Ştiri de la Mosul: Tâmplarul Firel a furat conserve în Irakul lui Saddam

Cine n-a avut un unchi şofer de TIR, petrolist în Libia sau tâmplar în Irak, pe vremea lui Ceauşescu, ar fi fost bine să-şi cumpere. Era la fel de important cum e azi un unchi în Spania pentru băieţelul sărac din Buhuşi. Era un zeu unchiul când venea acasă de Revelion şi de 23 August.

Poveştile lui despre autobuze multicolore, femei cu basma pe ochi, Mercedesuri strălucitoare şi şeici cu turme de cămile şi cirezi de cadâne nu se mai terminau. Stăteai noaptea, după ora de culcare, rumegând gumă de mestecat adusă de el, în vreme ce unchiul le povestea filme deocheate părinţilor, bând cu toţii whisky adus tot de el. Apoi, noaptea, ştiai că părinţii fac amor în sfârşit "in safe mode", pentru că unchiul le-a adus prezervative ce-ar fi ajuns pentru juma’ de an (dacă erau economi).

Un asemenea unchi trebuie că va fi fost tâmplarul Firel Negară, condamnat prin sentinţa penală 3/10.01.1989 a TMB. De dragul nepoţilor, iar nu dintr-un alt motiv trebuie că el va fi băgat mâna în fondul valutar al Antreprizei Con­strucţii Montaj Bucureşti. Povestea e banală, dar justiţia i-a acordat importanţă deosebită, căci fapta fusese consumată peste hotare, mai era la mijloc şi valută, un pas până la tră­dare, ce mai încoa-încolo, chiar Di­recţia l a Procuraturii Generale a instrumentat-o.

În fapt, tâmplarul Firel a fost tri­mis  în februarie 1985 să lucreze în Irak, la Mosul, pe şantier. Fiind băiat descurcăreţ, a fost numit gestio­na­rul centrului de pâine al cantinei, iar ulterior, pentru că s-a făcut remarcat, l-au numit chiar gestionar al chioşcului alimentar al întreprin­derii. Adică, şef peste conserve, de carne, fasole şi peşte, peste cutii de bere şi chiar peste crenvurşti şi ciocolată, bietul tâmplar, ursuleţul care s-a văzut el în sfârşit jupân la butoiul cu miere, a căzut în păcat. A mâncat – susţine rechizito­riul, pe săturate, a început să pună la buzunar şi din încasări... azi un dinar, mâine doi...

E de înţeles fascinaţia pe care au exercitat-o asupra bietului tâmplar sutele de cutii colorate, alunele, curma­lele... ieftine şi multe. Era prima ieşire din ţară a omului, pesemne. În doar şase luni, tâmplarul a sfeterisit, susţine rechi­zitoriul, 5.683 virgulă ceva dinari irakieni, adică vreo jumătate de milion de lei foarte vechi. A lăsat o aşa vraişte în amărăciunea aia de ges­tiune tâmplarul Firel, că le-a pus pe bigudiuri neuronii judecătorilor de la Curtea Supremă. Aşa că, după o condamnare la 14 ani (redusă la jumătate în baza decretului 11/1988), în vara lui ’88, Firel a făcut recurs, arătând că nu păpase aşa de mulţi bani din vistieria ARCOM, ci mai puţini, cerând scăderea pedepsei.

Au făcut înalţii magistraţi calculele din nou, au transformat dinarii în dolari, dolarii în lei (era pe atunci
cursul de 8,61 lei/dolar, scrie la dosar) şi au decis: da, s-a greşit în socoteli. Nu fusese luată în calcul o depunere la casierie a sumei de 2.550 de dinari.

S-a dispus rejudecarea. S-a refăcut ex­pertiza contabilă. Nu o să vă plictisim cu detalii contabile greu inteligibile, vă zicem direct concluzia: la rejudecare s-a stabilit că prejudiciul creat de Firel nu era de 588.136 de lei, ci doar de 471.035 de lei. Şi care-i chestia, ar zice unii? Păi, e, că prejudiciul a ieşit la reexpertizare mai mic de jumătate de milion, prin urmare ma­nevra lui Firel a fost încadrată ca de­lapidare cu consecinţe grave, iar nu delapidare cu consecinţe deosebit de grave, cum fusese iniţial. În teorie, re­cursul lui Firel a fost eficient. În practică, nu. Pentru că pedeapsa a rămas aceeaşi, 14 ani împărţit la doi, adică şapte.