x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mii de români abia aşteaptă să treacă în Ungaria

0
15 Iun 2009 - 00:00

La Jocurile Olimpice din Los Angeles în 1984, un oficial atârna medalia de argint la gâtul Rosariei Oros. Cinci ani mai târziu, tânăra româncă de 26 de ani petrecea o noapte de mai ploioasă şi terifiantă, alergând şi împotmolindu-se spre frontiera Ungariei.



"Vreau să fac sport", a spus Oros, formal încă membră a echipei de scrimă a României, în timpul procedurii pentru refugiaţi, la un centru din acest oraş, aflat la 12 mile de graniţă. "Dar din ianua­rie, nu mă lasă să mai ies din România. Nu au încredere în mine."

Oros este unul dintre cei peste 30.000 de români care au trecut în Un­garia din februarie 1988, când gu­vernul maghiar a anunţat că va asigura azil cetăţenilor vecinului său comunist. La început, un număr uriaş dintre refugiaţi erau etnici maghiari, în număr de 2,5 milioane în România. Ei căutau un refugiu în faţa dis­cri­minării provocate de politicile naţio­na­liste ale României şi izbăvirea de greu­tăţile economice. În săptămânile tre­cute, numărul etnicilor români re­fugiaţi a crescut cu 30%. Pe la mijlocul lui mai, un număr de 30 de români, atât români cât şi etnici maghiari, au trecut graniţa în fiecare zi.

"Totul se prăbuşeşte"... a spus poetul refugiat, în vârstă de 32 de ani, Petru Romoşan, despre pa­tria sa natală. Programele lui Ceauşescu - care in­clud şi demolarea a 7.000 de sate româneşti şi re­locarea locuitorilor în conglomerate sterile de ci­ment, sunt făcute pentru a plăti prin sacrificii da­toria externă şi cheltuielile de milioane pentru o  arhitectură monumentală după bunul lui plac.


COZI LUNGI
"Oamenii se aşază la cozi la ora 2 noaptea pentru a cumpăra pui... noi primim doar ceea ce rămâne - picioarele şi aripile", a spus Cătălin, un etnic maghiar de 18 ani, în primele sale ore de la fuga sa peste graniţă. "Este ca în Bronx, nu-i aşa?... unde statul fură de la oameni şi oamenii fură de la stat."

Românii care trăiesc în apropierea graniţei şi care îi pot mitui pe oficialii locali pentru a obţine documente de călătorie temporare refuză pur şi simplu să se mai întoarcă acasă. Îşi părăsesc familia şi prietenii. Mulţi renunţă la economiile de o viaţă. Refugiaţii, chiar şi cei care riscă o călătorie peste graniţă, reprezintă un eşantion reprezentativ pentru societatea românească - agricultori, tehnicieni, şoferi de camion, academicieni, studenţi, oameni de ştiinţă, vedete sportive şi poeţi.

În timp ce Rosaria şi fratele ei Gheorghe bâjbăiau de-a lungul graniţei în noaptea rece de 8 mai, încă 23 de oameni, printre care adolescenţi, cupluri de vârstă medie, bunici şi mame cu bebeluşi în spinare, se îndreptau în aceeaşi direcţie. Este o călătorie periculoasă, greoaie. Majoritatea celor care o întreprind petrec de la opt ore până la trei zile alergând de la un copac la altul prin pădurile golaşe de la graniţa de nord, cu urechile ciulite ca să audă lătratul câinilor grănicerilor români care au ordin să tragă şi să omoare.

Odată ieşiţi din păduri, ei se târăsc prin lanuri şi traversează anevoie râuri cu albii adânci cu rucsaci în spinare cu un rând de haine şi câteva obiecte personale. Frontiera de 279 de mile se ră­suceşte şi coteşte brusc şi mulţi se rătăcesc. False garduri şi borne înlesnesc capturarea lor pentru că îi înşeală pe mulţi care cred că deja se află pe pământ maghiar. Odată găsită adevărata frontieră, mulţi sunt opriţi de o nouă barieră: un gard de aproximativ 4 metri şi jumătate. Este primul gard proiectat să restricţioneze trecerea şi construit vreodată de vreun stat din blocul estic.  

Mulţii au reuşit scape trecând pe sub gard sau ocolindu-l. Cei care nu au reuşit au fost bătuţi şi torturaţi de grănicerii români, care i-au prins, potrivit unui ţăran român. Pentru Ungaria, afluxul de refugiaţi a devenit o povară tot mai mare pe care ar vrea să o împartă cu alte naţiuni.

Laszlo Peter, un oficial al Partidului Comunist a spus: "Vrem să îi trimitem în sate mici unde există case goale şi îşi pot găsi un loc de muncă. La Budapesta nu îi putem ajuta".

În jur de 6.000 de refugiaţi trăiesc în capitală. Uneori dorm claie peste grămadă, câte 15 într-o cameră închiriată. Recent, unii dintre ei au fost văzuţi dormind în gări. La început, mai multe ţări vestice au asigurat azil pentru refugiaţi. Totuşi, Suedia a încetat să-i mai primească din mai 1988 iar Austria şi Danemarca i-au urmat exemplul la sfârşitul anului trecut. Doar 800 din 30.000 au părăsit Ungaria.

Anul trecut, Ungaria a trimis cu forţa înapoi peste graniţă 1.600 de refugiaţi, potrivit agenţiei oficiale de presă MTI. Zoltan Gal, secretar de stat la Ministerul de Interne a spus că Ungaria a renunţat la această practică în noiembrie trecut după ce a devenit clar că cei care "foloseau Ungaria drept rampă de lansare către Vest, erau pedepsiţi". Doar un procent sau două, dintre refugiaţi sunt întorşi, a spus el, adăugând că "îi întoarcem din drum doar dacă bănuim că cineva i-a trimis (ca spioni) sau dacă bănuim că el sau ea sunt infractori de drept comun".
Totuşi, grupările pentru drepturile omului suspectează că grănicerii de la frontiera maghiară continuă să îi întoarcă pe refugiaţi.

Mircea Băjan, preşedintele grupului pentru reformă politică şi drepturile omului, România Liberă, a spus că la 21 aprilie, un grănicer de la un post de examinare a refugiaţilor din Ungaria, a trimis înapoi trei fraţi ce reuşiseră să fugă împreună cu tatăl şi sora lor. Ulterior, grănicerii români i-au bătut şi i-au torturat pe cei trei, a povestit el.

Aproximativ 50% dintre refugiaţi vor să părăsească ulterior Ungaria. Dar dacă îşi exprimă această intenţie în faţa oficialilor maghiari îşi pun în pericol şansa de a obţine azil, potrivit unor surse.

Gal afirmă că Ungaria a început de curând să le ceară refugiaţilor să semneze o declaraţie, la punctul de la graniţă, în care promit că nu vor încerca să treacă ilegal în Austria.     
După spusele lui Băjan, întrebarea esenţială pentru refugiaţi a devenit: "Atunci, unde putem merge?".
Andrea Perice - The San Francisco Chronicle
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
Citeşte mai multe despre:   romani ,   Ungaria,   refugiati,   din presa internaţională,   refugia

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de