x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Program de măsuri al Departamentului Securităţii Statului pe anul 1989

Program de măsuri al Departamentului Securităţii Statului pe anul 1989

19 Ian 2009   •   00:00

În conformitate cu hotărârile Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale a partidului şi pe baza tezelor, ideilor şi orientărilor din magistrala Expunere la şedinţa comună a Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28-30 noiembrie 1988, întregul aparat de Securitate va acţiona cu consecvenţă pentru executarea ireproşabilă a ordinelor şi indicaţiilor Comandantului Suprem al Forţelor Armate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în vederea creşterii calităţii şi sporirii eficienţei activităţii de apărare a securităţii statului, a cuceririlor revoluţionare ale poporului, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii patriei.



Potrivit Directivei Comandantului Suprem, se va îmbunătăţi continuu cooperarea cu Miliţia şi celelalte unităţi ale Ministerului de Interne, cu Mi­nisterul Apărării Naţionale, gărzile patriotice şi celelalte componente ale sistemului naţional de apărare, se va diversifica şi adânci conlucrarea cu organele de procuratură şi justiţie, cu alte organe de stat, cu organismele democraţiei muncitoreşti-revoluţionare şi colectivele de oameni ai muncii.

Comandanţii, organele şi organizaţiile de partid vor acorda atenţie prioritară îmbunătăţirii organizării, planificării şi controlului îndeplinirii sarcinilor, asigurând creşterea calităţii actului de conducere, sporindu-şi participarea la soluţionarea eficientă a problemelor de competenţă şi mobilizând întregul efectiv la executarea întocmai a atribuţiilor de serviciu.

Pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin în anul 1989, unităţile Departamentului Securităţii Statului vor acţiona prioritar pentru întărirea capa­cităţii de cunoaştere, previziune şi acţiune în vederea prevenirii şi contracarării ferme a oricăror fapte de natură să aducă atingere securităţii sta­tului, integrităţii, independenţei şi suveranităţii naţionale

1. Consiliul de Conducere şi Biroul Executiv ale Departamentului Securităţii Statului, comenzile unităţilor centrale şi teritoriale, cu sprijinul Consiliului Politic, al organelor şi organizaţiilor de partid vor acţiona permanent, cu înaltă răspundere şi fermitate, pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor rezultate din hotărârile de partid şi legile ţării, din ordinele, orien­tările şi indicaţiile Comandantului Suprem.
Întreaga activitate de securitate se va desfăşura în strictă conformitate cu Hotărârea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind întărirea controlului şi îndrumării de către partid a muncii organelor de Securitate, cu asigurarea înfăptuirii neabătute a conceptului de prevenire fundamentat de Comandantul Suprem şi a legalităţii socialiste.

2. Consiliul de Conducere, şefii unităţilor centrale şi ai Securităţilor judeţene vor acţiona pentu dezvoltarea continuă a activităţii de culegere de informaţii din clandestinitatea mişcărilor duşmănoase, urmărindu-se cunoaşterea, previzionarea şi contracararea intenţiilor ostile şi a planurilor serviciilor de spionaj, ale organizaţiilor reacţionare, naţionalist-iredentiste, fasciste şi extremist-teroriste din străinătate, precum şi ale persoanelor din interior care prin activitatea lor pot aduce atingere securităţii statului sau prejudicia, în orice alt mod, interesele ţării.
Planurile de căutare a informaţiilor vor fi văzute şi actualizate în termen de 30 de zile, prin punerea lor de acord cu dinamica relaţiilor operative şi problematica specifică din domeniile şi zonele de responsabilitate.
Şefii de unităţi au obligaţia de a urmări realizarea întocmai a planurilor de căutare a informaţiilor, analiza datelor obţinute, luarea măsurilor necesare şi informarea operativă ierarhică cu promptitudine şi exactitate pentru cunoaşterea şi controlul situaţiei operative.

3. Se va asigura ca valorificarea informaţiilor să se facă în toate cazurile, operativ, complet şi oportun, cu realizarea întocmai a finalităţilor preventive de securitate.
În fiecare problemă de muncă sau de obiectiv din competenţă, ca şi în toate cazurile aflate în lucru, şefii de unităţi răspund de stabilirea precisă a sarcinilor de prevenire şi de asigurarea celor mai eficiente dispozitive informative, tehnico-operative şi de altă natură, prin care să se realizeze o deplină stare de legalitate.

4. Se va întări continuu conlucrarea cu colectivele de oameni ai muncii şi organismele democraţiei muncitoreşti revoluţionare, cu organele de procuratură şi justiţie, asigurându-se o bază largă de sprijin pentru depistarea în fază incipientă şi neutralizarea imediată a oricăror acţiuni îndreptate împotriva orânduirii noastre socialiste.
Se vor intensifica şi îmbunătăţi activităţile de pregătire contrainformativă şi antiinfracţională a populaţiei.
Semestrial, fiecare unitate centrală şi teritorială de Securitate va analiza măsurile întreprinse pentru executarea sarcinilor de la punctele 3 şi 4.

5. Pe linia de comandă şi de partid se va acţiona pentru afirmarea mai puternică a spiritului militant revoluţionar, promovarea formelor şi metodelor ofensive de muncă, folosirea cu maximă eficienţă a efectivelor şi mijloacelor, întărirea ordinii şi disciplinei, compartimentării şi secretizării, a spiritului de vigilenţă, intransigenţă şi combativitate. Se va asigura o mai bună integrare şi adaptare a pregătirii politico-ideologice, de specialitate şi militare a efectivelor la realităţile operative şi cerinţele de cunoaştere, îndeplinire şi soluţionare competentă, cu discernământ politico-profesional şi maximă eficienţă preventivă a problematicii din răspundere.

6. În raport cu cerinţele muncii, se vor aduce, în continuare, îmbunătăţirile necesare reglementărilor şi cadrului organizatoric al acti­vităţii.
17 ianuarie 1989
Document din volumul: "Banalitatea răului.
O istorie a Securităţii în documente (1949-1989)" de Marius Oprea, Iaşi, Editura Polirom, 2002

×