"Interesul Europei pentru România este permanent şi benevol"

Publicăm interviul luat de cores­pondentul postului de radio Vocea Americii, Radu Portocală, lui Yannis Tzounis, diplomat de carieră, fost ambasador al Greciei la Moscova, Ankara şi Washington, director în Ministerul Afacerilor Externe grec şi, din 1984, deputat european.

- Aţi urmărit acţiunile întreprinse de CEE faţă de situaţia din România şi încălcările drepturilor omului de acolo. Ce ne puteţi spune despre aceste acţiuni?
Yannis Tzounis: Drepturile omului fiind un principiu de bază al Comunităţii europene, ea este profund emoţionată de încălcarea lor în România. Fără respectul acestor drepturi şi fără cel al democraţiei, Comunitatea europeană nu ar exista, de unde sensibilitatea specială faţă de dispreţuirea acestor valori, oriunde s-ar petrece. În România, ea ne afectează mai mult pentru că este o ţară europeană, cu un trecut foarte strâns legat de ţările ce formează astăzi Comunitatea europeană, cu care este înrudită spiritual, ca civilizaţie şi patrimoniu cultural.
În plus, Parlamentul European e compus din reprezentanţi care se simt etnic direct implicaţi şi şocaţi de tratamentul la care sunt supuse anumite minorităţi. Deputaţii europeni văd în proiectul de sistematizare a satelor din România un proiect politic menit să încalce drepturile mino­rităţilor şi să impună tuturor controlul politic prin concentrarea populaţiei în centre agroindustiale.


- Cum se concretizează acest mod de gândire al Parlamentului European faţă de România?
- Prin anumite iniţiative ale deputaţilor sau grupurilor de deputaţi, care supun anumite documente, proiecte de rezoluţii ce sunt ulterior discutate în Parlament şi aprobate. O rezoluţie de felul acesta a fost, de exemplu, adoptată în luna martie 1989, privind "sistematizarea" satelor, cu 77 de voturi pentru, 20 contra şi 23 de abţineri. Această rezoluţie cerea Consiliului de Miniştri al Comunităţii să folosească negocierile economice în curs cu România ca un mijloc de presiune. Ei bine, la 25 aprilie, Comunitatea europeană a decis întreruperea negocierilor, până ce Bucureştiul nu-şi va revizui politica faţă de minorităţi şi faţă de drepturile omului.


- Ce semnificaţie poate avea întreruperea negocierilor?
- România, ca orice ţară, depinde de comerţul exterior, pentru a-şi reînnoi echipamentul industrial - lucru pe care nu-l poate rezolva numai în URSS sau Germania de Est. Are nevoie de tehnologie nouă, avansată, care nu poate veni decât din Occident. Ea are nevoie de devize pentru a plăti această teh­nologie necesară econo­miei, ori fără acorduri comerciale e mai greu să-ţi îndeplineşti ţelurile economice.


- La 18 iunie vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. Credeţi că noii deputaţi vor păstra aceeaşi atitudine?
- Sunt sigur că vor continua această politică pentru că, aşa cum am spus deja, chestiunea drepturilor omului şi cea a democraţiei sunt cele două coloane pe care se bazează în momentul de faţă Comunitatea europeană. Ea nu este numai o comunitate comercială, nu e doar o zonă liberă de circulaţie a persoanelor, capitalurilor şi bunurilor aparţinând statelor membre; ea este o comunitate de cultură, o comunitate de civilizaţie, care urmăreşte o integrare politică a sta­telor membre. Prin urmare, toate principiile politice trebuie să se integreze în acest mare experiment al se­colului al XX-lea - integrarea Europei. Fără drepturile omului, fără principiile democratice nu se poate face Europa! Iar din moment ce Europa este atât de sensibilă la drepturile omului în interiorul Comunităţii, este normal să manifeste aceeaşi sensibi­litate şi în afara hotarelor ei politice. Să iau un exemplu: Convenţia de la Lome, convenţie comercială ce leagă Comunitatea europeană de 12 state din Africa, Marea Caraibelor şi Ocea­nul Pacific. Ei bine, în preambulul acestui tratat se vorbeşte de drepturile omului. Aşa fiind, Botswana nu poate avea aceeaşi concepţie asupra drepturilor omului ca România şi nu putem fi mai aspri faţă de Botswana decât suntem faţă de România!...


- Aţi vorbit despre construirea Europei; se vorbeşte mult despre "cealaltă Europă", de Europa de aici şi de Europa de dincolo. Vă referiţi la o Europă integrală, cum spunea De Gaulle, "de la Atlantic la Ural"?
- Natural, în tratatele care au format Comunitatea europeană se vorbeşte de Europa integrală. Adică, orice ţară care acceptă principiile de bază ale Comunităţii este admisibilă, în principiu, în sânul familiei europene. Prin urmare, şi Ungaria, şi Polonia, şi România, şi alte ţări ar putea fi, eventual, acceptate, fiindcă Europa formează un tot cultural. Acesta e principiul, dar există realităţile: trebuie ca şi economiile, şi regimurile politice să fie compatibile, pentru ca o ţară să fie admisă ca membră a Comunităţii europene. Oricum, nu putem vorbi de o Europă integrală înainte de 1993, până când se va face unirea politică a Comunităţii existente. Înainte de această dată nu putem accepta un alt stat. Avem, de pildă, o cerere a Turciei. E foarte problematic dacă o vom putea accepta - dat fiind regimul ei politic şi diferenţa culturală cu restul ţărilor europene. Dar în principiu, şi dacă rămânem la principiu nu există nici un obstacol: de câte ori se pune problema, în discuţiile noastre, noi spunem mereu că suntem pentru o Europă integrală, incluzând toate ţările europene aparţinând familiei noastre.


- ... cu condiţia unei revizuiri a sistemelor politice şi a unei puneri la zi a sistemelor economice.
- Natural. Dar acestea sunt condiţii pragmatice. Pentru că eu nu văd cum ar putea, de pildă, o ţară cu un regim totalitar, cum sunt actualmente regimurile comuniste, să se "căsăto­rească" cu regimurile democratice din Europa Occidentală. Cum s-ar putea combina un regim economic, şi el totalitar, şi el planificat, cu economiile libere, de piaţă. Sunt dificultăţi obiective, nu subiective. Ele trebuie depăşite pentru a se putea ajunge la o colaborare armonioasă, într-un cadru politic unic.
Cât despre România, interesul pe care i-l poartă Europa va continua; este un interes permanent şi benevol.
Lupta nr. 122/1989
Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer