Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Drumul către democraţie al statelor socialiste din Estul-European, cărora li s-a alăturat până şi Cehoslovacia "normalizată", este însoţit de un nesfârşit lanţ de greutăţi economice, din ce în ce mai apăsătoare, ameninţând nu numai reformele, ci şi însăşi stabilitatea lor statală. Exodul germanilor răsăriteni le este dramatica dovadă. În aceste condiţii, Occidentul are nu numai datoria, ci şi interesul să ofere o substanţială mână de ajutor.
Statele Unite au votat ceva fonduri pentru Ungaria şi Polonia; Franţa şi Anglia au încheiat şi ele contracte într-un sens mai puţin afacerist, dar cea mai neaşteptată şi serioasă acţiune a intervenit tocmai în Japonia: un ajutor în alimente şi produse industriale în valoare de 150 de milioane de dolari pentru Polonia, aflându-se în studiu un ajutor echivalent pentru Ungaria, precum şi viitoare contracte "constructive". Desigur, îi dă mâna Japoniei şi trebuie salutată generozitatea umană, dar oare - concomitent - nu trebuie văzut în această acţiune încă un pas pe drumul afirmării Imperiului Soare-Răsare ca fiind cel puţin a treia super-putere mondială, dacă nu chiar cel de-al treilea arbitru al Globului?
Printr-o manevră absolut caragialească - "să se modifice totul, fără să se schimbe nimic" - Ceauşescu a izbutit să creeze senzaţie săptămâna trecută. Opunându-se violent oricăror reforme liberale interne şi de doctrină, liderul român a cerut în acelaşi timp Uniunii Sovietice să renunţe la teritoriile pe care le-a obţinut în urma acordului Molotov-Riebentrop, ridicând în subtext pretenţii asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
O inovaţie de proporţii a Bucureştiului. Numai că nu este vorba despre primul semn al unui dezgheţ. Încercând să-şi salveze dictatura personală, Ceauşescu a făcut din nou apel la diversiunea naţionalismului, dar manevra se autoanulează prin însuşi absurdul încercării de a obţine reformele numai acolo unde îi convine lui. Toată povestea ar fi pur şi simplu ridicolă sau jalnică dacă răspunsul Moscovei (... graniţele actuale sunt de nemodificat, demonstrând că numai ele pot garanta pacea şi stabilitatea) nu ar fi deplasat discuţia în domenii mai serioase.
Promptitudinea cu care s-a reacţionat demonstrează enervarea pe care o produce Ceauşescu Kremlinului. Neputând fi atacat direct în alte direcţii - neamestecul în treburile interne este sacrosant! - s-a folosit rapid primul pretext de altă natură pe care l-a oferit. Pe de altă parte, însă, în acest fel, Moscova şi-a dezvăluit adevărata poziţie: reforme, reforme, dar până la supremaţia sovietică! Ceea ce trebuie auzit nu atât de estoni, azeri, gruzini şi alţi lituanieni, care au aflat că zadarnice sunt visurile lor de independenţă, cât de Occident. Fără iluzii! URSS rămâne tot "bastionul" şi, în fond, toate revoluţiile prin care trece acum Estul european nu sunt decât nişte revoluţii cu voie de la Poliţie...
Cu stilul ei de car de asalt, Margaret Thatcher a izbutit să devină purtătorul de cuvânt al gravelor îngrijorări ale Europei Occidentale faţă de evoluţiile geopolitice actuale. În consecinţă, în preajma întâlnirii sale cu Gorbaciov, preşedintele Bush a găsit necesar s-o primească pe primul-ministru britanic şi s-o calmeze. Pe ea, dar de fapt pe toţi aliaţii vest-europeni, indiferent de nuanţa politică a actualilor conducători.
Şeful Administraţiei a afirmat că "alianţa atlantică nu poate fi pusă în discuţie", chiar dacă leaderul sovietic va propune anularea concomitentă a blocurilor militare. Ceea ce este bine, chiar şi pentru noi, dar Bush nu s-a referit şi la răspunsul pe care l-ar da unei eventuale propuneri gorbacioviene privind o retragere a trupelor sovietice şi americane staţionate în Europa. Ori, tocmai aici e buba cea mare: sunt mulţi politicieni, ba chiar şi cetăţeni simpli americani, care din motive strict economice visează de mult o asemenea retragere, care ar pune Europa Occidentală (implicit şi pe noi) la dispoziţia Armatei Roşii, care, chiar între propriile-i graniţe staţionată, tot în Europa se află! Astfel, întâlnirea Bush-Thatcher nu a rezolvat nimic, lăsând totul aşa cum era: la dispoziţia speranţelor, care se împlinesc sau nu.
Adevărul, decembrie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Citește pe Antena3.ro
