Bancuri sovietice

Fara cunostinte de fizica, Beria (care studiase arhitectura la Bucuresti!) dirija proiectul bombei atomice prin teroare. "Medalii sau inchisoare"; "Daca dezinformati, va bag la racoare" - erau sloganuri favorite in "sedintele de lucru" cu savantii. De altfel, in lagare s-au facut laboratoare speciale pentru experti, descrise de Soljenitan in "Primul cerc". La observatia unui om de stiinta detinut ca ar munci mai bine daca ar fi in libertate, "glumetul" Beria a obiectat: "Cu siguranta, insa ar fi cam riscant; in traficul public riscati sa fiti accidentat...".

Putine au fost cartile citite cu atata placere precum aceea a lui Simon Sebag Montefiore, despre "curtea tarului rosu" ("Stalin, la cour du tzar rouge", traducere la Editions des Syrtes, Paris, 2005). Folosind documentele de arhiva si marturiile de epoca, tanarul istoric englez (inzestrat si cu harul rar printre oamenii de stiinta, al povestitorului) dezvaluie, printre altele, impactul nebanuit pentru istorie al capriciilor, simpatiilor, viciilor ori bolilor "stapanului" si curtenilor sai.

Ca si Ivan cel Groaznic ori Petru cel Mare, Stalin ("seful", cum il numeau membrii Biroului Politic intre ei) fusese "stapanul" cuvantatoarelor si necuvantatoarelor din "maica Rusie". Se identificase pana-ntr-atat cu puterea, incat in propria reprezentare isi dedublase corporalitatea, adesea exprimandu-se despre sine la persoana a treia. Ii placea - fapt deosebit fata de ceilalti monarhi - sa povesteasca anecdote despre el insusi. Le inventa singur, oare? N-ar fi acesta lucrul cel mai de mirare dintre "ciudateniile" persoanei sale. Capacitatea de a reduce multimea detaliilor la esentialul unor relatii si categorii care favorizeaza decizia ferma si transanta a "binelui" de "rau" era, de altfel, una dintre calitatile sale politice. Expresii ale memoriei colective cu efecte pilduitoare, ca toate legendele, fabulele si anecdotele trecutului, bancurile lui Stalin sunt revelatoare acum asupra epocii sale.

Si soarta de dupa razboi a Europei de Est le-a fost talmacita de Stalin "boierilor" sai sub forma de banc despre Yalta. Churchill, Roosevelt si Stalin (zisese "seful", plasandu-se modest in actiune!) merg la vanatoare si ucid un urs. Churchill se repede si zice: "Eu iau pielea ursului, Stalin si Roosevelt n-au decat sa-si imparta carnea intre ei!". "Nu, se supara Roosevelt, pielea e a mea, sa se certe pe carnea vanatului Churchill cu Stalin!" Pana cand americanul si englezul i-au cerut parerea, Stalin tacuse. "Ursul e-al meu, pentru ca eu l-am ucis", a inchis el discutia.

Ursul mort era Hitler, iar pielea vanatului, Europa de Est, deja ocupata la inceputul lui 1945 de zece milioane de soldati sovietici. In timpul care s-a scurs de-atunci, Churchill si Roosevelt au fost acuzati de-a fi "lasat Europa de Est" lui Stalin. Oarecum inocenti si inofensivi prin uzajul practicilor democratice, s-ar fi dovedit incapabili in a contracara viclenia Satanei bolsevice.

Istoricii care slujesc unei "magistra vitae" - sa iei totdeauna limpezi invataturi de la cei din urma invingatori, fiind unul dintre sfaturile lor implicite - gliseaza insa peste faptele contradictorii. In toamna lui 1943, la Teheran, Stalin facuse continue presiuni asupra aliatilor sai de a deschide un al doilea front, printr-o operatiune de debarcare pe coasta Atlanticului. Cand i-au spus ca pentru promisa actiune, botezata "Overlord", nu fusese inca numit un sef si precizata vreo data, de fata cu toti - politicieni, diplomati si translatori - le-a suierat poruncitor lui Molotov si Vorosilov: "Nu mai pierdem timpul pe-aici! Avem destule de facut pe front acasa!". Presedintele Roosevelt a reusit sa-l calmeze. Œntre cei doi politicieni (in textura istoriei pastrati deosebiti unul de celalalt precum noaptea si ziua) aparuse deja o reciproca simpatie. Bazata nu pe afinitati politice ori preferinte spirituale, ci pe profunda intelegere si compasiune a nefericirii lor de parinti: aveau, fiecare, cate un fiu alcoolic si depravat. Œi uneau rusinea scandalurilor si complexul vinovatiei: ca si Roosevelt in America, Stalin era in Rusia un tata neputincios in ratarea urmasului care clacase si sub povara celebritatii numelui sau.

Aflam de la Montefiore ca prima dintre disensiunile care pun capat marii aliante se refera tocmai la Romania. In iulie 1945, la Berlin, Churchill il critica pe Stalin ca izoleaza Europa Orientala de restul continentului, exemplificand cu greutatile misiunii britanice la Bucuresti. "O bariera de fier desparte aceste tari de restul Europei" - acuza premierul, folosind pentru prima data, in aceasta forma, metafora-simbol a razboiului rece - "cortina de fier." "Povesti de adormit copiii!...", a replicat nepasator Stalin, preocupat in acel moment de faptul ca, desi aliat, Truman, noul presedinte al Americii, nu-i spusese inca nimic despre bomba atomica de care aflasera serviciile sale speciale.

In miezul lucrurilor, aici a sfarsit triumviratul invingatorilor. Contrar aparentelor, Stalin nu are ca prim interes stapanirea Europei de Est, ci producerea de bombe atomice. In prima zi dupa sosirea de la Berlin, cu numele de cod "sarcina numarul unu", decide proiectul nuclear. Iar Beria, numit sef al "comisiei speciale", creeaza, in cateva zile, o antrepriza nationala de 330.460 de oameni, dintre care circa 10.000 de specialisti de prima clasa.

Deosebit de "velikii ruski boiari", la curtea lui Stalin lumea scria. Sotii si copii ai curtenilor au tinut jurnale. Insusi "tarul rosu" trimitea scrisori si mazgalea statornic marginile foilor celorlalti. Vlaguiti de lenea orientala a Bucurestiului ori poate cu mai scazut simt al istoriei, politicienii romani n-au prea ostenit cu insemnari. Nici macar despre fasaitul rece al coasei lui Stalin in ceafa, spre cunostinta urmasilor.