"Cadouri" de la "Mama"

In lumea puscariilor, detinutii traiau intr-o stare de foame permanenta. Toate suplimentele alimentare primite din afara erau gestionate de sefii "celulei comuniste". Inainte de subtilul control ideologic, acestia exercitau asupra detinutilor unul mult mai pragmatic: cel al resurselor, dintre care vitale erau cele de hrana.

Viitorii "conducatori, incarcerati"

In lumea puscariilor, detinutii traiau intr-o stare de foame permanenta. Toate suplimentele alimentare primite din afara erau gestionate de sefii "celulei comuniste". Inainte de subtilul control ideologic, acestia exercitau asupra detinutilor unul mult mai pragmatic: cel al resurselor, dintre care vitale erau cele de hrana. Suprematia conducerii de partid din inchisoare asupra membrilor "organizatiei" era o stare de fapt, concordanta cu principiile si regulile de functionare ale PCdR impuse chiar de la fondarea sa. Nici unui comunist nu i-ar fi trecut prin cap sa le conteste. In plus, liderii aveau la indemana parghii de natura pragmatica, ce ii ajutau sa-si asigure supunerea masei de detinuti. Conducerea controla oamenii pentru ca, de fapt, controla resursele, dintre care, cele mai importante erau cele de hrana.

"MAGAZIA". Sursele de alimentatie pentru detinutii de la Caransebes erau mancarea, pe care o primeau in inchisoare, putinele bunuri pe care le puteau cumpara din banii obtinuti in urma muncii depuse si, in sfarsit, cele mai importante atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ - pachetele primite din exterior. Hrana primita in inchisoare era de cele mai multe ori neindestulatoare, detinutii fiind intr-o permanenta stare de subnutritie. Dupa ce erau vamuiti de "organizatie" si de administratia inchisorii, banii ce le reveneau erau, de asemenea, putini.

Conform regulamentului inchisorilor, condamnatii aveau dreptul sa primeasca de la membrii familiei pachete a caror greutate era stabilita de regulamentele inchisorilor. Periodicitatea cu care puteau primi aceste suplimente nutritive sau vestimentare varia in functie de duritatea pedepsei. Cei mai multi dintre incarceratii de la Caransebes proveneau din familii sarace. Pentru la fel de multi, inchisoarea reprezenta prima lor locuinta dotata cu lumina electrica si cu instalatie de dusuri. Familiile se straduiau pe cat posibil sa le trimita pachetele permise de regulament, dar existau si luni in care detinutii nu-si puteau valorifica dreptul la pachet din cauza situatiei financiare precare lasate acasa.

Pe langa ajutoarele modeste pe care le primeau de la familia naturala, detinutii mai erau ajutati si de "familia ideologica". Organizatia responsabila cu usurarea traiului confratilor inchisi s-a ascuns multa vreme sub numele de "Ajutorul Rosu". In anii razboiului si-a schimbat denumirea, nu si ratiunea pentru care fusese creata, in "Apararea Patriotica". In jargonul inchisorilor, aceasta structura era cunoscuta cu numele de "Mama".

Teoretic, detinutii nu puteau primi pachete, decat de la membrii propriei familii. Expeditorul trebuia sa fie o ruda cat mai apropiata a destinatarului. De aceea, "Mama" contacta familiile celor inchisi si gasea o ruda care sa semneze ca expeditor al coletului. In inchisoare, prezumtivul destinatar il prelua ca si cand ar fi provenit intr-adevar de la persoana trecuta in dreptul expeditorului. La prima vedere, "Apararea Patriotica" se ocupa de fiecare detinut in parte, caruia ii trimitea, la anumite intervale, diverse alimente si bunuri de uz personal. In realitate, destinatarul inscris pe colet beneficia de el doar cateva minute, practic cat dura drumul de la magazia "oficiala" a inchisorii pana la magazia neoficiala a "organizatiei". Astfel, detinutii erau pioni, intermediari intre organizatia Partidului Comunist din inchisoare si o alta organizatie din exterior, in spatele careia se ascundea tot partidul.

Coletele primite de cei inchisi erau de multe ori lasate in magaziile inchisorii zile in sir, dupa cum si-a amintit Pavel Campeanu. In anotimpurile racoroase, depozitarea indelungata nu constituia un impediment. Vara insa alimentele care constituiau cea mai mare parte a pachetelor ajungeau la beneficiarii reali sau prezumtivi gata alterate. In plus, paznicii umblau in cutii, din care isi retineau ce le facea trebuinta. Abuzurile administratiei nu erau insa singurele. Practic, detinutii ajungeau sa ii predea lui Vasile Vaida - "magazinerul" "organizatiei" chiar si coletele trimise in mod real de catre propriile familii. Totul intra astfel in posesia marii familii comuniste din inchisoare. Pachetele trimise de mama adevarata erau reperate de cei inchisi dupa obiectele personale pe care le contineau si despre a caror existenta fusesera avertizati. Teoretic, prin voia conducerii, un detinut putea sa-si retina dintr-un pachet sosit pe numele sau orice isi dorea. "Cum isi dorea totul, nu-si retinea mai nimic, in afara de obiectele de uz personal", a relatat Pavel Campeanu. Totul apartinea de fapt "organizatiei", adevarata stapana a resurselor suplimentare de hrana din inchisoare. Partidul le redistribuia apoi dupa criterii stiute numai de membrii conducerii.

Desi veneau din exterior, de multe ori expediate de o organizatie comunista, coletele nu contineau decat foarte rar mesaje catre cei inchisi. Inainte de a fi predate destinatarilor inscrisi pe hartie, continutul era verificat de paznicii inchisorii. Detinutii imaginasera alte metode de comunicare - mesaje verbale trimise prin localnici atunci cand ieseau sa munceasca in afara penitenciarului la lucrari de utilitate publica sau biletele strecurate in obiectele facute in atelierele inchisorii si vandute in afara.

DE SEST (aprilie 1942)
In capul sectiei a treia, langa scara se uita un ocnas, pe geam, afara. Ce a vazut greu de stiut, fiindca afara-i negura si ploua, iar el acolo sta de ceasuri doua.

Dar coridorul drept si scara Se afla sub privirea lui, Asa incat el simte pasul - chiar pitulat - al orisicui Ar incerca sa se strecoare spre locul vechiului arest. Nimic nu-i scapa omului care vegheaza la fereastra ca-i de sest. c-un maturoi in mana, mare si vartos, el mai deretica din cand in cand pe jos.

De doua ceasuri sta conducerea la sfat. Ce poate fi n-ai cum sa stii, dar fiecare parca e mai incordat.

(...)

Dar omul ce priveste-n ploaie-afara Se scutura de gandurile multe, Tresare, si incepe sa asculte: Un gardian suie pe scara. Cum il zareste, el incepe sa deretice pe jos Cantand - cam ragusit - "Un vis frumos" si bate-n usa camerei unde a fost arestul c-asa e sestul.

O vorba-i zice gardianul, doua, si pleaca. Iar afara ploua, si sestul simte visul ca-l cuprinde ca un val: Si vede stand de garda langa sediul Comitetului Central. Pavel Campeanu, 1959

AMINTIRILE IN ANII ’50

In anii ’50, fostul detinut de la Caransebes, Pavel Campeanu, a evocat initial in versuri, anii petrecuti in inchisoare. Poemele poarta pecetea imaginii pe care conducatorii de atunci ai Romaniei comuniste au vrut sa o imprime acelei perioade din istoria partidului si exprima in rime, teme vehiculate de propaganda. Printre poeziile incluse in amintitul volum se regasesc cele ce trateaza teme precum existenta detestabililor "provocatori" si tradatori la Siguranta (un tradator), evoca diferite momente din viata de inchisoare (De sest, Perchezitie, Cursa, Inspectie, Zi de colete). Episodul in care un detinut pazea usa celulei in care aveau loc sedintele de partid din inchisoare este evocat in poemul "Pe sest". Versurile retin maturoiul ca element de decor, prezumtiva indeletnicire a tanarului pus de straja si adauga "poetic" gandurile de incredere in "viitorul luminos" care-l animau pe respectivul tanar in timpul "misiunii". Poezia contine si o eroare conforma cu versiunea acreditata oficial in acel moment. Nu Comitetul Central al PCdR il pazeau atunci membrii mai neinsemnati ai "organizatiei". Acesta era format din comunisti aflati in libertate. Sugerand ca CC-ul era cel din inchisoare, Gheorghiu-Dej voia sa spuna ca, in timpul razboiului, adevaratul partid era cel din inchisori, al carui lider fusese.

VA RECOMANDAM SPRE LECTURA

Pavel Campeanu, "Ceausescu, anii numaratorii inverse" Ed. Polirom, Iasi, 2002, 309 p. Lucrarea lui Pavel Campeanu este una dintre putinele aparute dupa 1989, dedicate lui Nicolae Ceausescu. Deosebirea dintre autorul de fata si Eduard Behr, Thomas Kunze, Annely Ute Gabany este cea a perspectivei din care il prezinta pe Ceausescu dar si pe Gheorghiu-Dej, alti lideri ai Romaniei comuniste si viitorii sefi ai Securitatii. El insusi detinut in anii razboiului pentru propaganda anti-nazista, Campeanu a avut ocazia sa-i cunoasca in ipostaza de detinuti politici pe multi dintre cei care au condus destinele tarii dupa 1944. El valorifica in analiza sa o importanta zestre de amintiri din inchisoare. Astfel, putem cunoaste despre Gheorghiu-Dej, Ceausescu, Miron Constantinescu, Emil Bodnaras, Serghei Niconov, Pantelimon Bodnarenko o serie de amanunte imposibil de aflat din alta sursa decat de la un martor ocular. Facem cunostinta cu Gheorghiu-Dej care traieste mai deosebit decat ceilalti detinuti de pe urma avantajelor functiei de partid chiar si in inchisoare. Prin intermediul lucrarii lui Pavel Campeanu, cititorul de astazi poate afla amanunte si necosmetizate despre viata din inchisoare a viitorilor lideri comunisti intr-o perioada exploatata ulterior de propaganda.

SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 77

PCdR este tinut sub control. Dupa declansarea campaniei in est, regimul militar condus de Antonescu a luat masuri suplimentare privind libertatea de miscare a comunistilor. Fostul lagar destinat cazarii refugiatilor polonezi a fost transformat in loc de cazare a opozantilor politici. "Flacara revolutionara" se mentine si in lagar. PCdR implinise in timpul razboiului 17 ani de ilegalitate. Astfel ca internatii de la Targu-Jiu erau "experti" ai conspirativitatii si puteau sa-si dea sarcini unii altora fara sa trezeasca suspiciuni.