Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jacob Alain scria în cotidianul Le Monde, din 10 noiembrie 1989, despre manifestaţiile proreformă care aveau loc la Berlin, Dresda şi Leipzig pe fondul neîncrederii în viitorul comunismului. RDG părea că se angajase într-o cursă contracronometru în direcţia schimbării.
"În urmă cu doar câteva săptămâni RDG-ul era codaşul clasei în materie de perestroika. Chiar dacă era totuşi în faţa României domnului Ceauşescu - ceea ce nu e neapărat un titlu de glorie - se simţea mai puţină mişcare decât în Cehoslovacia, şi regimul îşi manifesta deschis îngrijorările cu privire la schimbările din Polonia şi Ungaria. Pe acest fond al schimbărilor, RDG-ul este pe cale să bată azi toate recordurile de viteză, angajat într-o cursă a reformelor care, pe zi ce trece, face să pară desuet ceea ce cu o seară în urmă era văzut ca o concesie majoră acordată contestatarilor. Proiecte de lege considerate liberale sunt abandonate a doua zi după publicare. Într-o bună zi, guvernul se retrage pentru a face loc unor reformatori. Apoi, după doar 24 de ore, conducerea partidului comunist îşi dă demisia şi îşi asumă întreaga "responsabilitate".
Mai mult decât în Polonia şi Ungaria, presiunea cea mai mare pentru înlocuirea oamenilor şi mai ales a instituţiilor vine din partea societăţii. Perestroika lui Gorbaciov a fost şi mai este încă criticată pentru că ar fi o revoluţie "impusă de la nivel înalt", chiar dacă am văzut un electorat sovietic care pur şi simplu s-a năpustit pe calea democratizării care le-a fost deschisă. În Germania de Est se întâmplă invers, cetăţenii sunt aceia care pur şi simplu au forţat nişte uşi pe care puterea nu avea nici cea mai mică intenţie să le întredeschidă măcar.
CĂILE TRANZIŢIEI
Este o situaţie cu totul şi cu totul originală într-o Europă în care se pun două întrebări esenţiale. Prima este dacă vreo autoritate politică va putea sau nu să preia într-un scurt timp iniţiativa sau dacă va putea măcar să preia controlul asupra evenimentelor. Este destul de neclar, ţinând cont de revendicările sutelor de mii de manifestanţi care defilează la Berlin, Leipzig sau Dresda, de neîncrederea cu care este privit azi partidul comunist în ansamblul său, de riscul ca totul să se sfârşească cu un vid politic care nu va putea fi umplut de cei câţiva reformatori cunoscuţi ai regimului. Oare este posibil ca o opoziţie dispersată care nu are decât câteva săptămâni de existenţă sa fie capabilă să preia frâiele?
Cealaltă întrebare vine în mod firesc din poziţia pe care RDG-ul o ocupă în Europa. Mai întâi, deoarece "cortina de fier" sau ce a mai rămas din ea, desparte în mod artificial naţiunea germană, fapt ce nu îi permite cancelarului Kohl să afişeze o atitudine prudentă de "neingerinţă" ci îl obligă, nici mai mult nici mai puţin, să le ceară conducătorilor est-germani să renunţe la monopolul puterii. În caz contrar îl va putea oare ierta electoratul său că a tăcut sau că nu a vorbit destul de limpede? Însă, chestiunea fundamentală pentru Est cât şi pentru Vest este de a şti cum va arăta Germania în Europa de mâine.
Mai poate cineva să nege faptul că ideea reunificării a devenit cât se poate de actuală, chiar dacă până mai ieri era respinsă sub pretextul înţelept al nerealismului? Ideea a fost deja invocată de preşedintele Mitterrand la Bonn. Sir Leon Brittan, comisar european, nu se mai încurcă şi propune de-a dreptul primirea Germaniei de Est în CEE. Domnul Kohl declară că "nimeni nu ar putea ignora un vot al tuturor germanilor în favoarea unităţii".
În mod straniu, un înalt funcţionar al Comitetului Central al Partidului Comunist Sovietic, domnul Nikolai Şişlin, fiind întrebat cum vede rezolvarea la un moment dat a problemei divizarii Germaniei, a răspuns pe 29 octombrie: "Prin dreptul de vot". Convergenţe? Fără îndoială că ar fi o dovadă de prea mult optimism să credem asta. Partizanii menţinerii status quo-ului în Europa Centrală sunt pe cale să fie priviţi ca nişte dinozauri pe cale de dispariţie, şi lucrurile s-au schimbat destul de mult pe continentul nostru încât să poată apărea o soluţie de "tip Tiananmen". Cu câţiva ani în urmă în Berlinul de Vest se spunea că "nu atât frontiera este importantă, cât ceea ce ea separă". Afirmaţia dă de gândit, între ceea ce ar putea fi o Germanie divizată - în care partea occidentală îşi reafirmă cu orice ocazie ataşamentul la comunitatea europeană - şi o Germanie pe calea tranziţiei spre alt fel de rapoarte, dacă nu cumva spre un alt statut."
Citește pe Antena3.ro
