x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Obiecte de colaj frumoase

0
09 Sep 2009 - 00:00
Scrierile despre arta colajului izbutesc adeseori, datorită îndeosebi stereotipiei materialului ilustrativ, să acrediteze ideea că, de fapt, este exagerat să vorbim despre o artă a colajului. Mai ales că, pentru o mulţime de moderni, colajul n-a repre­zentat decât o etapă într-o operă cu ca­racter îndeobşte speculativ. Un Joseph Cornell, în SUA, un Jiri Kollar, în Europa, colajele din tinereţe ale lui Max Ernst (şi revenirile periodice la o tehnică devenită, prin forţa personalităţii sale, metodă şi filosofie), în fine, autoritatea cu care o seamă de graficieni de prim rang folosesc tehnicile combinate au făcut mai mult pentru prestigiul operei bazat pe un montaj de imagini decât toate scrierile dedicate genului. La noi, Corneliu Petrescu a creat un tip de tablou în care inserţiuni de textile, tipărituri felurite - de preferinţă vechi şi străvechi -, timbre ori înscrisuri de epocă vin să pună în valoare suprafaţa pictată în tehnici tradiţionale. Operele sale nu sunt în întregime colaje, ci picturi, cum singur le defineşte, în "tehnici mixte". De altfel, e nevoie de o anumită  fineţe a percepţiei şi chiar de o cultură a colajului ca să deosebeşti nepictatul de pictat.  Corneliu Petrescu a ajuns la o adevărată măiestrie în această privinţă, iar expli­caţia o aflăm într-un talent susţinut de dragoste stăruitoare pentru obiectul perfect integrat şi, deopotrivă, în felul meto­dic prin care epuizează posibilităţile unei tehnici. Atelierul lui Corneliu Petrescu îţi deschide ochii asupra ciudatelor şi stimulatoarelor funcţii pe care le pot căpăta într-un tablou cele mai banale aplicaţii: un petic colorat, un fragment dintr-o reproducere, un capăt de foto­grafie. Se petrece o scurtcircuitare a sensurilor şi impresia se îmbogăţeşte, fără să-ţi poţi explica prea bine ce a declanşat pasio­nanta modificare. În chimie, acest rol îl joacă materiile catalizatoare. La Corneliu Petrescu, intervenţiile de tip colaj au rol catalitic.

În expoziţia pe care a deschis-o la "Simeza" cunoaştem totuşi extrem de puţin din întregul creaţiei lui Corneliu Petrescu. Selecţia reţine 53 de piese, veritabile capete de serii ori, mai bine zis, eşantioane de problemă. Iată un "Autoportret" realizat cu un minimum de mijloace şi care, parcă spre a ilustra butada că arta  adevărată înseamnă minimum de mijloace şi maximum de sens, favorizează consideraţii bogate, cu dense trimiteri la istoria autoportretului. Or, Corneliu Petrescu este autorul celei mai complete galerii de "portrete ale artistului făcute de el însuşi" din toată arta noastră: zeci şi sute de imagini într-un efort continuu întru realizarea tuturor pre­miselor plastice. Corneliu Petrescu ar fi putut deschide la "Simeza" o expoziţie de autoportrete sau una de "compoziţii bizantine", tot aşa cum vederile inspirate din lumea teatrului i-ar fi îngăduit să onoreze o sală întreagă. Artistul e harnic. Mânat de atâta dorinţă de a înfăţişa pu­blicului obiecte cu statut de orfevrerie. Termenul expresiv tinde de regulă să discre­diteze termenul frumos. E drept că frumosul e atât de greu de definit, încât e prefe­rabil să apelezi la nuanţe şi perifraze. Frumuseţea însă nu se produce în afara expresivităţii. Corneliu Petrescu lasă pu­blicului libertatea de a reformula, cu amintirea înfăţişării tablourilor de gen din muzee, ideea de frumos în felul în care se pricepe fiecare. El îşi conduce însă pu­blicul în cuprinsul unei idei de expresivitate inconfundabilă ca un scris de perso­nalitate accentuată. Închei elogiind din nou ambiţia pictorului de a clădi tabloul astfel încât să fie limpede că opera de artă e o sumă de măiestrii, unele care se învaţă şi altele care se născocesc şi rămân ini­mitabile.
T.O. - Flacăra, nr. 36/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de