x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O ţară a frumuseţii

0
08 Oct 2009 - 00:00
Aplecarea către frumos pare a fi un dar al fiecărei fiinţe umane. Depinde cum este cultivată, apărată şi dezvoltată această celulă de aur a celei mai reuşite întruchipări a materiei, a naturii, a cosmosului. Căci frumosul este condiţionat întotdeauna de o infinitate de factori, printre care relaţiile sociale, munca, istoria, cultura, psihologia colectivităţilor uma­ne, mediul geografic, influenţele joacă un rol determinant.

Judecând după felul grav, adânc, în care meditează asupra sinelui şi asu­pra lumii înconjurătoare Gânditorul neolitic de la Hamangia, după forma şi culoarea giuvaerelor de ceramică, din fier, din aur şi argint descoperite de arheologi de pământul românesc, după încrustăturile de pe furcile de tors, după culoarea şi motivele care împodobesc iile şi fotele, velinţele şi ştergarele, catrinţele şi cojoacele de la Apa Dunării şi Munţii Carpaţi, după farmecul doinelor şi cântecelor de dor, după ritmul horelor, după statura eroilor din baladele şi basmele din Ţara lui Făt-Frumos, a lui Luchian şi Enescu, ce gând se poate mulţumi să descrie cu vorbe obişnuite România, darurile oamenilor trăitori pe această gură de rai a planetei? Metafora vine până şi pe buzele celui care calcă pentru prima dată pe acest armonios picior de plai... România, ţară a culorilor. România, ţară a cântecului... Ţară a omeniei... Ţară de dor... Româ­nia, ţară a frumuseţii. În ciuda tutu­ror vicisitudinilor unei istorii zbuciumate, oamenii acestui pământ n-au lăsat niciodată deoparte, n-au uitat, n-au părăsit cântecul şi jocul, harul pentru formă şi culoare, obişnuinţa de a visa cu ochii deschişi la vremuri mai drepte, capacitatea de a plăsmui frumosul. Le-au împletit întotdeauna cu munca şi lupta, cu bucuriile şi necazurile. De la naştere şi până la o altă parte a lumii, arta nu cunoaşte o condiţionare mai directă cu viaţa de fiecare zi a omului, cu munca lui, cu universul familiar, dar şi cu cele mai înalte năzuinţe ale minţii sale, ca pe aceste meleaguri, "Cântarea României", aceas­tă creatoare a unui întreg popor nu face decât să dea dimensiuni pe măsura epocii, milenarei convieţuiri a româ­nilor într-un spaţiu sensibilizat la frumos, împodobit cu doine şi fresce, cu proverbe şi strigături, cu Sara pe deal şi Coloana Infinită. Dimensiuni pe măsura năzuinţelor şi talentelor unui popor liber, stăpân pe destinul său. Dimensiuni din perspectiva unei concepţii revoluţionare despre lume şi viaţă, despre artă şi cultură care aşază în centrul tuturor preocupărilor omul, fericirea, împlinirea sa multila­terală. Dimensiuni decurgând din convingerea profund democratică, larg umanistă a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu, care consideră că poporul întreg are capacitatea şi dreptul de a partici­pa direct la bucuria artei, de a făuri o da­tă cu bunurile materiale şi pe cele spirituale, de a spori puterea frumosului, de a ridica munca pe treptele crea­ţiei, de a da artei temeinicia muncii.

O dată cu performanţa de a fi antrenat la dulcea zăbavă a cititului şi scrisului, a cântecului şi pictatului, a jo­cu­lui scenic şi cinematografic, mulţimi impresionante, Festivalul naţional "Cântarea României" îşi dovedeşte forţa, originalitatea, semnificaţia profundă prin ideile estetice şi politice pe care le promovează. Scopul lor principal este edificarea omului nou, multilateral dezvoltat, omul constructor, omul activ, omul capabil să desă­vârşească o operă socială ambiţioasă, complexă, un om cu deprinderi practice, dar şi visător, ştiind să se recicleze pentru a face faţă tuturor nevoilor societăţii şi, totodată, să-şi apere natura umană, capacitatea de a visa, de a iubi poezia, colectivitatea. Într-un cuvânt, Festivalul ridică pe o treaptă nouă tradiţiile democratice şi uma­niste ale culturii şi artei noastre. (...)

Festivalul naţional "Cântarea Ro­mâ­niei" este o epopee naţională dintre cele mai originale, mai pline de adânci, de generoase semnificaţii. De­monstraţie convingătoare a superiori­tă­ţii socialismului faţă de toate celelalte orânduiri ale istoriei, demons­tra­ţie strălucită a trăsăturilor specifice, pe care le îmbracă revoluţia socialistă în Ro­mânia. Expresie concludentă a li­bertăţii de creaţie şi în acelaşi timp a unei complexe înţelegeri a necesităţii sociale şi politice de toţi membrii socie­tăţii. De creatorii socialismului româ­nesc dezvoltat. (...)

Într-un veac în care atâtea forţe ostile asediază fragila celulă umană, înstrăinând-o de natura sa, iată, poporul din Ţara Mioriţei construieşte cu vitalitate un univers al muncii şi creaţiei. Ţara întreagă e un şantier al noului. Noul în muncă şi în artă. Într-o simbioză revoluţionară. Ţara în­treagă - o scenă a frumosului.
George Baciu - Scînteia Tineretului, nr. 12.542/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de