Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alan Riding scria, în The New York Times, la 3 decembrie 1989, despre adevăratele condiţii de viaţă ale românilor, în paralel cu ceea ce propaganda dorea să le transmită străinilor despre România: o ţară prosperă, în continuu proces de modernizare, dar în care românii mănâncă prea mult şi au nevoie de cartele pentru a fi determinaţi să se hrănească raţional.
Cu delegaţi străini şi jurnalişti în vizită pentru Congresul Partidului Comunist de luna acesta, procedura standard a Guvernului a fost să aprovizioneze cu marfă magazinele din Bucureşti, pentru ca ştirile despre lipsurile de aici să fie demascate drept dezinformări ale inamicilor.
Neobişnuit pentru o ţară unde vitrinele cu haine, flori sau mâncare nu au nici o legătură cu ce se găseşte de fapt înăuntru, era faptul că şosete, pulovere şi mere chiar se găseau de vânzare. Şi, drept dovadă, vânzătoarele, care de obicei nu au nici o ocupaţie, păreau de-a dreptul deprimate că trebuie să muncească.
Dar asta nu i-a putut bucura pe românii obişnuiţi. Pentru ei preţul şosetelor şi al merelor este realegerea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea Partidului Comunist şi o dată cu aceasta, continuarea raţionalizării a tot ceea ce face viaţa suportabilă. Ceauşescu a spus o dată că românii mănâncă prea mult, iar problema a fost rezolvată prin stabilirea unor raţii lunare de carne, produse din carne, ouă, brânză, zahăr şi ulei sau unt, atunci când se găsesc, desigur.
APĂ CALDĂ ŞI CĂLDURĂ CU PROGRAM
Pe măsură ce se apropie iarna, raţionalizarea energiei devine la fel de dureroasă. Căldura este pornită la cele mai multe blocuri doar şapte ore pe zi, iar apa caldă este disponibilă între trei şi şase ore, depinzând de zilele săptămânii. Gazele pentru gătit vin adesea foarte târziu seara. Singurul post de televiziune românesc are emisie numai două ore pe zi, dar chiar şi acestea pot părea prea multe. În loc să suporte propaganda interminabilă a Guvenului, cele mai multe familii se uită la televiziunea bulgară sau la cea rusă pentru a vedea emisiuni în care nu apare Ceauşescu. Observatorii din blocul sovietic spun că, de la Stalin încoace, cultul personalităţii lui Ceauşescu le bate pe toate. Cultul o include şi pe soţia sa, în vârstă de 70 de ani, ale cărei numeroase titluri includ "simbol strălucitor al spiritului naţional" şi "geniu ştiinţific".
Acum, având funcţia de vice-prim-ministru, se pare că are ambiţii de a-i succeda lui Ceauşescu la putere. De fapt ea este doar cu un an mai tânără decât soţul său, dar se pare că pentru ea nu contează acest lucru. Afişele de propagandă din Bucureşti o înfăţişează ca pe o tânără drăguţă de vreo 30 de ani, alături de un soţ îmbătrânit.
Puţini diplomaţi stăini cred că ea va ajunge la vârf, dar familia Ceauşescu se bucură de putere cât încă o mai are. Fiul preşedintelui, Nicu, în vârstă de 39 de ani, este membru al aparatului comunist, în timp ce fraţii, verii şi alte rude ale sale şi-au asigurat poziţii de influenţă în stat.
LEXICONUL ADULAŢIILOR
Ar putea foarte bine să se realizeze un lexicon standard al adulaţiilor pentru dictatorii de stânga sau de dreapta, pentru că expresiile folosite pentru a-l elogia pe Ceauşescu - de la "cârmaci înţelept", la "eminent strateg al fericirii" şi "titanul între titani" - par curios de familiare.
În România, istoria a fost rescrisă pentru a demonstra că lucrurile au început să meargă bine abia după 1965, când Ceauşescu a preluat conducerea partidului. Dacă subsolul Muzeului de Istorie este dedicat epocii romane, pare just ca epoca Ceauşescu să fie documentată pe al doilea etaj.
Fotografiile cu Ceauşescu alături de diverşi preşedinţi şi monarhi din Vest datează din perioada când poziţia sa antisovietică i-a conferit titlul de dictator comunist preferat al Vestului. Zidurile sunt acoperite de tablouri şi tapiserii care înfăţişează cuplul prezidenţial în ipostaze eroice.
Cadourile şi decoraţiile primite sunt, de asemenea, expuse aici, inclusiv scrinul de la preşedintele Richard Nixon, scaunul de regizor oferit de un studio de la Hollywood, decoraţia de cetăţean de onoare al statului Texas şi certificatul Elenei Ceauşescu de membru activ al Academiei de ştiinţe din New York. Chiar dacă România va respecta şi ea tendinţele politice şi se va îndepărta de ortodoxia stalinistă, Ceauşescu a lăsat deja o urmă de neşters asupra Bucureştiului, sub chipul distrugerii centrului vechi al oraşului, în numele modernizării.
În ultimii cinci ani, circa 8.000 de case şi 13 biserici au fost demolate pentru a face loc Casei Poporului, un palat gigantic menit să găzduiască Guvernul şi sediul Partidului Comunist, şi bulevardului cu o lungime de 4 km şi o lăţime de 600 m, încadrat de blocuri de apartamente destinate nomenclaturii comuniste.
Arhitectul şef al Bucureştiului, Paul Focşa, petrece o mare parte din timp explicând proiectul vizitatorilor străini.
"Este o problemă socială, nu o chestiune de prestigiu", spune el. "Cetăţenii Bucureştiului nu aveau drumuri, parcuri sau magazine. Ideea a fost să oferim condiţii egale pentru toţi." Totuşi un român pare să fie mai egal decât ceilalţi.
Citește pe Antena3.ro
