Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În uriaşa Piaţă a Defilărilor din Budapesta, afişele multicolore ale filmului "SOS - fantome!" încearcă să deplaseze atenţia de la ceea ce maschează palisada cenuşie pe care sunt lipite. Coincidenţă nevinovată? Subtilă ironie adresată celor care înţeleg? Este, de fapt, ceva de văzut dincolo de acest gard? Mai curând dimpotrivă: dincolo este numai un spaţiu gol. Statuia lui Lenin a dispărut. S-a evaporat!
Povestea a început în primăvara acestui an. Janos Kadar şi dictatura proletariatului mai aveau încă câteva săptămâni de trăit. Lenin se clătina încă demult pe piedestalul lui. La propriu şi la figurat. Statuia risca să se prăbuşească. A trebuit să se decidă să fie coborâtă. Temporar - s-a spus atunci, la începutul primăverii. Atâta vreme cât ar fi durat lucrările de restaurare...
Diagnosticul era fixat încă din 1986. La început, problema nu fusese atât Vladimir Ilici însuşi, turnat în bronz, cât pilonul pe care se sprijinea. Apele de infiltraţie şi gerul din timpul iernii, care le îngheţa, au făcut să se crape placajul din granit roşu. Şi fondurile lipseau. Municipalitatea din Budapesta are cheltuieli mari, mereu mai mari, dar totdeauna, în alte direcţii. Mai "urgente" sau mai "practice", dacă nu mai "importante" încă! Cine ar fi spus-o cu voce tare?! Totuşi însuşi Partidul socialist muncitoresc maghiar, numele oficial al partidului comunist transformat în urmă cu puţin timp în pur şi simplu social-democrat, începuse să se dezintereseze de părintele Revoluţiei din octombrie. În ciuda aluziilor mai mult decât discrete ale municipalităţii, comitetul central nu s-a înghesuit să scoată măcar un singur florinte pentru renovare!
În 1989, la începutul anului, oraşul s-a decis în sfârşit să acorde 15 milioane se florinţi reparaţiei. Era şi timpul! Statuia devenise de-a dreptul periculoasă şi la începutul lui iunie, într-o noapte, Lenin şi-a părăsit piedestalul.
"NE ÎNTÂLNIM LA LENIN!"
Statuia a prezidat toate marile ceremonii ale kadarismului. În 20 de ani, Ungaria aproape că a ajuns s-o îndrăgească: un punct practic de reper în jurul unei pieţe lungă de un kilometru, în faţa impozantului cartier general al sindicatelor oficiale. Câte idile s-au început şi s-au sfârşit cu un rendez-vous "la Lenin"?! Care budapestean nu s-a întâlnit măcar o dată cu cineva lângă piedestalul roşu, chiar uitând cine tronează deasupra lui?
În primăvară, când s-au găsit în sfârşit banii pentru reparaţii, spiritul reformist făcea deja ravagii: Imre Pozsgay, în ascensiune în conducerea comunistă, visa cu voce tare social-democraţia. Primarul Budapestei a primit telefoane care denunţau risipa reprezentată de fondurile alocate pentru repararea lui Lenin, apoi au urmat scrisorile contribuabililor indignaţi. În sfârşit, a existat şi un apel de protest, susţinut de opoziţie.
Încurcat, consiliul municipal opreşte lucrările. Şi se descarcă, însărcinând un comitet de experţi să decidă: arhitecţi, sculptori ... Lupta de opinii continuă între cele trei curente care traversează partidul comunist pe cale de risipire. Reformiştii doresc să se debaraseze de acest simbol al socialismului de Stat. Conservatorii vor cu orice preţ să-l vadă pe Lenin întors pe pilonul său bine betonat. Cât despre mlaştina centristă, aceasta ar fi gata la orice doar să apropie şi să unească extremele: de acord cu statuia, dar fără soclul prea arogant!
De fapt, toată lumea ştie că "el" nu o să mai revină. Attila Zsigmund, directorul Galeriei Budapestei şi al departamentului cultural al Primăriei, recunoaşte cu jumătate de glas: "Statuia este foarte prost situată. Piaţa Defilărilor este o mărturie a megalomaniei staliniste. Pentru a-l pune pe Lenin în valoare, a trebuit adăugat acest pilon cu probleme tehnice şi neadecvat anamblului". Motivele sunt, deci, estetice! Comitetul de experţi este de aceeaşi părere. Tendinţa afirmată este de a-l pune pe Lenin la locul lui, dar într-o altă formulă. Mai estetică, desigur! Attila Zsigmund nu-şi face, însă, iluzii: "Sarcina municipalităţii nu este uşoară. Dacă Lenin va reveni, va trebui să facă faţă unui val de proteste mai mare decât cel actual". Şi aceste cuvinte erau spuse încă în mijlocul verii...
GERMANIA DE EST: RĂSTURNĂRI DRAMATICE
Pentru prima oară în istoria Germaniei Democrate, în fruntea statului a fost numit prof. Manfred Gherlah (61 ani), primul politician necomunist.
Cu câteva luni înainte, încă de pe vremea domniei lui Honeker, prof. Gherlah a început să-şi facă auzite criticile la adresa regimului, declarând că partidul din care face parte - Partidul Liberal - sprijină libertatea de circulaţie, de alegeri, a cuvântului şi a iniţiativei private în cadrul sistemului existent.
La începutul lunii octombrie el a fost de părere că comuniştii trebuie să renunţe la conducerea absolută, ceea ce i-a atras simpatia maselor, factorii de opoziţie considerându-l pretendentul cel mai nimerit să-l înfrunte pe Egon Krenz. Gerlah n-a dorit înfruntarea cu Krenz după demiterea lui Honeker, rămânând mai departe în funcţia de vice-preşedinte, aşa cum a funcţionat încă din anul 1960, când Honeker era preşedintele.
Aflat în fruntea Partidului Liberal din 1967, în ultimii cinci ani a reuşit să ducă la creşterea numărului membrilor de partid la 100 mii. Ziarul partidului "Montag" este socotit una dintre cele mai serioase publicaţii din Germania Răsăriteană. Nu de mult timp, Gherlah şi-a exprimat regretul pentru perioada cât a colaborat cu Honeker, în special în perioada cât a fost activ în mişcarea comunistă de tineret din Leipzig. Gherlah va deţine funcţia până la proximele alegeri. Opiziţia propune drept candidat pentru funcţia de preşedinte pe poeta Christina Wollf, care a fost persecutată de vechiul regim ca urmare a ideilor sale demascatoare.
După demisia lui Egon Krenz şi a celorlalţi conducători de partid, în mod practic partidul comunist german a rămas fără vreo personalitate care să-l îndrume. În şedinţa convocată pentru azi, comitetul central urmează să-şi aleagă un nou secretariat şi un nou birou politic. Comentatori bine informaţi sunt de părere că "bulgărele de zăpadă" care a început să se rostogolească va atrage încă multe prăvăliri.
SOVIETICII AU ÎMPIEDICAT VĂRSAREA DE SÂNGE ÎN GERMANIA RĂSĂRITEANĂ
Vechiul lider social-democrat din Germania Occidentală, Willy Brandt, a dezvăluit că cine a evitat vărsarea de sânge în uriaşele manifestaţii de masă de la Dresda şi Lepzig au fost tocmai sovieticii. Într-un interviu acordat în comun cotidianului Sued-Deutsche Zeitung, celui francez Le Monde şi celui britanic Financial Times, a făcut aluzie la faptul că Honeker şi oamenii lui au dorit ca armata sovietică staţionată în RDG să-şi părăsească cazarmele pentru a ajuta forţele de securitate germane (STASI, actualmente în total proces de dizolvare) "pentru a stârpi tulburările provocate de contra-revoluţionari", dar probabil, conform unor ordine superioare, armata sovietică s-a menţinut în afara conflictului. În manifestaţiile la care s-a referit Brandt, desfăşurate a doua zi după sărbătorirea a 40 de ani de la proclamarea Republicii Democrate Germane, la care a participat şi Gorbaciov personal au participat peste şaptezeci de mii de persoane.
"Ziua aceea va fi pomenită ca o zi deosebită a legăturilor germano-sovietice. În ziua aceea doar ofiţerii sovietici au împiedicat baia de sânge german" a subliniat Brandt, dar a refuzat să ofere amănunte suplimentare.
LECŢIA CIZMELOR LUI STALIN
La Budapesta, totul se mişcă repede. Câteva săptămâni mai târziu, directorul Galeriei declară: "Piaţa Defilărilor şi-a pierdut funcţia. S-au terminat manifestaţiile de masă în faţa conducătorilor partidului adunaţi la tribună." Statuia se află acum într-o turnătorie iar zvonurile pretind că bronzul i-ar servi la ... turnarea unor clopote. Attlia Zsigmund dezminte: "Ceea ce trebuie, este să se găsească un amplasament într-un mediu mai natural, în armonie cu proporţiile statuii. Ori acest amplasament se tot caută ... "Se spune însă că de luni de zile nu a mai fost văzut un muncitor pe şantierul statuii.
Adeverul, 8 decembrie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Citește pe Antena3.ro
