Programul românesc de dezarmare

Sunt bine cunoscute şi apreciate în toată lumea concepţia, iniţia­tivele, propunerile şi demersurile ţării noastre, ale preşedintelui Nicolae Ceau­şescu cu privire la dezar­mare.

Prin­tre ele, menţionăm iniţiativele de pace şi dezarmare din toamna anului 1981 şi primăvara anului 1982 vizând oprirea amplasării rache­telor nu­clea­re în Europa occidentală şi a măsurilor de răspuns ale URSS, urmate de adunările populare care au culminat cu Apelul poporului român, însumând 18 milioane de sem­nături, transnmis celei de-a doua sesiuni speciale ale ONU consacrate dezarmării.

Transpunând în viaţă ideile susţinute cu privire la dezar­mare, ţara noastră a trecut, pe baza hotarârii exprimate de poporul român în cadrul referendumului naţional care a avut loc în noiembrie 1986, la reducerea cu 5% a armamentelor, efectivelor şi cheltuielilor militare. La a treia sesiune specială a Adunării Generale a ONU consacrată dezarmării, desfăşurată în 1988, România a prezentat un program de măsuri concrete cu privire la problemele dezarmării şi la direc­ţiile de acţiune ale ţărilor pentu soluţionarea lor. În acelaşi timp, ţara noastră a acordat o atenţie permanentă problemei soluţionării conflictelor exclusiv pe calea negocie­rilor. România consideră că toate diferendele, toate conflictele şi litigiile, indiferent de natura şi de forma lor de manifestare, de cauză şi de zona în care s-au produs, îşi pot găsi rezolvarea prin mijloace paşnice, prin tratative între părţile direct interesate. În 1985, Adunarea Gene­rală a ONU a adoptat, în urma unei propuneri româneşti, Apelul solemn către toate statele aflate în conflict de încetare fără întârziere a acţiunilor armate şi de so­luţionare a pro­blemelor dintre ele pe calea tratativelor şi Angajamentului sta­telor membre ale ONU de a reglementa stările de încordare şi conflict, dife­rendele existente, pe cale politică, de a se abţine de la folosirea for­ţei şi a ameninţării cu forţa, de la orice intervenţie în treburile interne ale altor state. România a sprijinit şi sprijină eforturile privind re­gle­men­­tarea problemelor diferendelor şi conflictelor din Africa Australă, Africa de Nord, Asia, Orientul Mijlociu, Ame­rica Centrală, Cipru şi din alte zone.

În concepţia românească, înceta­rea cursei înarmărilor şi trecerea la dezar­mare reprezintă o problemă fun­damentală a epocii noastre, un ţel concret şi cu caracter de urgenţă, de atingerea căruia depinde viitorul în­tregii omeniri, al planetei însăşi. Dezar­marea este menită, pe deo­parte, să izbăvească omenirea de coş­marul izbucnirii unui nou război şi, pe de altă parte, să pună capăt enor­mei risipe de mijloace materiale, de fon­duri şi de forţă de muncă, necesi­tate de cursa înarmărilor, mijloa­ce­le astfel eliberate putând fi utilizare pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

Propunerile româneşti s-au constituit de-a lungul anilor într-un ade­vărat program complex de dezar­mare. În elementele sale esenţiale, acest program cuprinde: încheierea, în cel mai scurt timp, între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii a tratatului privind reducerea cu 50 % a armamentelor nucleare strategice; renunţarea cu desăvârşire la experienţele cu arma nucleară, la modernizarea şi perfecţionarea ar­melor nucleare existente, precum şi la producerea de noi arme nucleare; oprirea extinderii cursei înarmărilor în spaţiul cosmic, renunţarea la poli­tica de militarizare a Cosmosului, încheierea unui acord general prin care să se interzică folosirea spaţiului cosmic în scopuri militare şi să se stabilească utilizarea acestuia numai în scopuri paşnice, sub un control corespunzător; trecerea la reducerea substan­ţială a efectivelor şi a armamentelor convenţionale, a cheltuielilor militare; reducerea bu­getelor militare, inclusiv prin mă­suri unilaerale şi pe bază de exemplu reci­proc; interzicerea şi lichidarea ar­melor chimice, a altor arme de distrugere în masă, ca parte inseparabilă a lichidării complete a armelor nucleare şi a reducerii radicale a armamentelor conven­ţio­nale; reali­zarea unei Europe unite, a păcii, securităţii şi cola­borării; crearea de zone lipsite de arme nucleare şi chi­mice în diferite regiuni ale lumii, în Balcani, înalte regiuni din Europa şi de pe alte continente; desfiinţarea concomitentă a Tratatului de la Varşovia şi a NATO, consi­derând că pactele militare nu oferă nici o garanţie, dimpotrivă, ele pot duce numai la agravarea situaţiei internaţionale; renunţarea la forţă şi la amenin­ţarea cu forţa, rezolvarea tuturor problemelor şi diferendelor exclusiv pe cale politică, prin tratative; lichidarea focarelor de încordare şi război din lume. Se-nţelege că toate aceste măsuri nu se realizează de la sine, că pentru transpunerea lor în viaţă sunt necesare eforturi susţi­nute, cu atât mai mult cu cât în lume există încă forţe importante care se împotrivesc.

După cum am arătat şi cu alt prilej, eforturile pentru destindere, dezar­ma­re şi pace sunt astăzi o necesitate obiec­tivă, condiţia sine qua non a unei politici noi, realiste în viaţa internaţională. Fiindcă dezarmarea este o operă la făurirea căreia sunt chemate să contribuie toate ţările lumii, toa­te popoarele, întregul mapamond.
Ion Dumbravă - Flacăra, nr. 12/1989