1944: in Sudul Europei, comunistii preiau singuri puterea

In perioada razboiului mondial, unul dintre cele mai interesante fenomene a fost ascensiunea partidelor comuniste in Balcani. Acestea au participat la miscarile de rezistenta contra ocupantului german si italian, monopolizandu-le.

In perioada razboiului mondial, unul dintre cele mai interesante fenomene a fost ascensiunea partidelor comuniste in Balcani. Acestea au participat la miscarile de rezistenta contra ocupantului germano-italian, monopolizandu-le. In Iugoslavia, Albania si Grecia comunistii s-au remarcat fara sprijinul Moscovei.

Partizanii balcanici

In perioada interbelica, Peninsula Balcanica nu a avut parte de regimuri politice tocmai democratice. Toate statele au trecut fara mari prefaceri de la democratie la totalitarismul de dreapta. Atat regimurile democratice initiale, cat si cele autoritare, au avut ca numitor comun respingerea comunismului. Astfel ca, partidele locale din Grecia, Bulgaria sau Iugoslavia afiliate la Comintern au functionat in ilegalitate la scurt timp dupa ce au fost create. Insa in anii razboiului, in tarile ocupate de Germania si Italia (Grecia, Albania si Iugoslavia) comunistii s-au remarcat in contextul in care s-au asociat activ la miscarile de rezistenta.

RAZBOI IN BALCANI. Initial, Balcanii nu au facut parte din planurile de expansiune in Europa ale Germaniei naziste. Insa aliatul de baza al lui Hitler, Benito Mussolini, s-a aventurat periculos intr-un razboi cu Grecia, pe care nu a reusit sa-l castige singur. Astfel ca, Germania a fost nevoita sa-si "indrepte atentia" si spre sudul Europei, pentru a rezolva "boacana" facuta de Mussolini. La inceput, Hitler a "propus" Iugoslaviei sa adere voluntar la "Axa Roma-Berlin", pentru ca trupele germane sa poate trece spre Grecia. Pentru moment, la 25 martie 1941, guvernul iugoslav a acceptat intelegerea. Dar fortele politice de opozitie si o parte din corpul ofiterilor s-au revoltat si au dat o lovitura de stat. In diverse regiuni ale tarii au izbucnit demonstratii antinaziste. In aceste conditii, Hitler a initiat razboiul in Balcani. La 17 aprilie 1941 Iugoslavia a capitulat, fiind impartita intre Italia, Germania, Ungaria si Bulgaria (ultimele doua aliate ale Germaniei). Marsul a continuat si in Grecia, care a cazut sub asaltul germano-italian. Albania fusese ocupata de Italia inca din aprilie 1939. Stapanirea germano-italiana asupra Balcanilor a radicalizat fortele interne de rezistenta, care s-au organizat in armate de partizani.

PARTIZANII LUI TITO. In Iugoslavia, partidul comunist functiona in ilegalitate inca din anul 1921, dupa ce fusese a treia forta politica a tarii. In momentul inceperii razboiului mondial, secretar general al organizatiei era Iosip Broz Tito, comunist care se supunea cu fidelitate directivelor Cominternului si adept infocat al Uniunii Sovietice. El nu a inclus Partidul Comunist din Iugoslavia in miscarea de rezistenta decat dupa atacarea Uniunii Sovietice de catre Germania si aliatii sai la 22 iunie 1941. In acel moment, comunistii iugoslavi nu erau neinsemnati, avand circa 8.000 de membri de partid, plus alti 30.000 de simpatizanti in organizatiile de tineret.

Ca sectie a Cominternului, Partidul Comunist din Iugoslavia militase in perioada interbelica pentru destramarea Iugoslaviei si autodeterminarea natiunilor componente. Dar dupa intrarea in miscarea de rezistenta, comunistii si-au schimbat discursul. Ei militau pentru crearea unui stat federal, avand ca forma de guvernare republica (Iugoslavia era monarhie, avand un guvern regal in exil la Londra in timpul razboiului). Mesajul unionist al comunistilor le-a adus popularitate. Dupa destramarea Iugoslaviei, in partea de nord se crease un nou stat, Croatia, avand la conducere un regim de extrema dreapta. In partea sarba a fostului stat activa o alta miscare de rezistenta puternica, cetnicii lui Drazva Mihailovici, care si ei doreau destramarea Iugoslaviei interbelice, prin crearea unui stat sarb. Paradoxal, comunistii castigau popularitate tocmai prin afirmarea principiului mentinerii unitatii statului, pe care il combatusera timp de 22 de ani.

Comunistii au fost cei mai bine organizati din miscarea de rezistenta iugoslava. Au atras simpatia tuturor natiunilor componente (sarba, macedoneana, slovena, croata), mutan-du-si cartierul general dintr-o parte in alta a fostului stat, in functie de cursul luptelor cu ocupantul german. Mai intai, partizanii comunisti au controlat vestul Serbiei, unde au organizat in septembrie 1941 o republica. Apoi s-au mutat inspre Muntenegru si Bosnia. In 1942 au initiat un Consiliu Antifascist de Eliberare Nationala, compus din reprezentantii tuturor natiunilor iugoslave. In 1943, a doua sesiune a acestui consiliu s-a transformat in guvern provizoriu, sub conducerea sefului partizanilor comunisti - Iosip Broz Tito. Guvernul din exil a fost privat de orice atributii, iar regelui Petru al II-lea i s-a interzis sa se intoarca in tara inainte de organizarea unui referendum privind forma de guvernare.

In septembrie 1944, Tito s-a dus la Moscova si a acceptat ca trupele sovietice sa participe la eliberarea Iugoslaviei de germani. Alaturi de partizanii comunisti, Armata Rosie a intrat in Belgrad la 20 octombrie 1944, inaintand ulterior spre Ungaria si Austria. Partizanii comunisti au organizat in acest timp campanii crude de represalii impotriva "colaborationistilor", mai ales in Croatia unde functionase un stat de sine statator. Tito si partizanii sai au preluat puterea, fiind recunoscuti international de catre Aliatii occidentali in martie 1945. El mobilizase in anii razboiului 800.000 de partizani, iar in 1945 avea 140.000 de membri de partid.

ALBANIA COMUNISTA. Albania a fost in perioada interbelica cel mai instabil stat european. Personalitatea dominanta a fost un aristocrat din regiunile nordice, care a trecut de la functia de prim-ministru la cea de presedinte, proclamandu-se pana la urma, in 1928, rege sub numele Zogu I. Nu a existat un partid comunist, primele celule aparand in 1927. Pana la inceputul razboiului erau circa 200 de comunisti albanezi, si acestia impartiti in patru grupuri. Sub asistenta iugoslava, in noiembrie 1941, la Tirana, cele patru grupari se unifica in Partidul Comunist Albanez, condus de Enver Hoxha.

Militantii comunisti au inceput sa strabata tara incercand sa exploateze valul de nemultumire creat de ocupatia italiana, care dura din 1939. In vara anului 1942 au aparut primele gherile comuniste, care au organizat acte de sabotaj contra ocupantului italian. Ulterior, au aparut si alte grupari de rezistenta, organizate de fostii politicieni liberali. Insa notorietate mai mare au castigat comunistii. Ei nu erau cei mai numerosi, insa erau cei mai activi si popularizau repede succesele lor. Profitand de faptul ca celelalte grupari din rezistenta s-au fragmentat, comunistii au castigat increderea populatiei luptand atat contra ocupantilor, cat si a gruparilor care doreau reinstalarea regimului anterior razboiului. In mai 1944, comunistii au creat Frontul National de Eliberare si o Armata Nationala de Eliberare, ambele conduse de Ever Hoxha. Regelui Zogu i-a fost interzis sa se mai intoarca in Albania. La sfarsitul lunii octombrie, cand Albania era deja eliberata de trupele ocupante, congresul Frontului National de Eliberare de la Berat (in sud) l-a desemnat pe Hoxha prim-ministru interimar. In noiembrie, guvernul s-a mutat la Tirana, avand suportul aparent al intregii populatii si a Aliatilor britanici si americani.

PARTIZANII GRECI

SEF. Maresalul Tito, trimitand dispozitii partizanilor sai In perioada interbelica, in Grecia ca si in celelalte state balcanice, Partidul Comunist a fost interzis. Dupa ocuparea Greciei de catre Germania, Italia si Bulgaria in primavara anului 1941, fortele politice interne au organizat o miscare de rezistenta. Printre cei mai activi militanti au fost comunistii, care in septembrie 1941 au creat Frontul National de Eliberare, in care au incadrat aproximativ 60.000 de luptatori. Partizanii au organizat actiuni de sabotaj in special contra ocupantului german. In 1944, la cererea Moscovei, s-au subordonat britanicilor care i-au inlaturat pe nazisti din Grecia (octombrie 1944). Dupa eliberare, britanicii le-a cerut gherilelor armate sa se dezarmeze, insa miscarea de rezistenta controlata de comunisti a refuzat. Astfel ca, in decembrie 1944 a izbucnit un violent razboi civil, in care partizanii comunisti s-au luptat cu fortele britanice pana in februarie 1945. Conflictul a reizbucnit intre 1946-1947, comunistii greci fiind sustinuti de cei bulgari, iugoslavi si albanezi. Abia in 1948 comunistii au fost temperati, prin introducerea planului Marshall, care a asigurat stabilitate, dar si prin incetarea suportului iugoslav cauzat de raceala dintre Tito si Stalin.