Nemulţumiri româneşti privind prietenia cu Ungaria

Declaraţia româno-maghiară, sem­nată la Budapesta, în 16 iunie, a provocat un val de supărări. După adunări şi declaraţii "spontane", publicate în presa Bucureştiului, la 4 iulie, a anunţat Scânteia, s-a constituit, tot atât de "spontan", "Grupul român de prietenie de la Alba-Iulia", răspunzând la "Apelul cercului prieteniei de la Szarza, din Ungaria".

Cercul de prietenie de la Szarza poartă numele localităţii Balatonszarsza, unde, în 1943, în toiul războiului, s-a întrunit un grup de opozanţi ai regimului din acea vreme. Apelul, la care se referă Scânteia, a fost discutat în mai la Budapesta şi adresat în 2 iunie 1989 "ungurilor şi românilor. Nu lăsaţi spaţiul urii unora faţă de ceilalţi!

Căutaţi - chiar dacă în timpuri grele asta ar fi greu - posibilitatea de a vă cunoaşte şi de a vă apropia în viaţa de toate zilele (...) Apelul nostru îl adresăm şi cercurilor oficiale ale celor două ţări. Interdependenţa ţărilor noastre este atât de reală, încât colaborarea largă pe plan economic este aproape indispensabilă. Cerem să se permită instituţiilor din cele două ţări să dezvolte, fără piedici, relaţii rodnice. Nici realitatea interdependenţei politice nu este mai mică: pericolul străvechi al principiului "Inter duos litigantes", adică din vrajbă a două părţi beneficiază a treia - ne ameninţă atât timp cât în relaţia dintre cele două state mai joacă un rol interesele de putere". Ceea ce a convenit, poate, conducerii RSR este faptul că apelul se adresa "şi cercurilor oficiale", spre deosebire de Declaraţia din 16 iunie, care se adresa celor două po­poare arătând responsabilitatea regimurilor comuniste în actuala criză. Chiar şi aşa fiind, textul Apelului nu a fost adus la cunoştinţa populaţiei de presa RSR, ci de Europa Liberă.

|||

Financial Times din 4 iulie. "Pe canalul pustiu Dunăre-Marea Neagră circulă un şlep singuratec, care asigură întreţinerea lui (...) Recolta de anul trecut ar fi fost, oficial, de 32,6 milioane tone - o amintire a grânarului Europei care a fost România -, dar recolta adevărată a fost estimată de experţii străini la, mai degrabă, 20 milioane tone, cifră care se explică prin lipsa de îngrăşăminte, irigaţiile inadecvate şi lipsa generală de interes." Şi greutăţile aprovizionării vor spori prin "sistematizarea" localităţilor şi suprimarea loturilor individuale.

Autorităţile de la Bucureşti au discutat cu autorul, ziaristul britanic Lesclie Colitt, cele patru "opţiuni" economice, bazate, evident, pe statistici falsificate: constituirea unor surplusuri valutare, "ca în Japonia"; moder­ni­zarea prioritară a întreprinderilor învechite; credite pe termen scurt pentru clienţii po­tenţiali din lumea a treia; a patra este, de fapt, o sugestie a lui Colitt: importul de bunuri de consum sau livrări pentru consumul intern din produsele destinate exportului, pro­pu­nere la care "oficialităţile" RSR s-au mărginit să răspundă că "ar fi o posibilitate".

Analuştii apuseni socotesc "acumularea" devizelor o operaţie care va lua mult timp, date fiind hibele economiei şi orientările industriale greşite, printre care autorul enumeră: centrala nucleară de la Cernavodă, in­dustria aerunautică care, vrută de Ceauşescu, n-a găsit nici până astăzi clienţi.

 • Lupta (Paris), nr. 126/1989
 •Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer