x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii La Jilava, Iuga a primit vizita fiicelor sale

La Jilava, Iuga a primit vizita fiicelor sale

05 Iun 2009   •   00:00

Strict secret
Post vizite
Exemplar unic

"Iorgu"
Obiectivul este vizitat de fiicele sale, Iuga Maria Argentina şi Iuga Elena Columbia. Vizita a fost asistată de lt. col. Bostan Ion, ofiţer cu pregătirea cadrelor la Spitalul Penitenciar Jilava. Prima intră în post Argentina, urmată de Columbia, purtându-se următorul dialog:

Iuga - Tu nu poţi să stai jos?

Columbia - Stau în picioare.

Bostan - Ia scaunul ăla de colo.

I. - Spuneţi-mi şi mie ce mai e pe acasă.

B. - Care e mai mare dintre ele?

Argentina - Eu! Acasă toate-s bune.

I. - Ia spune-mi ce probleme? S-a întâmplat ceva în familie?

A. - Mama e la serviciu şi a spus că dacă poate... vine.

I. - Eu sunt sănătos, au fost nişte probleme, dar s-au rezolvat.

A. - Ţi-am trimis ţigări la Aiud şi au venit înapoi. Am primit cartea poştală de la tine, dar puteai să ne scrii mai mult.

I. - Am să vă scriu de aicea, căci este posibil să rămân în Bucureşti, şi să-mi trimiteţi ţigări.

A. - Când?

I. - Imediat ce ajungeţi acasă, pentru câteva zile mai am (apoi adresându-se lui Columbia): Tu ai făcut atletism?

C. - Ce, nu ştii!!!

I. - Atunci am intrat pe ultima sută, de joi mai am 100 de zile şi vine tăticu acasă. Au fost unele probleme, dar
s-au rezolvat. Mămica e la serviciu, nu? Nenea ce face?

A. - E bine. Ai primit cărţile de la noi?

I. - Le-am primit pe toate, dar nu-mi mai trimiteţi. Pentru cât stau eu aici nu mai este nevoie.

A. - Dar vitamine să-ţi trimitem?

I. - Nu, nu am nevoie. Dacă găsiţi să-mi trimiteţi ulcerotrat, dar am auzit că s-a scos din uz sau... calm, ceva pentru pansament (gastric). Staţi liniştite, că am să vin şi eu acasă.

A. - Să-ţi trimitem bicarbonat?

I. - Nu, nu-i nevoie, mai am. Vecinii ce fac?

A. - Sunt bine.

I. - N-a mai murit niciunul (râde)!! Ceva veşti de afară de la Maia?

A. - A zis că vine în toamnă.

I. - Eu mă eliberez la 9 septembrie, dacă rămân aici veniţi voi să mă luaţi, să-mi trimiteţi o pereche de pantaloni, o curea, pantofi am pe ăia care mi i-aţi trimis, rufărie de corp am, şi să-mi trimiteţi şi bluza aia de fâş, albastră, cu fermoar.

A. - Aia stil jacă.

I. - Da, aia, că poate va ploua. Să-mi trimiteţi pantaloni şi curea, că eu am mai intrat la apă şi p'ăştia pot să-i strâng. De altceva nu mai am nevoie.

A. - Să ne scrii.

I. - Sigur că da, am să vă mai scriu. Îmi trimiteţi hârtie igienică.

A. - Ţi-am adus una acuma. Ceva pentru ras?

I. - Nu, că-mi dă de aici, dar trimiteţi pastă de dinţi, cremă de ras. Trimite­ţi-mi şi un ţigaret că celălalt s-a ars, şi două duzini de chibrituri (adresân­­­du-se Columbiei). Gagicuţa, ia spune tu lu' tata, ce ai? (Se pare că este vorba despre Argintuţa).

A. - Nu am nimica.

I. - Înseamnă că eşti necăjită din cauza mea. Lasă că trece. Mai am puţin şi ajung acasă. Tu cu ce te ocupi, înveţi ceva?

A. - Cu de toate.

I. - Ce să-mi trimiteţi voi mie, tri­miteţi-mi diazepam, 10 bucăţi.

B. - O să vă scrie, îi dăm carte poştală.

I. - Ce să vă mai zic eu vouă... Tăti­cule, de vorbit vorbim acasă.

Redat P.M.
Adnotare: 05.06.1989.
Tov. cpt. Negrilă - Analizăm la faţa locului şi luăm măsurile ce urmează până la punerea în libertate: sepa­raţiune, încadrare informativă şi control T.O. (tehnic operativ, n.r.), sesi­zarea Securităţii Capitalei.
Semnează maior Torja Iosif
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii trimiteţi