x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la o vineri la alta

0
07 Dec 2009 - 00:00
Drumul către democraţie al statelor socialiste din Estul-European, cărora li s-a alăturat până şi Cehoslovacia "normalizată", este însoţit de un nesfârşit lanţ de greutăţi economice, din ce în ce mai apăsătoare, ameninţând nu numai reformele, ci şi însăşi stabilitatea lor statală. Exodul germanilor răsăriteni le este drama­tica dovadă. În aceste condiţii, Occidentul are nu numai datoria, ci şi interesul să ofere o substanţială mână de ajutor.

Statele Unite au votat ceva fonduri pentru Ungaria şi Polonia; Franţa şi Anglia au încheiat şi ele contracte într-un sens mai puţin afacerist, dar cea mai neaşteptată şi serioasă acţiune a intervenit tocmai în Japonia: un ajutor în alimente şi produse industriale în valoare de 150 de milioane de dolari pentru Polonia, aflându-se în studiu un ajutor echivalent pentru Ungaria, precum şi viitoare contracte "constructive". De­sigur, îi dă mâna Japoniei şi trebuie salutată generozitatea umană, dar oare - concomitent - nu trebuie vă­zut în această acţiune încă un pas pe drumul afirmării Imperiului Soa­re-Răsare ca fiind cel puţin a treia su­per-putere mon­dială, dacă nu chiar cel de-al treilea arbitru al Globului?

Printr-o manevră absolut caragialească - "să se mo­difice totul, fără să se schimbe nimic" - Ceauşescu a izbutit să creeze senzaţie săptămâna trecută. Opu­nându-se violent oricăror reforme liberale interne şi de doctrină, liderul român a cerut în acelaşi timp Uniu­nii Sovietice să renunţe la teritoriile pe care le-a obţinut în urma acordului Molotov-Riebentrop, ridicând în subtext pretenţii asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

 O inovaţie de proporţii a Bu­cu­reş­tiului. Numai că nu este vorba despre primul semn al unui dezgheţ. Încercând să-şi salveze dictatura perso­nală, Ceau­şescu a făcut din nou apel la diversiunea naţionalismului, dar manevra se autoanulează prin însuşi absurdul încercării de a obţine reformele numai acolo unde îi convine lui. Toată povestea ar fi pur şi simplu ridicolă sau jalnică dacă răspunsul Moscovei (... graniţele actuale sunt de nemodificat, demonstrând că numai ele pot garanta pacea şi stabilitatea) nu ar fi deplasat discuţia în domenii mai serioase.

Promptitudinea cu care s-a reacţionat demonstrează enervarea pe care o produce Ceauşescu Kremlinului. Neputând fi atacat direct în alte direcţii - neamestecul în treburile interne este sacrosant! - s-a folosit rapid primul pretext de altă natură pe care l-a oferit. Pe de altă parte, însă, în acest fel, Moscova şi-a dezvăluit adevărata poziţie: re­for­me, reforme, dar până la su­pre­ma­ţia sovie­tică! Ceea ce trebuie auzit nu atât de estoni, azeri, gru­zini şi alţi lituanieni, care au aflat că zadarnice sunt visurile lor de independenţă, cât de Occident. Fără iluzii! URSS rămâne tot "bastionul" şi, în fond, toate revoluţiile prin care trece acum Estul european nu sunt decât nişte re­voluţii cu voie de la Poliţie...

Cu stilul ei de car de asalt, Margaret Thatcher a izbutit să devină purtătorul de cuvânt al gravelor îngrijorări ale Europei Occidentale faţă de evoluţiile geopolitice actuale. În consecinţă, în preajma întâlnirii sale cu Gorbaciov, preşedintele Bush a găsit necesar s-o primească pe primul-ministru britanic şi s-o calmeze. Pe ea, dar de fapt pe toţi aliaţii vest-europeni, indiferent de nuanţa politică a actualilor conducători.

Şeful Administraţiei a afirmat că "alianţa atlantică nu poate fi pusă în discuţie", chiar dacă leaderul sovietic va propune anularea concomitentă a blocurilor militare. Ceea ce este bine, chiar şi pentru noi, dar Bush nu s-a re­ferit şi la răspunsul pe care l-ar da unei eventuale pro­pu­neri gorbacioviene privind o retragere a trupelor sovie­ti­ce şi americane staţionate în Europa. Ori, tocmai aici e buba cea mare: sunt mulţi politicieni, ba chiar şi ce­tă­ţeni simpli americani, care din motive strict econo­mice visează de mult o asemenea retragere, care ar pune Eu­ropa Occidentală (implicit şi pe noi) la dispoziţia Ar­matei Roşii, care, chiar între propriile-i graniţe sta­ţio­na­tă, tot în Europa se află! Astfel, întâlnirea Bush-Thatcher nu a rezolvat nimic, lăsând totul aşa cum era: la dispoziţia speranţelor, care se împlinesc sau nu.
Adevărul, decembrie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cer­cetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ie­rusalim.
Citeşte mai multe despre:   din presa internaţională

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de