Ca nişte monştri ai întunericului, tâlharii ies din noapte...

Spre sfârşitul lunii ianuarie 1989, procurorii au trimis în judecată o bandă de tâlhari ale căror fapte i-au îngrozit pe toţi cei care au auzit de isprăvile lor.

E oarecum de înţeles că regimul lui Ceauşescu se străduia să-i ţină pe români departe de asemenea poveşti, pentru că ele rodeau la temelia sistemului politic din România. În publicaţiile Scînteia, România Liberă, Pentru Patrie sau Lumea, la emisiunile TVR ni se spunea aşa, de zeci de ani: în socialism nu se comit infracţiuni, pentru că toţi oamenii au de muncă, pentru că rodul muncii este împărţit în mod echitabil, pentru că societatea nu admite trântori, pentru că nu avem bogaţi şi săraci.

În capitalism sunt crime şi jafuri, pentru că sunt bogaţi şi săraci, pentru că dreptul la muncă nu este ga­ran­tat, pentru că oamenii văd la te­levizor lucruri urâte. În capitalism sunt violuri pentru că femeile îşi ex­hibă sexul, nu îl ascund cuviincios sub fusta lungă, bluza fără decolteu şi basmaua cu flori de câmp, pentru că sexul însuşi, stimaţi tovarăşi, este un instrument al plăcerii capita­liştilor, şi nu are ca scop procreerea ci orgasmul, adică nu îşi îndepline­au datoria conjugală şi obligaţia, în fond, către societate, ci se mulţu­meau pe ei înşişi şi unii pe alţii.

De aia au capitaliştii probleme cu spo­rul demografic, că fac sex de amo­rul lelii, de aia proliferează la ei SIDA, că lumea se joacă prea mult de-a ma­ma şi de-a tata, în loc să producă va­lori materiale şi spirituale. De aia pu­trezeşte capitalismul, în vreme ce so­cialismul înfloreşte... Ei bine, pe câm­pia înflorită a societăţii socialis­te multilateral dezvoltate mai creş­teau şi bu­ruieni, flori de mucegai precum ban­da lui Radu Constantin, rebu­turi fă­ră ocupaţie şi cu antece­dente penale.

Uite ce au făcut rebuturile de care vorbim, pe numele lor Radu Constantin, Isăilă Vasile şi Iancu Mircea, în ziua de 31 august 1988, aşa cum reiese din rechizitoriul din ianuarie 1989:

Radu avea un pont, cules de pe când zugrăvea un bufet din comuna Mogo­şoaia: în preajma bufetului locuia familia Ivan, al cărei cap lucrase ani buni în străinătate, drept pentru care oamenii erau înstăriţi, ascundeau în casă bani grei şi bijuterii de soi. Radu şi ciracii săi au hotărât să-i jumulească pe bur­ghe­zii pensionari. Ca să ajungă în Mogo­şoaia aveau nevoie de o ma­şină, că doar nu aveau să meargă la jaf cu rata. Iancu a ochit o Dacie parcată pe Strada Cetatea Histria şi i-a venit de hac. Aşa se fura o maşină pe vremea aia: trăgeai de portieră sau băgai şpe­raclul în broască, smulgeai firele de contact şi le legai pe direct şi gata! Hârbul pornea în trei mi­nute. Aşa a fost şi cu autoturismul 1-B-24778.

Cei trei au pornit mai întâi spre Chiajna, cu Radu la volan, care se aghezmuia de zor, când cu ţuică, când cu vin. În Chiajna piaza rea le-o scoate în cale pe Gheorghiţa, căre­ia nu-i spuseseră părinţii că nu e voie să urce în maşina necunos­cuţi­lor. Dar Gheorghiţa voia să ajungă la Bâcu, în comuna Joiţa, Giurgiu, drept pentru care s-a instalat pe ban­cheta din spate, lângă Iancu. Iancu s-a şi pus să o pipăie fără ruşine, în vreme ce Radu a întors maşina spre Dragomi­reşti Vale. Gheorghiţa a dat să sară din maşină, dar bărbatul se trezise în Iancu.

Aşadar, bărbatul din Iancu i-a dat un pumn în cap tinerei şi şi-a înfipt dinţii flămânzi în sânii ei. A muşcat-o barbar, în vreme ce-i sco­tea inelul din deget şi-i smulgea cerceii din urechi. Radu a scos ma­şina pe câmp, a stins luminile ca să o urce în voie Iancu pe Gheorghiţa pe capo­ta maşinii şi să o posede cu vigoarea unui măgar, pe unde nici nu-şi în­chi­puia biata de ea că va fi posedată vreodată şi abia după ce au răsfoit-o ca pe o varză tâlharii au abandonat-o la marginea satului şi şi-au văzut de drum către Dragomireşti Vale. Ban­diţii prinseseră gust de sânge. Pe şo­sea au văzut un bărbat, pe Nicolae Andrei care se ducea spre casă. Au oprit maşina, l-au atacat cu pumnii şi cu levierul şi l-au lăsat pe om în nesimţire, nu înainte de a-i lua ceasul, o pâine, ţigările, 50 de lei şi umbrela. Au fost omorâţi oameni şi pentru mai puţin.

La cel dintâi cântat al cocoşilor, pe la 1 noaptea, profesioniştii au ajuns la vila lui Ivan din Mogoşoaia şi s-au pus pe treabă. Iancu a întrerupt cu­rentul de la cofretul exterior. Ceilalţi au scos gratiile de la o fereastră, după care au pătruns tustrei, cu cuţitele în mâini şi răngile ridicate. Aşa a dat nas în nas cu ei proprie­tarul care auzise zgomot. Furii l-au pus jos şi au început să-l toace mă­runt, cu picioarele şi răngile.

Acelaşi tratament l-au aplicat şi doamnei Ivan. Când bătrânii leşinau, tâlharii turnau apă cu găleata pe ei, să-i adu­că în simţiri. Spectacolul ma­ca­bru a fost întrerupt de o voce crista­lină, care s-a auzit în noapte: "Vă rog, nu-i omorâţi pe bunicii mei, vă dau eu tot ce vreţi!" Era Oana, nepoţica fa­mi­liei Ivan, în vârstă de 7 ani, care fu­sese trezită de gemetele tortu­ra­ţilor şi de cotrobăiala hoţilor. Isăilă i-a smuls fe­tiţei cerceii din urechi, apoi a luat-o în braţe, iar Oana le-a arătat unde sunt valorile. Tâlharii au cules prada, după cum urmează: 8.000 de lei, două bu­telii de aragaz, cerceii, veri­ghetele şi ceasurile bă­trâ­nilor, un televizor mar­ca "Sport", alb-negru, o lenjerie de pat şi două damigene de ţuică, plus două aparate de radio.

Tâlharii s-au pierdut în noapte, lă­sându-i pe bătrâni mai mult morţi decât vii. S-au dus la Dumitru, vărul lui Radu, unde au lăsat o parte din bu­nu­rile furate. Au împărţit între ei şi ţuica din damigene. Maşina furată au abandonat-o în Bucureşti, în zona Ro­man­ci­erilor. Victimele au fost găsite de vecini. Medicii de la Urgenţă aveau să se sperie câte oase rupte aveau să le gă­sească. Dar soţii Ivan au supravieţuit.

Pentru miliţieni, descoperirea tâl­harilor n-avea să fie complicată, pen­tru că aceştia şi-au lăsat "lăbu­ţele" la locul faptei şi prin maşina furată. Cu toţii aveau antecedente penale, au fost găsiţi rapid în baza de date. Ba, mai mult, în timpul cerce­tă­rilor, miliţienii au aflat că în noaptea de 24/25 iunie 1988, Radu Constantin a mai spart o casă, în Chi­tila, de unde a furat bu­telia, o carpetă, un costum şi o pere­che de nădragi.

O altă victimă a tâlha­rilor a fost gestionarul magazinului din Dra­gomireşti, Ioan Mihai. E de amin­­tit că pe vremea aceea, gestio­narii şi doctorii erau victimele favo­rite ale spărgătorilor. O oră întreagă a scormonit Radu în casa gestiona­rului, i-a desfăcut mobila scândură cu scândură, cu cuţitul, i-a tăiat pernele şi pânzele tablourilor, i-a spart bi­belourile (pescarul chinez, peştele şi balerina rusoaică), căutând banii şi aurul. Căutarea i-a fost încunu­nată de succes, totuşi: hoţul a găsit prin di­verse locuri dosnice suma de 14.000 de lei (vreo cinci lefuri medii, la vremea aceea).

Elementele antisociale, ale căror fap­te tocmai le-aţi citit, au fost condamnate la pedepse grele, pe măsu­ra faptelor. Fiecare tâlhar a primit câte 13 ani de închisoare. Păgubaşii şi-au primit înapoi majoritatea bu­nu­rilor, mai puţin ţuica şi banii, care s-au... păpat.