Dezarmarea în blocul ţărilor comuniste

Ca peste tot în lume, şi în Uniunea Sovietică pulsul vieţii publice, starea de spirit a opiniei publice şi climatul politic în general se reflectă în coloanele ziarelor. Chiar în aceste zile de perestroică şi glanost, presa din URSS exprimă numai ve­de­rile oficiale.

În ultimul timp, mass-media din Moscova a dezbătut pe larg discursul lui Gorbaciov rostit la ONU, prin care a anunţat re­du­cerea unilaterală a forţelor armate. Spre deosebire de interpretările ziarelor ruseşti, comentatorii din Occident sunt ceva mai rezervaţi. Ei consideră că este vorba de o simplă măsură de economie bugetară, care se explică prin faptul că "Cine are prea mult are de unde să dea" şi că, în aceste împrejurări grele pentru economia sovietică, guvernul din Moscova a ajuns la convingerea că este un lux inutil să întreţină efective militare fără o necesitate practică. Gorbaciov este atât de convins că  a fascinat lumea liberă, încât nu mai este cazul să întreţină o armată prea mare cu cheltuieli epuizante.

Preşedintele Germaniei răsă­ritene nu este de acord cu politica "deviaţionistă" a omonimului său sovietic şi, pentru a-şi demonstra independenţa faţă de marele său aliat, a început să aplice măsuri antiruseşti: a suspendat apariţia în Berlin a revistei Sputnic şi a refuzat o serie de filme ale cinematografiei sovietice. În schimb, spre surprinderea generală, s-a raliat la iniţiativa de dezarmare a lui Gorbaciov, care, pe cât se pare, a ridicat prestigiul preşedintelui Uniunii Sovietice. Într-un discurs rostit săptămâna trecută, preşedintele est-german, Honecker, a anunţat că va reduce cu 10.000 de oameni armata RDG, cu 600 numărul blindatelor şi cu 50 avioanele de luptă, ceea ce  va totaliza o reducere a bugetului militar cu 10%.

Gestul preşedintelui est-german n-a produs însă efectul scontat, din cauză că cifrele anunţate de el nu corespund unei realităţi controlate. Datele sunt trucate după clasicul sistem comunist de a spune adevărul numai pe jumătate. Cei 10.000 de oameni pe care îşi propune să-i scoată de sub arme nu reprezintă 10% din efectivul de 172.000 de oameni menţinuţi sub drapel plus cadrele paramilitare. Constatarea, ca să nu-i spunem demascare, a fost făcută de Institutul internaţional de studii strategice. Scoaterea din serviciu a 600 de tancuri reprezintă abia o cincime din totalul de 3.000; cele 50 de avioane militare la care vrea să renunţe reprezintă numai o şeptime din cele 350 de aparate  de luptă aeriană aflate în serviciul armatei sale. Ceea ce l-a determinat pe Honecker să intre în concurenţă cu rivalul său în chestiunea de­zar­mării trebuie să fie sau interesul de a diminua prestigiul acestuia, sau câştigarea favorurilor capitalului străin. Indiferent de motive, fapt este că dezarmarea propusă de blocul est-european stă încă sub semnul unor condiţii îndoielnice.

Reduceri în domeniul militar au fost anunţate de Polonia şi Ungaria, nu şi de Bulgaria şi Ceholsovacia. În ce priveşte România, ea nu s-a simţit obligată să participe la această nouă ofensivă a dezarmării, deoarece încă de anul trecut a anunţat o reducere a bugetului militar cu 5%, înaintea celorlalte ţări comuniste. În Occident, nimeni nu s-a arătat prea entuziasmat faţă de reducerile minore anunţate de comuniştii care, chiar dacă ar fi autentice, nu stabilesc forţele celor două blocuri. Faptul a fost subliniat de Manfred Woerner, secretarul general al pactului NATO, care într-un interviu acordat presei sovietice a pus lucrurile la punct declarând: Forţele noastre – e vorba de forţele NATO – sunt inferioare celor ale Pactului de la Varşovia. De aceea, dacă vrem să contăm pe securitatea noastră, este imposibil să procedăm la reduceri unilaterale în domeniul armamentului. Nu mă îndoiesc de bunele voastre intenţii, dar ceea ce mă nelinişteşte este potenţialul vostru superior, forţa efectivă a trupelor voastre, pe lângă faptul că Pactul de la Varşovia se  bucură şi de oarecare avantaje strategice naturale.

Gesturile de bunăvoinţă nu lip­sesc, dar nu se poate pune bază pe ele atât timp cât se nu ştie cât sunt de sincere sau sunt destinate propagandei. Nu e deloc întâmplător că Germania răsăriteană a anunţat re­ducerea efectivelor militare exact în zilele când Germania federală a trebuit să anunţe că, din motive de­mo­gra­fice – mare deficit de naşteri –, trebuie să reducă recrutările de soldaţi şi să prelungească stagiul serviciului militar obligatoriu de la 15 la 18 luni. Într-o oarecare măsură, nici intenţiile Uniu­nii Sovietice în materie de dezarmare nu pot fi acceptate fără un minimum de suspiciuni. Astfel, s-a dovedit ine­xactă afirmaţia lui Viktor Karpov, ministrul adjunct de Externe, care afirmase că rachetele cu bătaie scurtă în serviciul ruşilor sunt numai câteva zeci, când în realitate numărul lor se ridică la 1.365.

După părerea oamenilor politici de la Washington, o dezarmare reală nu poate începe decât de la un nivel de egalitate. În echipa preşedintelui Bush se găsesc politicieni care nu-şi ascund neîncrederea în perestroica, de la care se aşteptau mai mult. Pe americani îi îngrijorează nu numai lipsa de sinceritate din partea blocului comunist în problema dezar­mării, dar şi faptul că acest bloc îşi păstrează vechile alianţe cu ţări extremiste, care au constituit întotdeauna un motiv de discordie cu Statele Unite. De aceea, impresia exprimată de consilieri ai lui Bush că Războiul Rece încă nu s-a terminat nu trebuie luată prea uşor.
S. Schafferman - Viaţa noastră (Israel), februarie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim