Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stafia care a început să cutreiere Europa pe la mijlocul secolului trecut, lăsând în urmă-i suferinţă şi sânge, se apropie de capătul drumului. Socialismul s-a dovedit ştiinţific numai în metodele de instalare a unei terori politice generale; s-a dovedit materialist doar prin succesul nedezminţit de a distruge economii înfloritoare, de a pauperiza popoare întregi, de a face tabula rasa cu tot ce exista la venirea la conducere a reprezentanţilor proletariatului victorios.
Şapte decenii de distrugere siste-matică în Uniunea Sovietică şi aproape cinci în statele "democrat populare" au transformat ţări în caricaturi tragice, cu populaţii aduse la propriu şi la figurat la sapă de lemn, transformând "regimul burghez" în dictatura unor conducători nu numai venali, ambiţioşi şi sângeroşi, dar şi absolut nepregătiţi. Pe parcursul acestor decenii au fost ucise milioane de oameni fără nici o tresărire.
Ceea ce nu a reuşit să facă fantoma pe parcursul deceniilor a fost să ucidă conştiinţele. Ele s-au retras în adâncuri, au suferit, dar au şi acumulat forţa durerii şi au izbucnit ca un vulcan, cu atât mai violent cu cât a fost împiedicat cu premeditare să se afirme.
Nu Gorbaciov a dat drumul Diavolului. El a înţeles numai că menţinerea vechii stări de lucruri garantează numai şi mai marea putere a exploziei iminente. Numai că glasnostul a intervenit deja prea târziu şi tot ce-şi permite (i se permite) noului lider sovietic e prea puţin şi foarte îndoielnic că va izbuti să mai salveze ceva din "marea idee socialistă".
Redute ale socialismului ortodox, precum a fost Germania Răsăriteană, s-au prăbuşit ca nişte castele din cărţi de joc; altele, ca să-şi prelungească supravieţuirea, au fost obligate, ca în Bulgaria, să introducă schimbări care să dea aparenţă umană regimului inuman; "primăvara pragheză" - ucisă de tancurile Pactului de la Varşovia în 1968, a renăscut în această iarnă cu acelaşi Dubcek în frunte, dar cu mult mai multe milioane de oameni nu în urma ci chiar înaintea lui; Polonia şi Ungaria au pornit deschis şi ferm pe drumul democratizării; până şi Albania dă semne de evoluţie.
În acest ocean, doar România a rămas ultima insulă de ortodoxie dogmatică şi teroristă. Totuşi istoria a demonstrat: oricât de cumplită şi de puternică ar fi o dictatură, sfârşitul ei e inevitabil. De la Cezar până la Hitler şi Stalin, nici una nu a făcut excepţie...
Trezirea maselor îşi are în fiecare ţară ritmul ei propriu; ea poate fi mai lentă, dar pentru asta nu înseamnă că este de evitat. Căderea Zidului Ruşinii are semnificaţie de simbol. O dată cu el s-a sfârşit un sistem politic-economic artificial, născut din crimă, teroare şi spoliere. Stafia se topeşte pe drumurile Europei.
Cândva istoria se va întreba ce a fost acest "bloc socialist": un regim născut prematur şi căzut pe mâna unor nechemaţi veroşi care i-au denaturat conţinutul? Manipularea conştiinţelor de nişte paranoici întru satisfacerea propriei demenţe şi glorificarea propriei personalităţi? Contemporaneitatea nu este capabilă să dea un răspuns exact. Prea este aproape această a doua catastrofă care, după două războaie mondiale, a marcat secolul al XX-lea. Şi cum calendarele se apropie de încheierea unui mileniu, este firesc să se pregătească unele noi. Fără stafii!
Adevărul (Israel), 1 decembrie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim
