Profesionalitate şi conştiinţă artistică

Tot ce se face în teatru şi în film se face dintr-un suflu al dragostei. Aş putea spune că dragostea trebuie să facă parte din atmosfera de lucru. Pornind de la aceste consideraţii şi de la faptul că atât teatrul, cât şi filmul sunt produse şi rezultate ale acţiunii unui colectiv, fiecare membru al colectivului trebuie să fie pătruns de acest suflu al dragostei. Şi dragostea presupune în general generozitate.

Iar câtă generozitate există la fiecare membru component al grupului, atâta plinătate degajă actul final artistic. Fără să neglijăm cuantumul de participare al fiecărui membru component al grupului (regizor, actor, scenograf, compozitor, scenarist etc.), cred totuşi că determinant este actorul. Toţi ceilalţi "Cântă" la simţămintele, trupul şi vocaţia actorului ca la un instrument.

Printr-o comparaţie - păstrând, desigur, proporţiile - aş asemui situaţia actorului cu aceea a unui boxer: în timp ce ultimul este singur faţă-n faţă cu adeversarul, actorul este singur faţă-n faţă cu pubicul. Sigur că nu e deloc neglijabilă concepţia regizorală în care se încadrează jocul actorului. Ca un antrenor deosebit. Mergând mai departe cu comparaţia între artă şi sport, trebuie să  scoatem în evidenţă efortul care se depune în ambele domenii; la fel de important este şi fair-play-ul între membrii echipelor.

Eu, personal, n-am putut lucra niciodată cu un regizor cu care nu m-am înţeles sau într-un grup în care nu aveam comuniune sufle­tească (şi nu numai sufle­tească). În general, contradicţiile care uneori s-au ivit au pornit de la faptul ca­litativ al acţiunii; de altfel, consi­der că problema calităţii grupului este cardinală; numai oamenii de calitate pot face lucruri de calitate. Concluzia asta o trag tot în urma experienţei mele actoriceşti. Am fost un norocos, colaborând cu cei mai buni regizori de teatru şi de film, cu parteneri de mare profesionalitate şi conştiinţă artistică. În acest context, cu deosebit respect şi aleasă consideraţie i-aş numi pe Victor Rebengiuc, George Constantin, Gheor­ghe Nuţescu, Melania Ursu, Silvia Ghelan - dintre acotri, iar dintre regizori: Dan Piţa, Stere Gulea, Alexandru Tatos, Nicolae Mărgi­neanu şi, nu în ultim rând, pe  Mir­cea Danieliuc şI pe operatorul Florin Mi­hăilescu, de  a căror profesinalitate şi prietenie mă leagă o experienţă unică, filmul "Iacob". De altfel, toţi colaboratorii apropiaţi mi-au rămas prieteni de suflet şi de idei.

Nu intenţionam, în fapt, să scriu cu orice preţ un articol despre ge­nerozitatea şi altruismul artistului, dar vreau să spun că el însuşi este şi trebuie să fie un om care arde şi se consumă pentru alţii, ca o veritabilă făclie; şi-atunci, generozitatea şi altruismul sunt şi trebuie să fie calităţi ale structurii sale. Nu pot încheia aceste câteva gânduri fără să-mi exprim bucuria de a exemplifica practic justeţea despre calitatea grupului la care facem referire în legătură cu echipa filmului "Iacob"; bucurie pe care o retrăiesc şi care îmi dă toate premisele că prin distribuirea în rolul lui Ion Creangă (grea misie), din filmul "Stol de cocori" (regia Nicolae Mărgineanu, scenariu Mircea Radu Iacoban), îmi dă spe­ranţa că un nou colectiv de lucru, care are la bază suflul dragostei, indică de pe acum şansele unei activităţi colective.

Şansele de izbândă ale actorului? Nu în ultimul rând, desigur, serio­zitatea şi conştiinţă profesională, dublate de o bună cultură a profesiei (şi nu numai) sunt singurele şanse de izbândă ale unui artist care se respectă pe sine şi îi respectă şi pe semeni, deopotrivă, publicul pentru care se dăruieşte şi "arde" ca o flacără, luminându-se pe sine şi luminându-i şi pe semenii noştri întru raţiune.
Dorel Vişan, - Flacăra, nr. 16/1989