Jurnalul National: Spuneati in prefata cartii dumneavoastra despre Petru Groza ca ati lucrat la ea doi ani si jumatate. Ce motive v-au determinat sa abordati un asemenea subiect, a carui dificultate presupunem ca o intuiati de la inceput?

Dorin Liviu Bitfoi: Am acceptat sa scriu o carte despre Petru Groza din mai multe motive. O data, pentru ca nu am nimic de-a face cu epoca respectiva. Eu nu fac parte din acea epoca, nu am trait acele timpuri, nu am nimic de castigat sau de pierdut, eu stiu cine sunt. Pe de alta parte, am intuit potentialul subiectului. Daca despre Patrascanu, despre Gheorghiu-Dej sau alti lideri comunisti se mai stia cate ceva, despre Groza nu se stia mai nimic sau ce se stia erau numai clisee. Era poate unul din cele mai cliseizate personaje. De asemenea, am constatat ca acest gen - al biografiei, care presupune poate si o tratare mai literaturizata a subiectului - este aproape inexistent la noi. Unii mi-au spus ca sunt comunist, altii ca am vrut sa fac pe plac familiei, ori ca e un subiect tampit, sau ca am mare curaj. In realitate, lucrurile au fost mult mai calculate si mai lucide. M-a tentat ideea de a scrie o biografie, nu o carte de istorie propriu-zisa.

Biografia poate fi incadrata in genurile istoriografice. Dumneavoastra cum ati gandit-o pe aceasta?

Nu mi-am propus o istorie obiectiva, din contra, a vrut sa scriu asumat subiectiv. Am incercat de la inceput sa intru in pielea personajului, sa-i inteleg psihologia. Mi s-a parut interesant sa ajung la epoca prin intermediul personajului. Groza a fost fara indoiala un personaj complex. Poate ca intelegandu-l pe el suntem mai aproape si de intelegerea epocii in sine, care a fost la randul ei extrem de complexa. Poate ca temperamentul lui Groza o sa limpezeasca si epoca. Pe mine nu ma intereseaza sa fac din el un personaj pozitiv sau negativ. Am incercat sa inteleg situatiile in care s-a aflat, fara sa ascund laturile negative, dar in acelasi timp fara sa trec sub tacere partile lui bune. Nici sa-l scot erou, dar nici antierou. In timpul cand ma documentam pentru carte am cerut diverse opinii. Mi s-a spus, de exemplu, sa ma ocup de perioada de dupa 1945, ca aceeea este partea interesanta a biografiei sale. La final, mie mi s-a parut poate inca si mai interesant Groza cel din perioada interbelica.

Care era bagajul dvs. de informatii inainte de a incepe documentarea pentru carte?

Nu stiam foarte multe. O serie de anecdote care circulau si ii erau atribuite, ca au fost tiparite niste timbre, ca a avut o statuie, ca a existat un oras care i-a purtat numele si cam atat.

Ce anume din personalitatea lui Groza v-a atras totusi atentia in mod deosebit?

Ceea ce mi s-a parut mie extrem de interesant la Petru Groza a fost faptul ca avea o gandire foarte supla. Asta ar putea sa sune bine pentru cei care sustin ca a fost un personaj foarte versatil. Poate a fost si versatil, e un punct de vedere, insa eu n-am incercat sa dau judecati de valoare, ci sa inteleg psihologia omului. Or Groza chiar are, in opinia mea, o gandire de tip dialectic, are tot timpul tendinta aceasta de armonizare a contrariilor. Poate suna putin ciudat, tinand seama ca era un burghez, mare proprietar, finantist, dar i-a placut intotdeauna sa impace anumite contrarii. De exemplu, el a fost un fel de "self made man", un mare proprietar care a facut o mare avere. Simtind ca a cam epuizat, daca nu din punct de vedere cantitativ macar calitativ, cam toate posibilitatile pe care le avea in Romania Mare, se gandea chiar sa plece in America. Visa la asta mai mult ca o posibilitate teoretica, nu era neaparat o dorinta de a acumula si mai mult, era cam ceea ce astazi am numi o provocare.

Ce trasaturi il individualizeaza pe Groza in peisajul politicii romanesti dintre cele doua razboaie?

Avea un stil de a-si masura fortele in situatii grele, situatii care altora li se pareau poate chiar imposibile. In 1927, dupa caderea guvernului Averescu, din care si Groza facea parte, prin manevrele Bratienilor, a fost scarbit de toate. Ceea ce il face unic ca personaj este faptul ca a fost scarbit de intregul sistem politic interbelic, de ceea ce el numea "politica de zi", adica acel tip de politica ce nu-si propune decat alternanta la putere, schimbarea guvernului si a partidului de guvernamant. S-a retras sapte ani la Deva, a renuntat la politica, desi fusese deputat in mai multe randuri si de doua ori ministru. In 1927 a simtit acut nevoia de prefacere. Si din punct de vedere temperamental avea nevoie de prefacere continua, simtea nevoia sa schimbe fie tara, si sa emigreze in America, fie sistemul. In 1931 a avut prima intalnire cu comunismul, care i-a produs o revelatie. In 1933 si-a facut o formatiune politica - Frontul Plugarilor. Din acel moment si pana in 1945, a afirmat ori de cate ori a avut ocazia, a profetit intr-un fel, covarsitoarea influenta pe care sovieticii o vor avea in aceasta parte de lume.

Poate a fost o coincidenta...

Dincolo de aceasta, cert e ca din 1933 si pana in 1945, Groza a sustinut in permanenta acest lucru, si sunt zeci, poate sute de citate in care el se exprima explicit in acest sens. In epoca se credea fie ca e un naiv - asa credea Maniu - , fie ca este un om vandut rusilor, si rusii livreaza bani prin el, fie amandoua la un loc. Clasa politica nu a fost interesata sa dezvolte relatii cu URSS in perioada interbelica. Foarte interesant mi s-a parut si faptul ca, privind lucrurile din aceasta perspectiva, acela despre care s-a spus in nenumarate cazuri ca a fost un oportunist a avut in realitate o conduita foarte consecventa cu sine, din 1927 si pana in 1945. A intuit rolul pe care avea sa-l joace Uniunea Sovietica, motiv pentru care se poate spune despre el ca a fost un vizionar. Coincidenta sau nu, a avut permanent aceasta intuitie, acest fler, pe care cei care au avut de suferit dupa 1945 nu cred ca i-l pot reprosa. Pur si simplu, Groza asta crezuse incepand din 1927 sau poate mai corect, dupa cei sapte ani de exil autoimpus la Deva.

CONTRA LUI MANIU

In preajma Unirii din 1918, Groza s-a situat pe pozitii diferite de Iuliu Maniu, lider al PNR si viitor presedinte al Partidului National Taranesc in Romania Mare. Vechii lideri ai PNR au argumentat ca Transilvania are nevoie de o perioada de tranzitie de la statutul de fosta provincie a Imperiului la cel de teritoriu al statului roman. La 2 decembrie 1918, la propunerea lui Iuliu Maniu, a fost creat Consiliul Dirigent - un fel de guvern local al Transilvaniei menit sa asigure functionarea institutiilor din provincie pana la unirea efectiva cu Vechiul Regat. Groza a fost prezent la adunarea de la Alba-Iulia ca delegat al Cercului Teritorial Deva. In memoriile sale a relatat ca personal se opusese constituirii Consiliului Dirigent, sustinand intr-un discurs unirea imediata si neconditionata cu Romania si respectarea vointei populatiei, fara nici un fel de amanare. Pe termen scurt, castig de cauza a avut punctul de vedere sustinut de Iuliu Maniu - respectiv acela de a se infiinta un guvern provizoriu al Transilvaniei. Noua structura nu a functionat insa zece ani, asa cum si-ar fi dorit initiatorul sau, ci numai pana in aprilie 1920, cand a fost desfiintat.

In pas cu timpurile

AMICI SI ADVERSARI. In 1941, la Gradiste, impreuna cu Maniu (al doilea din stanga) si alti lideri nationali taranisti

Jurnalul National: Care au fost asii din maneca lui Petru Groza dupa 23 august 1944, de ce tocmai el a fost preferat pana la urma sa conduca guvernul instalat la 6 martie 1945?

D.L.B.: Dupa impresia mea, e un concurs de cauze. Sovieticii nu aveau o politica externa batuta in cuie. Au luat in calcul mereu diverse variante, poate si de aceea politica lor externa a fost formidabila. Nu aveau niste cadre fixe, asa cum intr-o oarecare masura clasa noastra politica avea - ideea de a nu face aliante cu URSS de exemplu. Il aveau la un moment dat in calcul si pe Maniu. Cautau niste figuri care sa le convina dintr-un punct de vedere sau altul. De ce Groza? Nu cred ca cineva facuse o fixatie pentru Groza.

In afara de linia generala de politica externa a URSS, care la acel moment conta in fond cel mai mult, ce merite personale avea Petru Groza?

Avea un trecut bun, colaborase cu comunistii in perioada interbelica, chiar daca fusese ministru. Avea si eticheta ca facuse inchisoare, pe care el a exploatat-o in folosul lui. Pe de alta parte, erau si niste considerente mai generale. In acel moment de tranzitie de la un sistem la altul, sovieticii nu ar fi vrut sa puna un comunist suta la suta, nu era tactic. Cautau o persoana care putea fi o garantie pentru opinia publica, pentru clasa politica, pentru aliatii anglo-americani ca lucrurile nu sunt de fapt atat de periculoase. Cautau un om care va linisti spaimele vechii clase. Intr-o sedinta de Birou Politic, Ana Pauker spune foarte clar: "E foarte bine ca-l punem pe Groza, pentru ca astfel oamenii nu vor fi atat de speriati". Foarte interesant si foarte important este ca nu doar comunistii l-au chemat, in toamna lui 1944, dar foarte staruitor l-au chemat si taranistii. Trebuie spus foarte clar ca in toata vremea asta si dupa, el se vedea constant, mergea la mese cu taranistii si cu liberalii, ceea ce nu ii bucura foarte tare pe partenerii comunisti. Dupa 1945, au existat momente in care il batea gandul sa se retraga. Nu o putea face, ar fi foat amenintat poate cu disparitia fizica. Dupa mai multe surse, se pare ca taranistii il sfatuiau sa ramana. "E rau, spuneau, dar daca pleci tu va fi si mai rau". Era vazut de comunisti ca un fel de legatura a lor cu vechea clasa politica. Incercand sa vad cum s-au petrecut lucrurile, impresia mea e ca el chiar a incercat sa medieze intre unii si altii. A inteles in acelasi timp foarte bine ca nu-i poti pacali pe rusi. Cel mai adesea despre el se spune ca era foarte oportunist. Desigur, exista culpe si culpe. Insa si clasei politice i se poate reprosa o mare naivitate, era obisnuita cu diferite masinatiuni, cu jocuri de culise.

Toti oamenii politici fusesera de acord in 1941 cu invadarea URSS pentru recuperarea Basarabiei si a Bucovinei. Se poate vorbi de o oarecare timorare, de un sentiment al culpei fata de fostul dusman la nivelul clasei politice?

Opozitia era naiva si foarte dezorganizata. Nu vreau sa-l eroizez, dar Groza spunea de 15 ani ca acea politica nu mai poate merge. Spunea ca va veni o falie istorica, o catastrofa si ca politicienii vor avea mult de suferit. Foarte important, datorita exilului autoimpus, datorita faptului ca iesise de la guvernare relativ repede, in 1927, el nu se simtea absolut deloc responsabil de situatia in care era Romania atunci. Dimpotriva, a reprosat acest lucru si taranistilor, si clasei politice in ansamblu, ca au adus Romania in pragul dezastrului. Parerea lui era ca noi am fost pur si simplu invinsi de rusi in razboi, ca nu a existat nici un fel de armistitiu. El, in general, nu se simtea vinovat de dezastrul in care ajunsese Romania, pe care, de altfel, il si prezisese. Exista zeci de citate care demonstreaza asta.

In 1945, ce sens avea organizatia lui Groza in raport cu Partidul National Taranesc?

Intr-adevar, si prin aceasta putea fi de mare folos Partidului Comunist. Partidul sau trebuia sa inlocuiasca PNT-ul, sa distruga popularitatea taranistilor in lumea satelor.

In ce raporturi s-a aflat cu Maniu?

Groza spune ca l-a contrat pe Maniu si in episodul Unirii, tot timpul l-a contrazis, pe parcursul intregii cariere. In acelasi timp, nu trebuie uitat ca erau si prieteni. Coposu povesteste ca Maniu l-a vizitat destul de des la vila din Deva. Dupa 1945 s-a oferit sa-l ajute sa se retraga la Badacin, sa-l ajute si logistic, dar si sa-i asigure securitatea. Era inainte de revenirea Ardealului de Nord la Romania si Badacinul era in zona maghiara. Exista si unele indicii ca ar fi incercat sa-l scoata si din inchisoare. Cred ca e o ambivalenta. Maniu era un senior si in Partidul National Roman, se afirmase si in parlamentul de la Budapesta. Groza spune in memoriile sale ca, in perioada studiilor, el si alti tineri erau fericiti daca puteau sa fie pentru o zi secretarii lui Maniu sau ai lui Vaida. In alegerile partiale din perioada interbelica, a facut si el "politica de zi", a facut o alianta cu taranistii care, dupa ce au castigat pe spezele Frontului Plugarilor in Hunedoara si in Mehedinti, l-au lasat de izbeliste. Groza a facut acea alianta si din ratiuni sentimentale, pentru ca era vorba de Maniu.

SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 103

Propaganda prin reforma agrara. Inca din septembrie 1944, comunistii au declansat campania propagandistica, prin promisiuni fara limite. Ajutorul ostasilor lui Stalin nu le era suficiet, deoarece trebuia sa arate ca masele cereau guvernare comunista. Cel mai seducator mesaj la indemana PCR era reforma agrara. Tactica tergiversarii. Pentru a arata cat sunt de "democrati", comunistii, prin FND, au lansat o dezbatere publica pe tema reformei agrare. Dar comunistii doreau capital de imagine si nu dezbateri reale.