Pornind de la faptul că socialismul şi comunismul nu pot fi edificate decât pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, partidul nostru, secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, au pus un accent deosebit pe dezvoltarea cercetării ştiinţifice naţionale şi realizarea unui învăţământ modern, strâns legat de viaţă, de ce-
rinţele de progres ale societăţii, capabil să asigure formarea unor cadre cu o temeinică specialitate pentru toate sectoarele vieţii economico-sociale. (...)
Activitatea ştiinţifică, cercetarea românească au demonstrat, prin realizările remarcabile înregistrate, că îndreptăţesc deplin înalta încredere şi sprijinul ce le sunt acordate, contribuind la progresul neîntrerupt al patriei, la înflorirea neîntreruptă a economiei naţionale, la triumful socialismului şi comunismului pe pământul ţării noastre. Astfel, cercetarea ştiinţifică românească a continuat să-şi aducă o contribuţie decisivă la înfăptuirea principalelor obiective asumate de poporul nostru în ce priveşte realizarea planurilor anuale, perfecţionarea organizării şi modernizarea tuturor ramurilor economiei naţionale, creşterea nivelului tehnic şi calitativ al întregii producţii. Ştiinţa şi-a asumat un rol deosebit în ce priveşte lărgirea bazei proprii de materii prime şi materiale, asigurarea tehnologiei necesare, recuperării şi valorificării materialelor refolosibile, elaborarea şi aplicarea de noi tehnologii pentru reducerea consumurilor de energie şi materii prime, precum şi punerea în valoare a unor noi surse şi rezerve insuficient folosite.
În cadrul programelor de modernizare, cercetarea ştiinţifică şi-a adus o contribuţie sporită la reproiectarea produselor, pe criteriul asigurării unei înalte productivităţi, a unor consumuri reduse şi a unei calităţi superioare. Gradul de înnoire a producţiei în ramurile prelucrătoare depăşeşte, astfel, în acest an 67%. Totodată, ca urmare a aplicării măsurilor din programul de modernizare, pe nouă luni ale acestui an s-a obţinut un ritm de creştere de 6,6% la producţia-marfă industrială, în principal, pe seama sporirii productivităţii muncii.
Scînteia, nr. 14.697/1989