Conferinţă pe tema accesului la informaţie la Londra. România, încă o dată în banca acuzaţilor

Forumul pe tema accesului la informaţie, care i-a reunit pe reprezentanţii celor 35 de ţări membre ale Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (toate ţările europene, mai puţin Albania), cât şi pe cei ai Statelor Unite şi Canada, s-a încheiat joi, 11 mai, la Londra, nota ziarul francez Le Monde.

A fost vorba de una din numeroasele reuniuni de parcurs prevăzute de Conferinţa CSCE de la Viena. Următoarea reuniune pe tema drepturilor omului va avea loc la Paris, la 30 mai.

Cele 35 de ţări semnatare ale Actului Final de la Helsinki şi-au trimis la Londra, pentru patru săptămâni, diplomaţii specialişti în probleme de informaţii, cât şi un contingent de jurnalişti. A fost vorba, fără o ordine de zi bine precizată, de conceperea de noi mijloace care să îmbunătăţească condiţiile profesionale şi de muncă în domeniul comunicării şi jurnalismului, atât în Vest, cât şi în Est. Doamna Margaret Thatcher a deschis acest forum la 18 aprilie salutând "marile schimbări care au avut loc în URSS şi în câteva ţări ale Europei de Est." Amploarea, dar şi lacunele glasnostului s-au situat în centrul acestui exerciţiu care s-a terminat vineri, 12 mai, într-un spectacol dubios.    

Aşa cum se întâmplă de obicei, conversaţiile de pe holuri sunt cu mult mai interesante decât cele de la tribună din şedinţa plenară. A reieşit că europenii din Est sunt divizaţi în două grupuri bine definite: ungurii şi polonezii, care au fost de cele mai multe ori alături de jurnaliştii occidentali prezenţi; şi restul ţărilor din Est, a căror atitudine faţă de accesul cetăţenilor la informaţie mirosea foarte pregnant a naftalină. Delegaţia sovietică a fost şi ea împărţită între aceste două tabere.  

Toată lumea i-a atacat fără menajamente pe români, care au jucat rolul de ţap ispăşitor. Oratorii, unii după alţii, au denunţat obstacolele insurmontabile (ameninţări, inti­midări, refuz de eliberare a vizelor etc.) care împiedică orice muncă jurnalistică în ţara lui Ceauşescu. Membrii de­legaţiei române s-au răzbunat blocând, ori de câte ori au putut, lucrările forumului şi lăsând să planeze ame­ninţarea unui refuz din partea lor de semnare a declaraţiei de închidere, care afirma "necesitatea aplicării tuturor clauzelor Actului Final de la Helsinki."

CONDIŢIILE DE MUNCĂ LA MOSCOVA
Una dintre problemele cel mai des abordate a fost acordarea rapidă a vizelor pentru jurnaliştii străini. Plictisiţi de promisiunile vagi şi fără nici un efect, un grup de jurnalişti, prin­tre care şi doi unguri, a cerut ca termenul de acordare a vizelor să fie redus la 24 de ore, cel mult. S-a concluzionat că vizele ar trebui acordate reprezentanţilor media "cât mai repede posibil."

Au fost dezbătute circa 60 de pro­puneri de acest tip. Liberul acces la informaţii şi protecţia surselor au fost dintre cele mai dezbătute. S-a mai pus problema standardului de viaţă special impus corespondenţilor de presă străini la Moscova, obligaţi să trăiască în ghetouri şi să folosească un personal care le este furnizat de un organism specializat, UPDK. Nu ar fi timpul ca aceştia să fie lăsaţi să-şi aleagă liber secretarele, cameramanii sau in­gi­nerii de sunet, cât şi locul unde îşi stabilesc domiciliul şi biroul de lucru?

O cerere firească, după cum se vede, dar greu de atins încă. Delegaţiile s-au angajat doar să "atragă atenţia" guvernelor asupra diferitelor probleme ridicate în timpul forumului. Aceasta a fost, încă de la început, limita exerciţiului.