Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Brian Beedham scria în The Economist (US) din 12 august 1989 despre situaţia imperturbabilă a României în comparaţie cu evoluţia spre democraţie a ţărilor din jur. "Dacă ar exista un model prestabilit după care se desfăşoară recentele evenimente din Europa de Est, România s-ar situa în afara lui. Nimic din ceea ce se petrece în România nu este influenţat de ceea ce se întâmplă regiune; şi din fericire, nici vice-versa.
România combină absurdul de la vârf - cultul conducătorului, politica gesturilor măreţe - cu sumbra resemnare de la bază: o opinie publică care în ultimii 12 ani a făcut să se audă numai două proteste, în valea Jiului şi în Braşov. Principala preocupare a partidului comunist pare a fi succesiunea Elenei Ceauşescu la conducerea ţării, deţinută în prezent de soţul său, Nicolae Ceauşescu, în vârstă de 71 de ani.
La 39 de ani de la moartea lui George Orwell, se pare că cei doi soţi au convingerea sinceră că viaţa a 23 de milioane de oameni poate fi "sistematizată", concentrând mai mult de jumătate din populaţia rurală a României din 13.000 de sate, în 558 de centre agro-industriale şi 2.200 de centre comunale.
Asemănarea cea mai apropiată este cea de şahul Iranului. Un alt paradox. Pentru şahul României viitorul arată suficient de bine. în timp ce economiile ţărilor vecine sunt în declin, cea din ţara sa merge pe o pantă ascendentă.
Aceasta pentru că în luna aprilie, preşedintele Ceauşescu a anunţat că România şi-a achitat întreaga datorie externă, caz unic între ţările care au făcut împrumuturi serioase în anii '70. Dar a fost vorba şi de o mică minciună, aproximativ 1 miliard de dolari, din totalul de 10, rămânând să fie plătiţi. Totuşi, o ţară fără de direcţie a reuşit să fie ghidată spre durerosul ţel, anunţat acum şapte ani, de către un lider care este frecvent descris ca fiind imprevizibil. Ceauşescu este un om extrem de încăpăţânat, indiferent de context, el aruncându-se cu capul înainte pentru a-şi îndeplini obiectivele stabilite.
Datoria fiind plătită, Ceauşescu ar trebui să aibă acum pentru cheltuieli un surplus anual de două miliarde de dolari, jumătate din echivalentul importurilor României din ultimii ani. Ar fi minunat să putem crede că în sfârşit românii obişnuiţi vor fi răsplătiţi pentru lipsurile îndurate în numele exporturilor masive. Pentru a achita datoria, Ceauşescu a vândut în străinătate aproape tot ce se putea vinde. Populaţia din România are acum cea mai strictă schemă de raţionalizare a hranei din Europa de Est, descurcându-se cu doar câteva ore de electricitate pe zi şi înregistrând cea mai mare rată de mortalitate infantilă de pe continent. Oamenii au nevoie de o relaxare a regimului, dar probabil că nu o vor căpăta.
Cunoscându-l pe Ceauşescu, acesta va cheltui banii pe cele două mari obiective pe care le-a fixat acum 20 de ani - planul stalinist de expansiune industrială (în urma căruia România să devină o "ţară avansată până în anul 2000") şi planul de "sistematizare". Mare păcat, pentru că banii cheltuiţi aici vor fi bani irosiţi.
În industrie, gusturile lui Ceauşescu se învârt în zona proiectelor megalomanice care nu mai sunt la modă din anii '70 şi de pe urma cărora nu prea va avea ce profit să scoată. Iar programul de sistematizare ar putea chiar să facă economia României şi mai puţin performantă decât este în prezent.
Acolo unde se demolează satele, terenul va fi cultivabil. Dar va costa mai mult ca forţa de muncă să fie adusă la aceste terenuri, deoarece populaţia care locuia în micile localităţi răspândinte pe zone, va fi acum concentrată în câteva oraşe mari: Ceauşescu se va confrunta cu mari cheltuieli ori pentru transport şi infrastructură, ori pentru automatizarea agriculturii care să înlocuiască munca manuală. Primul efect va fi scăderea producţiei de alimente, pentru că ţăranii trimişi să locuiască în blocurile de patru etaje din centrele agro-industriale nu vor mai fi motivaţi să trudească pe terenurile din jurul fostelor lor gospodării.
Este trist faptul că Ceauşescu încă poate să îşi permită să ignore ineficienţa şi duritatea politicilor sale. Aproape 30 de membrii ai familiei prezidenţiale se află în funcţii înalte, Elena şi fiul lor, Nicu, fiind membri ai "biroului permanent", format din şapte persoane. Poate cu excepţia RDG-ului, Securitatea din România are cei mai versaţi agenţi din Europa de Est. Cel mai important semn de disidenţă, pe care Securitatea l-a lăsat să iasă la suprafaţă este scrisoarea trimisă lui Ceauşescu de către şase foşti demnitari comunişti, în care aceştia fac apel la mai multă dezbatere în cadrul partidului. Cei şase se află acum sub arest la domiciliu, în situaţia lor fiind şi alte 200 de persoane. Ţara pare a fi sub control. în comparaţie, Cehoslovacia cu a sa Carta 77 şi Germania de Est cu vocalii săi pastori protestanţi par a fi în pragul anarhiei. Ceauşescu va rămâne la putere până la sfârşitul vieţii (iar sănătatea sa este solidă). în cazul morţii sale, probabil că soţia sa Elena va prelua puterea, asta dacă nu va interveni o coaliţie între membrii partidului, armată şi securitate care să o oprească. Dacă asta se întâmplă, coaliţia va fi la fel de revoluţionară şi liberală ca regimul Brejnev din Rusia. Dacă Hannah Arendt ar trăi acum în România, ar spune că ea ne-a avertizat. "
Agerpres
Citește pe Antena3.ro
