul ni se-nalţă cu poporu-n toate
Inimile lor ni-s viaţă în cetate
Ion CrÂnguleanu
Femeie, mamă, ţară

Minune-grai, femeie, mamă, ţară
lumină-grai în secoli neumbriţi
din grâu în cântec, paşii ei sfiiţi
iubirea plaiurilor o măsoară.

Copii cinstiţi dintru părinţi cinstiţi
prin Ea ne cresc, columnă milenară,
Eroi a dat, eroi or să răsară,
de veghe ţării-n veacuri neclintiţi.
Veghind înnobilate calendare
deschide pe al timpului cadran
credinţă dreaptă şi necăzătoare.
Femeie-mamă unui vrednic neam –
din graiul ei primim şi vis şi soare:
şi-n scurta clipă, dor de mii de ani.

Mihai Negulescu
Din antologia "Prinos de frumuseţe şi iubire", apărută la Editura Eminescu

Citeşte mai multe despre:   mama,   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de