Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În cotidianul italian La Repubblica de la 1 aprilie 1989, Alberto Jacoviello face o analiză a situaţiei din Europa de Est şi a implicaţiilor acestei situaţii în politica europeană şi mondială sub titlul: "Dacă Moscova îşi ia mâna de pe Imperiu...":
"Faptul că URSS-ul nu ar mai fi putut invada, fără consecinţe catastrofale, nici o ţară din Est este cert, cum la fel de certă a devenit şi politica lui Gorbaciov... însă una este să ajungi la această concluzie pe baza unei analize şi cu totul altceva este să o auzi proclamată de conducătorul URSS-ului. Exact asta s-a întâmplat acum. Gorbaciov i-a spus secretarului general al Partidului Comunist maghiar că nu va mai exista niciodată un 1956 unguresc şi nu va mai exista niciodată un 1969 cehoslovac".
El constată că aceste afirmaţii pot schimba complet scena europeană şi internaţională şi că doctrina Brejnev, dar şi înţelegerea de la Yalta sunt pe cale să devină istorie. În ceea ce priveşte schimbările din ţările Europei de Est, autorul este de părere că pentru Polonia şi Ungaria nu mai există cale de întoarcere, dar că celelalte ţari au rămas destul de imobile: "... nimeni nu poate spune acum înspre ce se îndreaptă URSS-ul, cum am putea prevedea direcţia unor ţări ca România fără Ceauşescu, a unei Cehoslovacii cu Dubcek din nou la conducere, a unei Germanii de Est eliberată de regimul de fier din prezent".
Continuă apoi, constatând că este vorba despre o "criză mondială a comunismului" care creează un vid în Europa, vid ce nu se va putea umple de la o zi la alta. Părerea autorului este că URSS-ul nu mai poate da nici un pas înapoi şi că, dacă ar face-o, şi-ar asuma o mişcare rapidă de dezintegrare care ar fi greu de stăvilit. "Lecţia Iugoslaviei spune totuşi ceva. Conflictul latent dintre Ungaria şi România este greu de oprit.
Bineînţeles, nu Occidentul este cel care să dea sfaturi polonezilor şi ungurilor să fie precauţi în fuga lor de trecut. Şi cu atât mai puţin să-l susţină pe Ceauşescu sau pe Jivkov în numele stabilităţii... Apare, în consecinţă, necesitatea gestionării unei faze de tranziţie care ar putea fi lungă şi zbuciumată."
La sfârşitul lunii ianuarie 1989, Henry Kissinger îi propunea lui George Bush "o nouă Yalta", un pact între SUA şi URSS pentru a pune punct războiului rece. Acest plan prevedea ca URSS-ul să slăbească controlul asupra ţărilor din Europa de Est, iar în schimb Occidentul să garanteze că NATO nu va profita de situaţie pentru a încuraja şi ajuta ţările din blocul comunist să iasă din sfera influenţei sovietice. Planul a întâmpinat opoziţia Departamentului de Stat American, care a fost de părere că, exact în momentul în care se observă un proces de democratizare în aceste ţări, nu este cazul să se facă iarăşi un pas înapoi, atribuindu-i pentru totdeauna Moscovei controlul ţărilor din Europa de Est. Planul lui Kissinger, chiar aşa discutabil cum pare, are şi conotaţii pozitive, prin recunoaşterea faptului că perioada războiului rece este pe sfârşite. La acest plan şi la dezbaterile din jurul lui se referă şi autorul când spune: "Dar este suficient să constatăm cât de departe ne aflăm acum de optica din trecut. Pentru că, dacă este adevărat că URSS-ul va confirma retragerea din imperiu, tot la fel şi Occidentul va renunţa la doctrina roll-back. Un fel de Yalta politică. Dar total diferită de cea din paginile de istorie. Atunci se împărţea Europa între marii învingători ai celui de-al doilea război mondial. Acum este vorba despre necesitatea împiedicării ca vidul creat de criza unui sistem să ducă la o situaţie imposibilă. Din punct de vedere diplomatic, este doar prima fază a demersului".
Cert este că tot ce se întâmpla la începutul anului 1989, evenimente de neconceput cu câteva luni în urmă, a fost posibil datorită lui Gorbaciov şi acţiunilor sale din cei patru ani de când se afla la putere: "Asistam chiar la un schimb de pioni: Kissinger a făcut prima mutare, Gorbaciov i-a răspuns cu o mutare care conţine o acceptare implicită. Asistam deci la crearea unui nou scenariu, de neconceput până mai ieri? Toate semnele indică faptul că aceasta este linia noului mare acord între Est şi Vest la aproape 50 de ani după Yalta".
