O şcoală a muncii

Leordeni - comună care trăieşte din plin febra modernizării. Leordeni - localitate argeşeană aşezată la gra­niţa dintre două forme de relief. Stră­bătând şoseaua veche dinspre Bu­cu­reşti spre reşedinţa judeţului pe cei câţiva kilometri cât se întinde comuna, pe partea dreaptă poţi vedea pantele domoale ale dealurilor leordene, când în stânga se-ntinde şesul din larga luncă a Argeşului.

Cele 14 sate care o compun sunt risipite printre colnice leneşe, iar cei peste 5.500 de locuitori ai aşezării hărnicesc pentru înfăptuirea rapidă, calitativ superioară, a sarcinilor ce revin leordenilor în cadrul noii re­voluţii agrare.

Între punctele obligatorii de tre­-cere - primarul aşezării, tânărul Du­mi­tru Păuna, le spune "motive de mân­­drie" ori capete de listă în clasamentul calităţii - se situează şi IAS-ul. Puternic angrenaj economic - ale cărui elemente vitale sunt fermele, precum cele din Ciupa, Răteşti şi Sudani -, această unitate agricolă condusă de inginerul Gheorghe Stroe, considerat pe drept cuvânt un om priceput şi energic, deţine în cadrul nu­me­roa­se­lor întreceri iniţiate pe judeţ multe locuri fruntaşe. Zestrea Întreprinderii Agricole de Stat cuprinde 2.000 ha de teren arabil, 3.000 ha de viţă-de-vie, 2.000 ha cu livezi şi, în sectorul animal, 3.300 de capete de taurine.

Dar spectaculoase sunt roadele muncii, inginerul Ion Murărescu, şeful fermei Ciupa, mândrindu-se cu vacile de lapte, cu adevărat recordiste: 40-45 de litri pe cap de animal furajat.

Tinerii mulgători, soţii Eugenia şi Petre Chiriţă, ne-o dovedesc. De altfel, pe tot IAS-ul, producţia medie de lapte depăşeşte 20 de litri pe cap de vacă.

În ceea ce priveşte producţia pomicolă, leordenii sunt singurii din judeţ care exportă cireşe. Producţii mari au obţinut constant şi la mere. "Avem în primul rând oameni care ştiu şcoala muncii şi mai ales ştiu să facă agricultură", ne spune directorul IAS-ului între două convorbiri telefonice sau radiofonice. "Dacă n-ar fi oameni ca inginerul Ion Iftimie, ca Ion şi Elena Chiroiu, Angelica şi Aurelian Gheor­ghe, ca Ion Vasile şi câţi alţii, care nu ştiu să măsoare timpul decât în zile-lu­mină, nu am fi ajuns la aceste rezultate", ne spune directorul.

Secretarul comitetului comunal de partid îl evocă din nou pe Stroe, omul care e ca argintul viu: împarte sarcini, primeşte rapoarte, ia hotărâri, revine la sediu, pleacă iarăşi, calcă fermele, controlează, îndrumă, dojeneşte, ex­plică, pune mâna, dă exemplu, re­com­pensează, ţine minte tot, ex­ploa­tează secundele.

Privind lanurile de grâu şi orz, de porumb şi legume, de pomi roditori şi viţă-de-vie, de cartofi şi sfeclă de zahăr, animale şi păsări din fermele bine rânduite, îi poţi asemui pe oamenii aflaţi la bătălia recoltelor cu nişte gospodari care-şi cântăresc clipă de clipă timpul. De fapt, viaţa la ţară este o continuă înşiruire de campanii pe anotimpuri, pe urgenţe agricole, pe comandamente majore ale noii revoluţii agrare, pe cote tot mai înalte de atins pe care inginerul Stroe, tot personalul IAS-ului pe care-l conduce şi le-au propus şi s-au angajat să le transforme în fapte în  întâmpinarea celor două măreţe evenimente din viaţa patriei: jubileul sărbătoririi naţionale din august şi al XIV-lea forum al comuniştilor români din toamna acestui an.

Nicolae Rotaru
România liberă, nr. 13.894/1989