Nebuniile unui tiran

El País publica la 15 august 1989 scrisoarea lui Cicerone Cernegură, corespondent Radio Europa Liberă la Roma.

"Vă rog să nu luaţi aceste rânduri ca pe o încă o scrisoare venită la redacţia dumneavoastră, ci ca pe un autentic protest, exprimat nu numai de mine (un refugiat român în Italia), ci de toţi românii aflaţi sau nu în exil. De curând, în articole cu titluri precum "Ceauşescu cumpără rachete pentru a le îndrepta împotriva Ungariei", presa din toată lumea a dezbătut ultima nebunie a tiranului care se află la conducerea poporului meu.

Ceea ce scandalizează este faptul că rachetele în discuţie, Condor 2, sunt furnizate Bucureştiului de Argentina, ţară care deşi se confruntă cu mari probleme economice, nu poate justifica în nici un fel comerţul cu arme cu o ţară care respinge total perestroika lui Gorbaciov. Lucrul cel mai scandalos şi care trebuie subliniat este că Argentina încearcă să iasă din criză sprijinindu-se pe asistenţa economică oferită de Comunităţii Europene, folosind aceste generoase ajutoare inclusiv pentru a fabrica rachete şi a le vinde cuiva din alt colţ al lumii, care le va folosi în scopuri necurate. Şi asta, evident, pentru bani, pentru bani şi atât.   

Astfel, potrivit ultimelor veşti, Ar­gentina nu produce rachetele Condor fo­losind doar ajutoarele economice din partea Comunităţii Economice Eu­­ropene (CEE), ci şi colaborând cu di­verse companii din Italia, Egipt şi Irak.

Problema ar trebui pusă şi în interiorul CEE, unde Spania, membru recent al comunităţii, la nivel decla­rativ, critică Bucureştiul pentru grave­le sale violări ale drepturilor omului şi pentru persecutarea minorităţilor etnice, la nivelul faptelor însă luând decizia să-i vândă lui Ceauşescu tehnologie nucleară."
AZIL POLITIC ÎN SPANIA PENTRU FOTBALIŞTI
Tot El País de la 15 august 1989 scria despre doi fotbalişti români care, aflaţi cu echipa la Madrid au folosit prilejul pentru a cere azil politic în Spania.

"Doi jucători români de fotbal, Marcel Sabou şi Gheorghe Viscreanu, care au participat săptămâna trecută la trofeul Villa de Madrid organizat de Atlético Madrid, au cerut sâmbătă seară azil politic în Spania. Amândoi mai ceruseră azilul în RFG, când echipa lor se afla în escală la Frankfurt, la drumul de întoarcere în România, dar au fost trimişi înapoi în Spania din cauza unor probleme cu vizele. Poliţia spaniolă le-a acordat permise provizorii de refugiaţi, valabile pe trei luni, cu posibilitatea ca perioada să fie prelungită.

Surse de la Crucea Roşie, care le ofe­ră celor doi cazare, asistenţă şi 31.600 de pesetas lunar, spun că eforturile îndreptate spre rezolvarea situaţiei sportivilor au fost accelerate, "fiind vorba despre persoane publice".
FUGA DIN ROMÂNIA CONTINUĂ
Şi La Repubblica de la 15 august 1989 relata despre numeroşii sportivi români care făceau tot posibilul să părăsească România.

"Estul se deschide către sportul mon­dial, venirea lui Gorbaciov îi aduce pe jucătorii de fotbal în Occident, hocheiştii ruşi joacă în America. Dar a mai rămas o ţară din care spor­tivii vor să plece, în ciuda privilegiilor pe care le au. România rămâne o in­su­lă chiar şi în sport: în contradicţie cu principiile perestroikăi, există un anu­mit fel de a vedea fotbalul. Câşti­guri limitate, controale stricte. Dar, cu toate acestea, aici se află probabil cea mai bună echipă naţională a Europei şi cele mai puternice echipe de club. Cu câteva luni în urmă România a pierdut doi jucători importanţi: Marcel Sabou şi Gheorghe Viscreanu au cerut azil politic în Spania. O situaţie care devine din ce în ce mai neplăcută pentru conducătorii de la Bucureşti. Mai ales că echipele româneşti ac­cep­tă cu plăcere turneele în Occident, adu­cătoare de valută forte.

Până la campionatul mondial din 1990 românii vor mai avea de înfruntat probleme neprevăzute. Marcel Sabou şi Gheorghe Viscreanu au păsit Dinamo Bucureşti în timpul tur­ne­u­lui de la Madrid. Au luat un taxi de la hotel la Aeroportul Barajas, de unde au zburat la Frankfurt. Dar auto­ri­tă­ţile germane nu i-au primit, obligându-i să se întoarcă imediat în Spania. Cei doi jucători s-au prezentat la Po­li­ţia din Madrid care a transmis cererea biroului de imigrare. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a anunţat că Sabou şi Viscreanu au primit bani şi locuinţă temporară de la Crucea Roşie şi li s-a permis să ră­mâ­nă în Spania timp de trei săp­tă­mâni, până când va fi evaluată cerea lor de azil politic. Este o nouă lovitură pentru fotbalul românesc, şi nu nu­mai una de imagine. Marcel Sabou, 24 de ani, era una dintre piesele fundamentale ale echipei Dinamo-Bu­cu­reşti, cea de-a doua echipă a ţării. Cu origini fotbalistice mai şterse, Gheor­ghe Viscreanu, 28 de ani, apărător în echipa antrenată de Mircea Lucescu, ex-căpitan al naţionalei şi mare prie­ten al Italiei - cu un post rezervat la anul pe banca echipei din Pisa (cine ştie ce se va întâmpla până la urmă, după toate aceste fugi?).

În criză economică, departe de noul curs imprimat în Est de Gorbaciov, România nu este o oază de fericire pentru campionii sportivi. Cu ceva timp în urmă, Lucescu explica: "Totul este organizat în aşa fel, încât sportivii să se poată concentra asupra pre­gă­ti­rii lor şi să nu se confrunte cu proble­me materiale. Nici o problemă în ceea ce priveşte mâncarea, iar dacă îşi do­resc o maşina, o pot avea într-o lună, în timp ce alte persoane sunt nevoite să aştepte un an sau doi".  Mai nou, aceste privilegii nu mai sunt suficiente, având în vedere că fuga în Oc­ci­dent a devenit un lucru obişnuit. Anul trecut a plecat Belodedici, acest Franco Baresi al României. Tânăr şi do­­ritor de libertate a plecat în Iu­gos­lavia. Dar în cazul lui a fost vorba şi de im­plicaţii legate de originea sa, Be­lo­de­dici se simte mai degrabă slav de­cât român: fuga sa este şi o întoar­ce­re la origini. Presiunile autorităţilor ro­­m­â­ne au fost zadarnice, Belode­dici a spus adio naţionalei României şi aş­­teap­tă la Belgrad să se poată în­toarce din nou pe teren. Şi alţii, mai pu­ţin cunoscuţi, au ales în ultimul timp să nu se mai întoarcă: Boloiu, care avea 22 de ani în 1987, a profitat de partida din Cupa Veronei pentru a abandona Sportul (şi cu el au plecat şi doi sus­ţi­nători ai echipei), Vasile, de 20 de ani, care în iunie anul acesta a spus la re­vedere colegilor de la Dinamo-Bu­cureşti cu ocazia turneului de ti­ne­ret de la Dossena şi a plecat în RFG...  

Chiar şi susţinătorii echipelor ro­mâ­neşti profită (deşi în cazul lor lu­crurile stau altfel: nu sunt sportivi şi nu beneficiază de privilegii). În 1986 la Sevilla, după ce Steaua a câştigat Cupa Campionilor învingând Bar­ce­lo­na, 16 dintre ei au fugit. Pe vremuri fo­t­baliştii români erau fericiţi să poată să joace în străinătate: primeau o diurnă de 3 dolari pe zi şi prime de joc în valuta locală. Puteau chiar să facă un pic de contrabandă: în 1983 Ior­gu­lescu a plecat la Paris cu 10 kilograme de caviar şi s-a întors la Bu­cureşti cu îmbrăcăminte pentru în­trea­ga familie. Acum, aceste avantaje nu mai sunt suficiente, mulţi aleg în final să fu­gă din ţară. Un semnal de alar­­mă pentru cei care au în grijă spor­tul ro­mânesc."