Fiul lui Stalin din prima casatorie, Iakov Djugasvili cazuse prizonier in chiar primele zile de razboi. In fata dovezilor nenorocirii, tiranul si-a taxat fiul de "imbecil incapabil sa-si traga un glonte in cap". Tanara sotie a acestuia a fost arestata de NKVD, Stalin pastrand in familie doar nepoata de trei ani. Abia dupa primirea comunicatului ca Iakov isi provocase moartea, in 1943, incalcand interdictiile din lagarul german unde se afla, Stalin si-a eliberat nora din inchisoare
Odata cu intrarea Armatei Rosii in tara, presa si apoi literatura prezinta soldatul sovietic "eliberator" ca pe-un "om nou", inzestrat cu spirit nemarginit de sacrificiu fata de patria socialista.
Abia dupa destramarea imperiului sovietic au fost facute publice efectele masurilor luate de catre Stalin pentru a-i scoate pe barbatii tineri ai tarii sale din normalitatea functionarii instinctului de autoconservare, anihilandu-le frica de moarte. Devenisera eroi care "prefera moartea" retragerii din fata dusmanului nu atat datorita sentimentelor proprii impotriva "fiarei fasciste", ci dupa faimosul decret din iulie 1941. Acesta stipula ca toti soldatii care, in locul luptei pana la ultimul om, aleg retragerea din fata dusmanului vor fi impuscati la locul faptei. Iar familiile lor, ale dezertorilor si prizonierilor vor fi arestate, imensa armata a serviciilor speciale fiind nu mai putin activa in vremea razboiului decat trupele "rosii". Milioane de oameni nevinovati au suferit, printre ei aflandu-se si rude ale potentatilor de la Kremlin.
Nu s-a scris in presa vremii si nu s-a spus in vreun discurs nici numarul soldatilor sovietici care-au stationat in Romania in perioada 1944-1958, nici cheltuielile cu intretinerea lor. Sovieticii luandu-si arhivele cu ei, dupa caderea regimului s-au facut publice anumite date consemnate de autoritatile romanesti. Spre exemplu, documentele existente in Arhivele Ministerului Apararii Nationale, provenite de la Comisia Romana pentru Aplicarea Armistitiului releva ca numai in perioada 1 septembrie 1944-31 ianuarie 1945, incidentele provocate de ostasii sovietici pe teritoriul tarii se cifreaza la 2.532 dintre care: 334 omoruri cu jaf, 258 siluiri si violuri, 525 jafuri cu raniri, maltratari si loviri, 822 devastari, distrugeri, incendieri.
In cealalta parte a razboiului insa, trupele noastre trecusera Prutul, in 1941, ca "armate eliberatoare". Marsul razboiului ii purtase pe soldatii romani, mult peste marginile Basarabiei, pana la Stalingrad. Prima victorie impotriva trupelor germane se datoreaza tocmai planului "Uranus" elaborat in biroul lui Stalin de a strapunge incercuirea orasului in linia unde se afla o divizie romaneasca slab pregatita si echipata. Dupa victorie, sovieticii au avut si ei contabilizarile proprii. Astfel ca in 1965, la intrevederea "de prezentare" a lui Ceausescu dupa proaspata sa alegere in fruntea partidului, cand pune inaltilor demnitari sovietici chestiunea recuperarii tezaurului romanesc, Brejnev ii da urmatorul raspuns: "... In conditiile in care s-a reusit sa fie inlaturata amaraciunea provocata de cel de-al doilea razboi mondial - iar dvs stiti ca aceasta amaraciune a fost grea pentru noi - , comisiile de imputerniciti care au stabilit pierderile pricinuite de razboi la Odessa si Crimeea, precum si din documentele referitoare la actiunile trupelor romane, pierderile depasesc de o suta de ori ceea ce discutam noi astazi (...) Intregul partid, intregul popor stie ca reparatiile de razboi de 300 milioane de dolari platite de Romania au fost doar simbolice. Oare pentru refacerea Crimeei si a Odessei au ajuns numai 300 milioane de dolari?...". Retorica finalizata cu alta intrebare: "Dar la Stalingrad ce-ati cautat?"
Acestea si multe altele sunt date ale "istoriei mari" - istoria evenimentelor. In memoria varstnicilor contemporani razboiul a sedimentat in intamplari felurite de viata. Dintre marturiile de-atunci pe care le-am ascultat, capetenie a amintirilor e relatarea unei femei, Tusi Roncov din Dudestii-Vechi (Timis). In toamna lui 1944 avea 24 de ani, trei copii si trei ani de asteptare a barbatului trimis pe front. Prin sat treceau soldati sovietici. In ce directie si cat mai e pana la Berlin? - - intrebau ei. Directia nu putea fi decat una - drumul ce iese din sat spre apus. Iar Berlinul e-aproape, radeau satenii de geografia lor. In amintirea femeii cea mai naprasnica temere de rau din acea vreme ingrozitoare e-o mica istorie despre Stalin. Nu generalisimul de la Kremlin, ci cainele botezat cu numele lui. Cand baietii il adusesera mic si orb din vecini, era inceput de razboi. In
casa lor fusesera incartiruiti doi tineri soldati nemti care se amuzau cu copiii de catelul lor. Dupa semnele care anuntau un dulau de temut, nemtii botezasera puiul de animal cu numele dusmanului Stalin. Adevaratul calvar al mamei cu barbat in razboi a inceput cand i-au fost incartiruiti in casa soldati sovietici. "Tremuram toata ziua de frica, nu cumva unul dintre copii sa se scape si sa strige cainele cu numele de Stalin in fata rusilor, e amintirea ei. Nu stiau de gluma. Iar noi nu cunosteam la ce sa ne-asteptam de la ei. Nimeni nu putea spune de ce impuscasera trei oameni din sat. Pe parintele Kurt l-au urcat intr-o caruta anuntandu-l ca-l duc la comandamentul militar din Sanicolaul Mare. Dupa cateva ceasuri oamenii l-au gasit impuscat la marginea satului".
Ca si groaznica temere de a-si vedea copiii impuscati pentru batjocorirea lui Stalin, poate ca mortii din amintirile sale nu exista in contabilizarile din "marea istorie". Insa asemenea intamplari gravate in memoriile de martor confera consistenta si sens evenimentelor omenirii.