Spre orizonturile de muncă şi civilizaţie

De când s-a pensionat vede cum se adună parcă mai repede anii, nu mai e mult până să împlinească 77, îi vede cum se adună şi umbra lor cade în urmă aşa cum se lungeşte umbra salcâmului bătrân din dreptul porţii lui, în asfinţit, în zilele cu soare.

Însă de câte ori i-a trecut prin minte că asupra lor el n-ar mai avea altă putere decât să-i numere, a căutat să fugă de gândul acesta ca de-un mal nesigur şi şubred, ri­di­cându-şi privirea deasupra fiecărei zile şi ţinând strâns hăţurile, întocmai aşa cum la CAP Mozăceni, după ce înhamă la căruţă cei doi cai, pe Mişu şi pe Gheorghe, strânge hă­ţurile într-o mână şi zice fraţeşte: hai la drum, băieţi!

Ilie Fulga a fost primul preşedinte al cooperativei agricole din Mo­ză­ceni, înfiinţată la scurt timp după ce plenara Comitetului Central al partidului de la începutul lunii martie 1949 hotărâse trecerea la cooperativizarea agriculturii româneşti. Din vatra acestei comune mari, aflată în partea de miazăzi a judeţului Argeş, mai precis din satul aparţinător Babaroaga, la 1907 flacăra răscoalei se ridicase şi înroşise cerul în numele unei dreptăţi care trebuia să se-mplinească odată şi-odată. Ac­ţiu­nea romanului lui Rebreanu, "Răs­coa­la", petrecându-se chiar prin aceste locuri. Astfel încât înfiinţarea unei cooperative chiar aici, în şesul Argeşului – a unei cooperative agricole care s-a numărat între primele din ţară – nu putea să nu aibă o semnificaţie aparte. Ţăranii din Mo­ză­ceni se aplecau asupra pământului lor cu o nădejde sporită, cu o nă­dej­de nouă. Ilie Fulga: "Tata a luptat la Mărăşeşti şi a fost împroprietărit, după ce s-a întors de pe front, cu 10 pogoane. Însă am fost cu toţii 9 copii şi pământul s-a fărâmiţat. În ’39, când a venit rândul meu să fiu concentrat, mă însurasem, aveam trei copii mărişori şi toată nădejdea mea era pogonul pe care-l primisem de la tata. În ’45, după ce ajunsesem în apropiere de Praga, m-am întors la Mozăceni şi m-am ţinut de pogonul acela aşa cum mă agăţasem odată, pe front de-o scândură cu care a trebuit să trec peste o apă adâncă şi tulbure. Oricum am fi răsucit lucrurile, nu ştiu cum am fi putut să ne ţinem la suprafaţă între malurile acestei vieţi ajutându-ne numai cu ce ne dădea pământul acela, mai cu sea­mă că el avea să fie împărţit la trei, căci trei fete am avut şi am".

Ilie Fulga s-a înscris primul. A adus la cooperativă o căruţă cu doi cai, plug cu grapă şi prăşitoare, o vacă din cele două pe care le avea. Prin ’50, zice el, ne adunserăm 133 de familii. Eram o forţă, numai că pământul pe care ne puteam dovedi hărnicia era cam puţin, doar 236 de hectare. Apoi, pe măsură ce ni s-au alăturat şi alte familii, s-a mărit şi suprafaţa pă­mân­tului pe care-l aveam de lucru, nefiind nici un secret că aceia cu pământ mai mult s-au înscris ceva mai la urmă. Însă la noi cooperativizarea s-a încheiat cu un an mai devreme decât în întreaga ţară, în 1961, când au făcut cerere toţi".

De atunci, din 1961, cooperativa stăpâneşte 4.800 de hectare şi ce s-a întâmplat între timp în cuprinsul acestor pământuri e o poveste care lui Ilie Fulga, cel puţin i se pare sen­za­ţională. "Adevărul este că n-am visat niciodată să ajungem la producţiile de azi", zice el, şi adaugă: "Prin anii ’50 am fost ajutaţi, bineînţeles, apă­ruseră şi pe la noi tractoarele, dar alte posiblităţi de-a primi ajutor nu prea erau, ele au apărut abia pe urmă, la câţiva ani după ce s-a încheiat coope­rativizarea. Atunci când s-a dezvoltat şi industria noastră am putut să pri­mim îngrăşăminte chimice sau tot felul de maşini agricole care ne-au uşurat munca. Unii dintre noi, ţărani care nu apucasem să deprindem multă învăţătură de prin cărţi, am simţit că începe să-şi facă loc un alt fel de a munci pământul, se  ridicau pretutindeni oameni şcoliţi, care vedeau mai departe, care pricepeau mai repede şi mai bine decât noi, aşa că trebuia să-i lăsăm ca tinereţea şi ştiinţa lor să caute în pământurile astea ale noastre un izvor mai mare de belşug".

Ilie Fulga a fost preşedintele coo­perativei până în 1964. De atunci, această funcţie de conducere a fost în­credinţată unor ingineri. La Mo­ză­ceni, unde primul inginer agronom a venit în 1954, specialiştii fiind întotdeauna bine primţi şi ascultaţi. Însă ori de câte ori s-a luat o hotărâre im­portantă, alături de învăţătura acestora s-a aflat, cu drept de cuvânt, şi în­văţătura ţăranilor, chiar şi a celor mai în vârstă, fiindcă a fost şi ră­mâ­ne adevărat că, la Mozăceni, a fi ţăran nu a însemnat niciodată a nu avea o meserie, a nu avea o calificare. "Si­gur că am ştiut şi cunoaştem şi noi multe despre mersul pământului, zice Ilie Fulga, dar nu poţi să trăieşti toată viaţa cu ceea ce ştii la un moment dat şi eşti dator să te-ntrebi mereu dacă nu cumva altul ştie mai mult. Eu am un prieten, Gheorghe Voicu, care deşi e pensionar lucrează la grădină, fiindcă la anii lui se ţine încă bine. Omul acesta e un legumicultor foarte priceput. Şi unde munceşte el ascultă de ordinele unui băiat al lui, Ştefan, care e tehnician. Dar le ascultă pentru că-şi dă seama că sunt bune, altfel nu s-ar da în lături să spună ce crede. Noi am înţeles de mult că e numai în folosul nostru să avem pe cineva aici, care să cunoască soiurile astea noi de plante care au fost inventate ori să orânduiască munca după tehnologii moderne, mai productive. Şi când inginerul Ilie Niţă, preşedintele de azi al cooperativei, venit la noi în 1973, a obţinut la ferma de legume o producţie de 60 tone de tomate la hectar, n-am putut spune decât că şi noi speram la mai bine, dar nu visam la atât. Între timp, pe pământul acesta al nostru, podzol, un fel de pământ destul de greu de muncit, au  fost obţinute producţii de peste 8.000 kilograme de orz la hectar, peste 5.000 kilograme de grâu, peste 12 tone de porumb. Am văzut astfel că, deloc întâmplător, pământul poate să producă peste ceea ce noi eram obişnuiţi să aştep­tăm de la el. Şi ce întâmplare norocoasă să fi fost? Dimpotrivă, se ştie că anii trecuţi au fost destul de secetoşi".

În judeţul Argeş, prima cooperativă agricolă a fost înfinţată la Mo­zăceni şi tot ea a fost cea dintâi, în acest judeţ, care a fost distinsă cu Înaltul titlu de Erou al Noii Revoluţii Agrare. "Faţă de  anii ’50, mai spune Ilie Fulga, averea obştească a coo­pera­tivei noastre a crescut de 40 de ori. Mai exact ea a ajuns să fie acum de vreo 80 de milioane de lei. Prin munca tuturor, cooperativa a de­venit tot mai puternică, mai bogată, iar faptul acesta s-a văzut ne­în­târziat în viaţa satului şi în viaţa oamenilor. Cooperativa a dat tutu­ror posiblitatea de a munci şi a câştiga cum se cuvine. Dar bi­ne­în­ţeles, unul poate primi 35 de lei la o zi iar altul 100, depinde de cât munceşte fiecare. Cât despre retri­buţia în natură, se ştie că de curând s-a hotărât majorarea pro­centelor, la propunera tova­ră­şu­lui Nicolae Ceauşescu şi faţă de adop­tarea acestei măsuri ne exprimăm întreaga noastră recunoştinţă".
D. CONSTANTINESCU - Flacăra, nr. 9/1989